Legătura dintre religie și conspirații
În faimosul roman realist Jurnal din anul ciumei, Daniel Defoe îmbină factualul cu imaginarul descriind contextul social cu puţin timp înainte de marea molimă abătută în 1665 peste Londra. Printre reacţiile descrise, două se situează la graniţa dintre religie și conspiraţie.
Pe de o parte, în domeniul nereligios, erau cei ale căror temeri, ”abia încolţite, erau în mod ciudat îmboldite de o serie de întâmplări care, luate laolaltă, te fac să te minunezi cum de mulţimea nu s-a ridicat toată ca un singur om, părăsindu-și locuinţele și lăsând orașul pustiu” din cauza unei mulţimi de ”vraci și șarlatani” ce răspândeau informaţii și soluţii false.
Pe de altă parte, în domeniul religios, erau preoţii, care, ”cu toată convingerea, își transformau predicile într-o teroare”, și ”îi adunau pe credincioși umplându-i de groază, apoi îi trimiteau acasă plini de jale, după ce le proorociseră numai rele”.
Dinamica socioculturală surprinsă de Defoe atât în zona nereligioasă (pe care astăzi am numi-o seculară), cât și în cea religioasă, s-a păstrat până în prezent, evident nuanţată și diversificată. Conspiraţionismul contemporan are naraţiuni atât seculare, cât și religioase.
Vom trata în cele ce urmează legătura dintre conspiraţii și religie.
Există cel puţin trei aspecte ale relaţiei dintre teoria conspiraţiei și religie: conspiraţionismul ca religie, conspiraţionismul despre religie și conspiraţionismul în religie.
Conspiraţionismul ca religie
În primul caz, conspiraţionismul ca religie, teoria conspiraţiei se suprapune cu religia, întrucât se raportează la realitate în mod asemănător religiei, existând astfel o preocupare pentru explicarea răului social.
În religie, răul are cauze, dar și o explicaţie ce implică supranaturalul, cel mai adesea în raport cu liberul-arbitru uman și bunătatea divină. Afirmând că (a) nimic nu este accidental, că (b) ceea ce pare a fi nu este adevărat și că (c) toate lucrurile sunt legate între ele, teoria conspiraţiei presupune și ea o structură explicativă anterioară experienţei. Aceasta însă nu are nevoie de justificare, întrucât este evidentă prin ea însăși, oferind semnificaţie realităţii înconjurătoare. Astfel, teoria conspiraţiei ar putea fi asemănată cu o formă de religie, mai precis ezoterismul.
Ezoterismul este o categorie rezultată din competiţia dintre religie, știinţă și filozofie, punând accentul pe o naraţiune a înţelepciunii străvechi ce s-a păstrat doar în cadrul unor societăţi secrete, tradiţii oculte sau ancestrale, care pot fi accesate doar de cei iniţiaţi.
Expresia ”New Age” este adesea folosită pentru a descrie, în sens larg, variantele alternative ”spirituale” la religia organizată, precum astrologia, tarotul, neoșamanismul, aplicaţiile bioelectromagnetice și energetice (de exemplu, Reiki, cristaloterapia) sau gândirea pozitivă.
Adesea, autorii cărţilor ezoterice aleg titluri precum Conversaţii cu Dumnezeu sau Forţa gândirii pozitive pentru a atrage cititorii cu promisiunea cunoașterii ce oferă soluţia la problema răului, precum și la cea a semnificaţiei vieţii.
Conspiraţionismul despre religie
Al doilea aspect al legăturii dintre teoriile conspiraţiei și religie, conspiraţionismul despre religie, pune accentul pe dimensiunea comunitară umană. Astfel, naraţiunea conspiraţionistă caută coeziunea grupului prin identificarea unui alt grup ostil obscur, ce conspiră la realizarea intereselor proprii – conspiraţia este despre altă religie. Grupul acesta nu poate fi descoperit decât prin structura explicativă propusă de promotorii teoriei conspiraţiei, ce include atât o manieră specială de analiză a dovezilor, cât și suspiciune sistematică și discriminare. Teoria conspiraţiei despre religie stă la baza antisemitismului și a islamofobiei.
Un exemplu este situaţia din SUA, unde, în 2022, au fost 3 697 de incidente antisemite, cel mai mare număr de când se fac înregistrări de către ADL (Anti-Defamation League [Liga Antidefăimare]), adică din 1979. Diverse reţele de promovare a supremaţiei albilor sau organizaţii neonaziste, mânate de sentimente antisemite, au abuzat verbal și fizic evrei sau persoane care și-au manifestat susţinerea faţă de comunitatea evreiască.
Tot teoria conspiraţiei a stat și la baza atacului împotriva comunităţii musulmane din Christchurch, Noua Zeelandă, când Brenton Harrison a ucis 51 de musulmani (15 martie 2019). Islamofob, Harrison credea în teoria conspiraţionistă a ”marii înlocuiri”, conform căreia politicienii urmăresc înlocuirea albilor vestici prin imigraţia non-albilor, o teorie de altfel foarte răspândită și în Europa.
Conspiraţia în religie
Al treilea aspect al relaţiei dintre teoria conspiraţiei și religie este conspiraţia în interiorul religiei. Elementele-cheie aici sunt puterea și autoritatea.
Un exemplu recent este controversa cu privire la crearea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei la 15 decembrie 2018, urmată la scurt timp (6 ianuarie 2019) de recunoașterea statutului acesteia ca entitate autocefală de către patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului.
În timp ce tensiunea dintre patriarhul Kiril al Moscovei – a cărui autoritate era știrbită în Ucraina – și Bartolomeu I creștea, autorităţile ruse s-au implicat, răspândind teoria că în spatele noului statut se află Departamentul de Stat american, ce urmărea separarea brutală a poporului rus de cel ucrainean. Acest scenariu conspirativ nu a fost validat, întrucât autocefalia ortodocșilor ucraineni nu a fost parte a agendei publice americane înainte de 2018.
Diferenţe între conspiraţie și religia creștină
Cele trei aspecte prezentate anterior accentuează asemănările dintre teoria conspiraţiei și religie. Cu toate acestea, religia transcende paradigma conspiraţionistă.
De exemplu, creștinismul oferă o explicaţie a răului, însă paradigma explicativă invită la cercetare, la verificare, chiar dacă include aspecte ce ţin de credinţă. Cartea de căpătâi a creștinismului, Biblia, afirmă că Dumnezeu este bun (Psalmii 100:5), dar și drept (Psalmii 25:8). Astfel, deși este responsabil pentru creaţia Sa, Dumnezeu le oferă liberul-arbitru fiinţelor create (Deuteronomul 30:19). Afirmând că realitatea reflectă un amestec de bine – intenţia iniţială divină (Geneza 1:31) – și rău – pervertirea adusă de păcat (Geneza 3:17-19) –, Dumnezeu invită oamenii să analizeze și să verifice soliditatea concepţiei despre lume și viaţă propuse (Isaia 40:12-31). Aceasta oferă o explicaţie mai bună, comprehensivă și coerentă a realităţii.
În al doilea rând, prin accentuarea dimensiunii comunitare umane, creștinismul indică spre biserică, un grup a cărui coeziune nu este dată de ostilitatea faţă de un altul, ci de dragostea pentru Dumnezeu (Deuteronomul 10:12) și pentru semeni (Ioan 13:34), manifestate în mod practic. Valorile creștine autentice cuprind libertatea religioasă și incluziunea socială. Deși au existat momente în care anumite grupuri creștine nu s-au ridicat la standardul etico-moral faţă de alte religii (de exemplu, cruciadele sau antisemitismul din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial), a existat întotdeauna orientarea spre corectare în raport cu valorile biblice.
În a treilea rând, creștinismul promovează respectul reciproc în pofida disputelor interne, hermeneutice sau practice (Faptele apostolilor 15:1-29). Chiar dacă atracţia puterii și a autorităţii unui grup asupra altor grupuri a ademenit anumiţi conducători religioși creștini în istorie (de exemplu, supremaţia politico-religioasă papală din Evul Mediu, războaiele religioase din Europa sau segregarea rasială din SUA), membrii de rând au reprezentat masa critică ce a dus la restaurarea respectului religios specific creștinismului. Spre deosebire de teoriile conspiraţiei, în care demascarea unei conspiraţii și a grupurilor conspirative devine soluţia umană la problema răului, Dumnezeu descoperă prin profeţia biblică viitorul (Daniel 2) și arată că rezolvarea problemei răului vine de la El, în mod supranatural, punând capăt autorităţii celor care pretind că Îl urmează, dar au fost corupţi de putere (Apocalipsa 19:11-21).
În concluzie, sunt cel puţin trei aspecte ale relaţiei dintre teoria conspiraţiei și religie. Existenţa acestora este dată de simularea celei de-a doua de către prima. Deși parazitarea de către teoria conspiraţiei a religiei poate duce la îmbolnăvirea acesteia, fiecare dintre noi poate să-și verifice sursele de autoritate și modul de reacţionare la teoria conspiraţiei. În cele din urmă, noi putem alege să avem o atitudine de critică sănătoasă faţă de conspiraţionism.
Adrian Petre
