Marduk, liderul Anunnaki din Carpați
În urmă cu circa 450.000 de ani, pe planeta noastră a venit un grup de extratereştri de tip umanoid, dar cu caracteristici reptiliene. Toată lumea este împânzită cu dovezi prin care se atestă acest lucru. Structurile megalitice din Puma Punku, Piramidele din Giza, fortăreaţa din Sacsayhuamán (Peru), munţii cu vârfurile plate din Nazca și misterioasele desene uriaşe de acolo, trilitonul din Baalbek şi multe alte asemenea construcţii gigantice făcute cu o precizie care întrece cu mult posibilităţile tehnicilor moderne – toate acestea dovedesc faptul că pe Pământ au trăit civilizaţii care deţineau tehnici și tehnologii mult superioare omului modern de astăzi.
Iar acestea nu sunt singurele dovezi ale extratereştrilor antici.
Despre ei povestesc toate legendele, miturile, scripturile și textele antice. Prima populație care a trăit în Mesopotamia a fost civilizația sumeriană. Textele sumeriene îi numeau Anunnaki pe aceşti călători spaţiali.
Anunnaki erau considerați de oameni ca fiind zei, deoarece aveau o tehnologie foarte avansată, care părea că producea minuni pentru oamenii antici. Zeii erau foarte înalți și aveau o durată a vieții foarte mare.
Anunnaki au părăsit planeta lor cu misiunea de a cerceta zona spațială îndepărtată. În cadrul acestei misiuni spațiale, se aflau trei categorii de nave: nava comandant, nave ce orbitau în jurul planetei cercetate și nave care aterizau pe suprafața planetei de cercetat. Nava comandant, din cadrul misiunii lor, se mișca pe o orbită ce necesita 360 de ani pentru a fi parcursă. Ea transporta echipajul principal, persoane auxiliare – cu diferite calificări, abilități și specializate în diferite ramuri științifice. Comandantul acestei nave era Anu.
În decursul explorărilor și al sondajelor efectuate în zona spațială aflată în jurul planetei noastre, Anunnaki au constatat că există o planetă interesantă pe care există viață, ființe inteligente și depozite mari de minereuri. Această planetă era Terra. S-a luat decizia de a ateriza pe această planetă pentru a o cerceta îndeaproape și, eventual, pentru a extrage minereurile necesare. Pe Terra, pe teritoriul situat între fluviile Tigru și Eufrat – numit și Mesopotamia, în apropierea orașului Basra din Irakul de astăzi, s-a construit prima colonie extraterestră.
Activitățile de inspectare a împrejurimilor au scos la iveală depozite vaste de minereuri, inclusiv aur, argint, cupru și diamante de calitate industrială în sudul Africii centrale. S-a stabilit construirea de edificii administrative și în sudul Africii centrale, în vederea începerii valorificării superioare a minereului de aici.
Administrația de pe Terra era împărțită în două sectoare: cea din zona nordică, din Mesopotamia (Irakul de astăzi) și cea din zona sudică, din sudul Africii centrale. Administrația extraterestră din Mesopotamia constituia comandamentul general al coloniilor de pe Terra și era condusă de Enlil. Administrația extraterestră din sudul Africii centrale era subordonată celei din Mesopotamia și era condusă de fratele mai mare al lui Enlil, de Enki. Enlil și Enki erau frați vitregi, fiii lui Anu.
După ce coloniile au fost construite și bine organizate, s-a început extracția de minereu. Cu toate că se utiliza utilaj tehnic și echipament minier foarte avansat, volumul de muncă pentru majoritatea coloniștilor era mare, iar munca era anostă, dificilă și grea. De aceea, lucrătorii de la exploatările miniere din Africa s-au răzvrătit în numeroase rânduri. Din cauza faptului că aceste răscoale erau din ce în ce mai numeroase și se acutizau în intensitate, Enki a luat decizia să modifice genetic băștinașii de pe Terra, astfel încât să-i poată folosi ca muncitori eficienți, loiali și obedienți. Pentru a trece la acțiune, Enki avea nevoie de aprobarea liderului, Enlil. La auzul acestor planuri, Enlil a spus:
”Nu pot fi de acord cu planul tău, deoarece legea galactică interzice intervenția în procesul natural de evoluție al unei planete.”
Astfel, Enki nu a primit aprobarea planului său și se afla, deci, între ciocan și nicovală. Pe de o parte trebuia să rezolve problema cu răscoalele din exploatările miniere, pe de altă parte singura soluție era să creeze o ființă nouă, pentru a o putea folosi în extracția de minereu, soluție respinsă.
Singura salvare din această dilemă era să convoace o întrunire la nivel înalt, la care să ia parte consiliul suprem de pe nava comandant, comandanții navelor auxiliare aflate pe orbita planetară și comandanții coloniilor terestre. Această întrunire a avut loc pe nava comandant. În cadrul acestei întruniri, Enki și-a expus planul său de a modifica genetic băștinații pământeni și de a obține astfel forță obedientă de muncă. Răspunsul lui Anu a fost, însă, identic cu cel al lui Enlil. Enki nu putea să-și pună planul său în aplicare datorită legii galactice care interzicea intervenția în procesul natural de evoluție al Terrei. În cele din urmă însă, Anu a admis propunerea lui Enki, însă în mod condiționat, astfel încât să nu fie încălcată legea galactică a non-intervenției în procesele naturale.
Condițiile sale erau:
– să se construiască pe Terra încă două comandamente care să protejeze viața băștinașilor, astfel încât aceștia să nu se poată încrucișa cu ființele modificate genetic.
– cele două comandamente de protecție a băștinașilor să se supună direct lui Anu.
– ființele modificate genetic să fie eliminate la sfârșitul misiunii.
Enlil și Enki au revenit pe Terra. Ei au dat ordin să se construiască cele două comandamente. Comandamentul general de protecție a băștinașilor a fost construit în munții Carpați, pe teritoriul de astăzi al României și era condus de fiul lui Enki, Marduk.
Comandamentul secundar de protecție a populației băștinașe a fost construit pe valea fluviului Indus. Marduk și-a luat în serios misiunea. El i-a pus pe oamenii săi să construiască un complex supergigantic în care să se adăpostească el, familia sa, generalii și consilierii săi. Marduk a fost prevăzător și a construit, în pântecele munților, cazemate și tuneluri gigantice pentru cazul în care el, membrii familiei și ai escortei sale vor fi nevoiți să se salveze sau să reziste unui atac armat.
A mai dat ordin să fie construite figuri gigantice de chipuri umane pe vârfurile munților. Acestea aveau rolul de a ocupa simbolic teritoriul locuit de băștinașii umani, dar și de a oferi un semnal acestor oameni, ca în cazul unei catastrofe majore să se retragă pe vârfurile munților pentru a se salva.
Aceste sculpturi gigantice în piatră sunt numiți astăzi megaliți antropomorfi. Ei se află în Munții Bucegi, în Munții Ciucaș, în Munții Retezat, în satul Buștea (comuna Mânzălești, județul Buzău), în Munții Igniș, în Munții Măcinului, în Munții Ceahlău, în Munții Călimani, în comuna Topleț (județul Caraș-Severin), etc.
În cele din urmă, acest comandament anunnakian a fost distrus de armele termobarice super-radiante folosite în disputa militară dintre Enlil și Marduk. Sfincșii, Babele, așezările rupestre și trovanții din România sunt rămășițele acestui complex super-gigantic care adăpostea comandamentul lui Marduk.
Acesta a dispus ca oamenilor aflați în coloniile protejate de el să le fie puse la dispoziție informații prin care să-și creeze bunăstare materială, dar și care să ofere știință spirituală de înaltă clasă. El i-a învățat pe oameni că sunt nemuritori și că nu trebuie să se teamă niciodată de moarte.
Enlil conducea în mod autoritar coloniile aflate sub administrația sa. De aceea, apăreau din ce în ce mai mulți dizidenți care îi puneau autoritatea sub semnul întrebării. Disensiunile dintre Enlil și echipajul său se adânceau tot mai mult. Astfel, unele colonii și-au declarat fățiș nesupunerea față de comandamentul general și s-au aliat cu Marduk. În cele din urmă, situația s-a agravat atât de mult încât Enlil s-a văzut nevoit să ia o decizie. În cadrul unei ședințe cu consilierii săi, a luat decizia de neexcludere a unei intervenții militare pentru a-și recupera coloniile pierdute. În același timp, a ordonat crearea unui grup de lucru care să elaboreze un proiect ce prevedea o intervenție militară extinsă, în cadrul căreia era prevăzută posibilitatea atacului asupra comandamentului de protecție condus de Marduk, în vederea eliminării acestuia (și a generalilor săi) de la putere și înlocuirea lor cu persoane loiale comandantului general din Mesopotamia.
Enlil l-a invitat pe Enki la o discuție, prin intermediul unui dispozitiv de comunicare holografică:
”Ești informat despre cele ce se întâmplă în coloniile noastre. Din ce în ce mai multe colonii pun sub semnul întrebării autoritatea oficială. Unele dintre acestea s-au aliat cu comandamentul de protecție din Carpați. Astăzi, în consiliu, am luat hotărârea de a nu mai exclude o intervenție militară prin care să preluăm conducerea coloniilor pierdute. Se lucrează și la planul unei intervenții militare extinse, prin care se dorește eliminarea de la putere a lui Marduk și a generalilor săi. Am convocat această discuție pentru a-ți cere să-ți declari în mod inechivoc loialitatea față de autoritatea comandamentului oficial.”
Enki a răspuns:
”Loialitatea mea nu trebuie pusă sub semnul întrebării. Știi, însă, prea bine că înainte de orice intervenție militară trebuie mai întâi discutat cu Anu, în vederea examinării unei soluționări pe cale pașnică a conflictului.”
Enlil a replicat:
”Ai dreptate. Înainte de a folosi armele din dotare, trebuie discutat cu Anu. Am trimis către nava comandant cererea de a interveni militar pentru a recupera coloniile pierdute. Anu mi-a aprobat-o.”
Enki:
”Mai este un lucru care trebuie clarificat. Marduk este fiul meu. În cazul unei intervenții militare extinse, doresc să promiți că el, membrii familiei și cei ai escortei sale nu vor fi uciși.”
Enlil a răspuns:
”În cazul unei intervenții militare extinse, Marduk, membrii familiei și cei ai escortei sale nu vor fi uciși. Ei vor fi trimiși în exil în una dintre coloniile din Africa pe care le ai în subordine. Vor trăi acolo până la sosirea navei comandant, după care vor fi preluați de aceasta și vor fi trimiși pe planeta noastră. Îți cer să-ți declari în mod răspicat și indubitabil, încă o dată, loialitatea față de comandamentul general.”
Enki:
”Voi fi loial comandamentului general în toate acțiunile mele!”
Enlil:
”Vei primi ordinele de rigoare la momentul potrivit.”
După o pregătire prealabilă, care a durat câteva zile, Enlil a dat ordin generalilor săi să recupereze teritoriile pierdute. Generalii au atacat coloniile respective, ceea ce a condus la războaie pe mai multe fronturi, în cadrul cărora luptau atât oameni, cât și Anunnaki. Oamenii luptau cu armele primitive oferite de comandanții anunnakieni – arcul și săgeata, săbii, lănci, topoare, bâte și care de luptă. Dotați cu mijloace de comunicare avansate și cu arme tactice cu laser, comandanții Anunnaki aveau capacitatea să se miște între posturile lor de comandă pentru a da ordine și instrucțiuni soldaților umani care erau angajați în războaie și care sufereau cele mai mari pierderi în rândurile lor în urma luptelor aprige ce aveau loc. Comandanții coloniilor rebele nu puteau rezista în fața forței mult superioare a comandamentului general. De aceea, au cerul ajutorul comandamentului de protecție condus de Marduk.
Marduk știa că Enlil are aprobarea lui Anu de a prelua militar coloniile rebele și nu voia să încalce ordinul superiorului său. Avea însă o mare frustrare. El considera că tatăl său, Enki, care era și fratele mai mare al lui Enlil, ar fi îndreptățit să fie comandantul general. În plus, Enlil era pentru el cel puțin antipatic și simpatiza cu mișcările rebele ce se organizau împotriva lui Enlil. De aceea, a decis să ajute coloniile rebele, în mod neoficial (pe ascuns), cu trupe, armament, muniții și consiliere.
În acest scop, el a trimis câțiva generali de-ai săi spre a-i ajuta pe rebeli. În timpul operațiunilor militare, unul dintre generali a fost capturat de trupele lui Enlil. Când a aflat că Marduk sprijină trupele rebele, Enlil s-a înfuriat și a ordonat imediat o întrunire a consiliului, în care a cerut aprobarea în vederea unei intervenții militare extinse, în cadrul căreia Marduk și ofițerii săi urmau să fie înlăturați de la putere – chiar și prin eliminarea lor fizică. Consiliul a aprobat intervenția militară extinsă, cu condiția să nu fie folosite arme de distrugere în masă precum: arme de modificare a ambientului climatic, arme tectonice, arme termobarice super-radiante sau arme laser de putere mare.
În cadrul complexului ce adăpostea comandamentul general, aflat între fluviile Tigru și Eufrat, se afla un cartier în care erau adăpostite: echipament de transport spațial, arme avansate de luptă și dispozitive de comunicație interstelară. În interiorul acestui cartier se afla un depozit plin cu arme super-sofisticate de distrugere în masă. Era securizat și sigilat. În acest depozit aveau acces numai persoanele care dețineau aprobarea lui Anu. Complexul a fost proiectat pentru a deveni adăpostul de urgență în eventualitatea apariției unei catastrofe care ar fi putut amenința Terra.
Enlil a trimis o depeșă holografică lui Enki, în care îi cerea acestuia să-l sprijine în intervenția sa militară. Enki a aprobat, la nivel declarativ, această cerere. Enlil a trimis trupe în regiunea administrată de Marduk, cu scopul de a-l captura, eventual de a-l ucide, pe comandantul zonei de protecție și i-a cerut lui Enki ajutor militar. Acesta însă a trimis doar observatori neînarmați, fără a trimite soldații ceruți. Soldații Anunnaki și băștinașii aflați sub comanda lui Marduk au opus rezistență și au respins atacul.
Conflictul armat între Enlil și Marduk a luat amploare, iar șansele de succes ale lui Enlil scădeau în mod vertiginos cu fiecare zi care trecea. Enlil a hotărât să intre în depozitul de arme de distrugere în masă, conștient de faptul că nu avea aprobarea lui Anu, pentru a le folosi în lupta împotriva lui Marduk. Astfel, acesta a deschis depozitul, a oferit ofițerilor săi arme de distrugere în masă și a ordonat atacul cu arme termobarice super-radiante a tuturor edificiilor în care se adăpostea administrația lui Marduk.
Scopul lui Enlil devenise în acel moment eliminarea fizică a lui Marduk și a susținătorilor săi, încălcând astfel promisiunea făcută lui Enki de a nu-l răni pe acesta, pe membrii familiei și cei ai escortei sale. Toți aceștia, luați prin surprindere, s-au ascuns în catacombele subterane construite special pentru a-i proteja, însă toate construcțiile din Carpați ce constituiau adăposturile comandamentului de protecție au fost nimicite de bombardamentul termobaric. Dintre acestea n-au mai rămas decât niște mici părți, pe care oamenii de astăzi le numesc megaliți antropomorfi, Babele, așezări rupestre și trovanți.
Au fost bombardate inclusiv edificiile administrative ale comandamentului secundar de protecție de pe valea Indusului. Bombardamentele au fost atât de puternice, încât radioactivitatea din aceste regiuni persistă chiar și astăzi. În Harappa și Mohenjo-Daro din India s-au descoperit, în urma excavației, schelete răspândite în jurul acestor orașe. Multe dintre ele se țineau de mână și erau întinse la pământ, ca și cum moartea lor ar fi fost instantanee. Scheletele au fost găsite pe o suprafață de teren care rezintă o radioactivitate foarte mare.
Muniții avansate de luptă, inclusiv muniție tritonală, au fost detonate în toată zona aflată sub controlul comandantului din Carpați și asupra așezărilor în care se bănuia că se afla Marduk și membrii administrației sale. Arsenalul termobaric super-radiant și cel tritonal a fost epuizat, iar lupta a încetat. La scurt timp, a început furtuna, care a mânat norii termobarici și radianți din Carpați înspre orașele și terenurile agricole din Mesopotamia.
Multe dintre aceste orașe și ferme se aflau sub jurisdicția comandamentului general mesopotamian. Precipitațiile încărcate cu reziduuri radiante cădeau din cer cu nemiluita, pe teritoriul mesopotamian. Comandantul Anunnaki din Carpați a supraviețuit atacului. Mesopotamia s-a transformat în deșert și a devenit o regiune de nelocuit timp de mai multe decenii. Enlil a învins în această luptă, însă victoria sa a fost amară, căci totul s-a întors împotriva sa.
Timpul ocupației directe a planetei Pământ de către Anunnaki s-a apropiat de sfârșit. După evaluarea distrugerilor, s-a decis evacuarea tuturor ființelor Anunnaki de pe Pământ, abandonarea tuturor activităților și reîntoarcerea în spațiu. Astfel că extratereștrii antici Anunnaki au părăsit în cel mai scurt timp planeta noastră.
Sursa: Mihail Ispan
