Mistere, paranormal, misticism. Renumitul hipnozator, telepat și clarvăzător Wolf Messing

Wolf Messing a fost una dintre cele mai enigmatice personalităţi ale secolului XX. Acesta a prezis cu exactitate moartea lui Hitler, înfrângerea Germaniei naziste şi victoria URSS-ului în cel de-Al Doilea Război Mondial. Previziunile sale uluitoare au creat în jurul lui o aură mistică, care înspăimânta şi, totodată, fascina. Prin puterea sa fenomenală de sugestie şi control al minţii, el a reuşit să scape de lagărele morţii hitleriste şi de gulagurile sovietice.

Deşi capacităţile sale uimitoare au fost studiate de savanţi din întreaga lume, Wolf Messing a rămas o enigmă, un om-legendă, cunoscut și astăzi ca cel mai renumit hipnotizator şi cel mai bun telepat din istoria omenirii.

Toate documentele care i-au aparţinut se află astăzi în arhiva FSB şi poate că, într-o bună zi, vor fi desecretizate.

Eu sunt Wolf Messing!

Moscova, noiembrie 1940. Ora 9.50 dimineaţa.

Prin poarta maiestuoasă a cetăţii Kremlinului, străjuită de ofiţeri înarmaţi, păşeşte ferm un bărbat scund, cu o înfăţişare modestă, chiar cenuşie, însă cu o privire pătrunzătoare, ce trăda o fire puternică. În mod uluitor, trece pe lângă gărzi fără să fie întrebat absolut nimic şi pătrunde dincolo de zidurile groase de cărămidă roşie.

Coridoarele întortocheate ale palatului sunt înţesate de soldaţi cu arma la picior. Individul necunoscut trece pe lângă ei, ca şi cum nimeni nu l-ar ob­serva. Merge la stânga, apoi la dreapta, urcă scările şi, în câteva minute, ajunge la etaj, acolo unde, în capătul culoa­rului, se află cabinetul tovarăşului Iosif Vi­sarionovici Stalin, conducătorul su­prem al Uniunii Sovietice.

Ajungând la uşa biroului, se opreşte în dreptul ofiţe­ru­lui de serviciu. Acesta ţâşneşte în picioare în poziţie de drepţi şi îl salută solemn pe necunoscut, de parcă ar fi fost o persoană extrem de importantă. Bărbatul apasă mânerul masiv, de bronz, deschide uşa dublă şi intră dezinvolt în cabinetul celui mai temut om din Uniunea Sovietică. Din spatele biroului, Stalin ridică privirea şi întreabă cu o voce ce vădeşte uimire totală:

„Incredibil! Cum ai reuşit să treci de toate gărzile şi să ajungi până aici?”

„E foarte simplu, tovarăşe Stalin! Le-am inoculat în minte tuturor că eu sunt Lavrenti Beria, şeful aparatului poliţie­nesc!”, a răspuns, zâmbind, bărbatul.

Individul necunoscut care izbutise să străpungă în doar câteva minute toate filtrele de control ale celei mai bine păzite fortăreţe ale Moscovei nu era nimeni altul decât Wolf Messing, celebrul clarvăzător.

Cu câteva zile înainte, avusese o întrevedere cu Iosif Stalin care, neîncrezător în puterile sale extrasenzoriale, l-a supus unui test: să pătrundă fără documente în Kremlin şi să se prezinte în cabinetul său, fix la orele 10 ale dimineţii. Deşi o asemenea tentativă era echivalentă cu sinuci­derea, Messing a acceptat imediat provocarea, răspunzând cu nonşalanţă:

„Am să execut ordinul dumneavoastră şi am să vă demonstrez că pot penetra întregul sistem de apărare al Kremlinului! Pentru că eu sunt Wolf Messing!”

Cine era Wolf Messing, acest personaj misterios şi cum ajunsese el să se întâlnească personal cu însuşi temutul Stalin?

Copilul-minune

Povestea a început în septembrie 1899, în Polonia, în oraşul Góra Kalwaria, care la vremea aceea făcea parte din Imperiul Rus. În familia negustorului evreu Messing s-a născut un băieţel care de la prima vedere a părut tuturor foarte ciudat: cu ochii mari, de culoarea tăciunelui, cu părul negru, neobişnuit de des pentru un nou-născut. Tocmai de aceea a primit numele de Wolf (lup).

La vârsta de patru ani, băieţelul a început să sufere de som­nambu­lism, o tulburare neurologică care se considera atunci ca fiind provocată de fazele lunii. Fusese adesea surprins de familie stând în somn la fereastră şi privind luna. Într-o zi, le-a povestit părinţilor că astrul ceresc este locuit de nişte fiinţe stranii care îi vorbesc.

„Mi-au spus că eu nu sunt ca toţi ceilalţi. Că în mine este ascunsă o putere incredibilă şi că ei toţi, locuitorii cerului, mă vor ajuta s-o scot la iveală”.

Auzind grozăviile pe care le îndruga băiatul, tatăl lui Wolf s-a gândit că cea mai bună soluţie era să-l dea la şcoala religioasă.

De boala somnambulismului, Wolf a fost vindecat printr-un leac simplu, băbesc. Părinţii i-au aşezat lângă pat un lighean cu apă, astfel încât, atunci când se ridica, trebuia să păşească în apa rece, care-l trezea îndată. Încă din primii ani de şcoală, Wolf a dovedit că are o memorie excepţională, învăţând cu rapiditate texte complexe din Talmud. Întreaga familie îl vedea deja ca pe un viitor rabin. Însă învăţătura religioasă nu era deloc pe placul copilului şi, într-o zi, s-a hotărât să fugă de la seminar.

Având în buzunar doar câteva monede, Wolf s-a îndreptat către staţia de cale ferată şi s-a urcat în primul tren care a sosit. Nu voia decât să doarmă puţin după drumul lung şi obositor pe care-l parcursese până la gară. S-a ascuns sub o banchetă şi a adormit îndată. Acela a fost momentul decisiv, care i-a marcat întreaga existenţă. Acolo, în vagonul trenului care se îndrepta spre Berlin, Wolf avea să-și descopere pentru pri­ma dată puterea incredibilă de sugestie, capacitatea de a in­duce anumite gânduri oame­nilor.

Con­trolorul de bilete l-a văzut ghemuit sub banchetă şi i-a cerut biletul. Speriat, băiatul s-a uitat în jurul său şi, zărind o hârtie aruncată pe jos, a întins-o pe aceea controlorului, spunând în gând: „Acesta e biletul meu!”. Conductorul a luat hârtiuţa, a sucit-o între palme, a compostat-o şi i-a înapoiat-o ca pe un adevărat bilet:

„Ce cauţi sub banchetă dacă ai tichet? Sunt locuri destule. În două ore vom fi la Berlin”.

Aşa a ajuns Wolf în capitala Germaniei, singur şi fără niciun ajutor. Au urmat zile grele, de foame cum­plită. Singura modalitate de a scoate câţiva bănuţi era să văcsuiască pantofii trecătorilor, însă câştigul era atât de mic încât Wolf era mereu lihnit de foame. Până în­tr-o zi, când trupul său firav a cedat şi s-a prăbuşit pe caldarâm. Găsit de polițiști şi considerat mort, a fost dus la morgă. După trei zile, din întâmplare, un student a descoperit că băiatului încă îi bate inima. Readus în simţiri, a început să strige:

„De ce să mă duceţi la poliţie sau la casa de copii?”

Profesorul Abel, un renumit neurolog – care fusese chemat de urgenţă pentru a vedea ciudatul caz – l-a privit năucit şi l-a întrebat:

„De ce ai spus asta?”

„Pentru că asta aţi gândit acum câteva minute”, a răspuns băiatul.

După câteva zile, profesorul Abel a constatat cu şi mai multă uluire că Wolf, în ciuda fap­tului că suferise de o anemie foarte pu­ter­nică, era capabil să-şi regenereze singur organis­mul, prin propria voinţă.

Neu­rologul ger­man a realizat rapid că băiatul deţinea capa­cităţi extrasenzoriale fantastice. Şi, astfel, Wolf a ajuns să fie cunoscut în spital sub numele de „copilul-minune”.

În vizită la Einstein şi Freud

Sub îndrumarea şi atenta supervizare a profesorului Abel şi a altor specialişti neu­ro­logi şi psihiatri, Wolf a început să-şi des­copere (şi apoi să-şi exerseze) abilităţile sale unice.

Treptat, şi-a conştientizat capacitatea de a controla oamenii la nivel mental şi a învăţat să desluşească din „corul de voci” care-i răsunau în subconştient exact acea vo­ce pe care trebuia să o capteze şi s-o indi­vi­­dua­lizeze.

După câţiva ani de experi­men­te şi exerciţii, băiatul reuşea să se introducă în stare de catalepsie şi îşi putea suprima com­plet orice durere. Atunci a hotărât, împre­ună cu profesorul Abel, că este pregătit să se facă cunoscut marelui public. Şi astfel, tânărul Wolf, în vârstă de 16 ani, s-a angajat la circul de stat din Berlin, unde avea pro­priul său număr de iluzionism.

În prima parte a reprezentaţiei, Wolf uluia spectatorii mergând desculţ pe săbii şi înfigându-şi ace în trup, fără să-i curgă nici măcar o picătură de sânge. Iar în a doua parte realiza de­monstraţii de hipnoză şi telepatie: citea gân­durile celor aflaţi în sală, „fura” din buzunarele spectatorilor diverse obiec­te – fără să părăsească scena – sau transmitea la nivel mental di­ver­se comenzi subiecţilor.

„Nu este vorba despre citirea gândurilor ci, mai corect spus, citirea muşchilor. Când un om se gândeşte intens la ceva anume, celulele ner­voase din creier transmit impulsuri către toţi muşchii din organism. Această acţiune nu este vizibilă ochiului neiniţiat, eu însă o captez imediat şi o preiau sub con­trol. Şi, astfel, transmit cu uşurinţă subiectului co­menzi la nivel subconştient, fără să avem un contact direct”, explica – câţiva ani mai târziu – Wolf Messing.

Experimentele sale psihologice neobişnuite deveni­seră atât de cunoscute încât mii de oameni făceau orice să prindă un loc la reprezentaţiile care se desfăşurau pe întreg teritoriul Germaniei. Tânărul era cap de afiş, cu show-ul său intitulat „Experienţele psihologice ale lui Wolf Messing”. Curând, faima lui s-a răspândit în întreaga Europă şi însuşi Albert Einstein și-a exprimat dorinţa arzătoare de a-l cunoaşte pe tânărul medium.

Aflând că este în turneu în Austria, celebrul fizician l-a invitat pe Messing la el. În casa acestuia, Wolf l-a întâlnit şi pe Sigmund Freud, marele neuropsihiatru care, de îndată, i-a propus să realizeze împreună un experiment. Prin telepatie, Freud i-a sugerat tânărului Wolf să se ducă în cealaltă cameră, să aducă de pe birou o vioară, să i-o înmâneze fizicianului şi, la nivel mental, să-i transmită acestuia rugămintea de a le inter­preta un fragment muzical.

Wolf a trecut cu succes testul psihiatrului care, încântat peste măsură, i-a propus un al doilea experiment. De data aceasta, Messing trebuia să ia de pe masa de toaletă o pensetă şi să-i smulgă fizi­cianului trei fire de păr din faimoasa mustaţă. Uşor stânjenit, Wolf a luat pen­se­ta, s-a îndreptat către savant şi, scuzându-se, i-a ex­plicat ce este obligat să facă. Einstein a zâmbit şi a acceptat jocul.

Astfel s-a ales tânărul Messing cu doi prieteni ce­lebri în întreaga lume. Se spune că tânărul telepat a locuit timp de câteva luni în casa lui Freud, acolo unde părintele psihanalizei l-a ajutat să-şi lărgească şi mai mult orizonturile, instruindu-l în domeniul hipnozei şi al auto-hipnozei.

 

Prins între Hitler şi Stalin

Ani la rând, Messing a călătorit în întreaga lume, oferind reprezentaţii senzaţionale în întreaga Europă, în cele două Americi, în India şi în Japonia.

Ajungând cu turneul în Riga, capitala actualei Letonii, Wolf Mes­sing a realizat – în faţa a mii de spectatori – un experiment unic, complet inedit: a condus o maşină pe bulevardul principal al oraşului, legat la ochi. În dreapta lui, şoferul îi dicta, la nivel mental, manevrele pe care trebuia să le execute. Messing nu şofase niciodată în viaţa lui. Acest experiment, deşi îndeplinit cu succes, în aplauzele și uimirea mulţimii, nu s-a mai repetat vreodată.

În 1937, în timpul unei reprezentaţii din Varşovia, Messing a îndrăznit să rostească o predicţie care avea să-i schimbe complet traiectoria vieţii şi a strălucitei sale carie­re. În faţa a mii de oameni, a prezis data exactă a morţii lui Adolf Hitler, pe atunci cancelar al Germa­niei, care deja pregătea politica de declanşare a celui de-Al Doilea Război Mondial. A doua zi, toate marile coti­diene poloneze titrau cu litere mari pe prima pagină „Un prooroc evreu prevesteşte data de 30 aprilie 1945 ca fiind ziua morţii lui Hitler!”. Fireşte că aceas­tă ştire a ajuns de îndată la urechile conducă­torului nazist şi Führer-ul a oferit o recompensă de 200.000 de mărci – o sumă fabuloasă – celui care-i va aduce „ca­pul” profetului.

Când trupele germane au invadat Polonia, împo­tri­va lui Wolf Messing s-a declanşat o adevărată vână­toare. Conştientizând pericolul, vestitul medium s-a ascuns luni în şir în beciul casei unui negustor din Varşovia, până într-o zi, când inevitabilul s-a produs. Messing a fost descoperit, arestat şi bătut cu cruzime, până şi-a pierdut cunoştinţa. Revenindu-şi în simţiri abia în celula întunecoasă din subsolul Ministerului de Interne din Varşovia, Messing şi-a adunat toate forţele şi, prin puterea minţii, a transmis gardienilor aflaţi dincolo de zidurile reci ale carcerei în care fusese aruncat, ca toţi să se adune acolo. Întâi au sosit gardienii şi, după câteva minute, în fugă, a venit chiar ofiţerul de serviciu. Lui Messing nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să treacă pe lângă ei fără pro­ble­me, să zăvorască uşa grea de fier şi să părăsească clă­direa.

În anii aceia cumpliţi, pe întreg teritoriul Poloniei, evreii erau arestaţi şi siliţi să trăiască în ghetouri. Cei care reuşeau să scape fugeau peste graniţă, cu pre­cădere în Uniunea Sovietică, în speranţa unei vieţi mai tihnite. Astfel, deşi ideea nu-l încânta, Messing a decis că noua sa destinaţie trebuia să fie imensa ţară de la răsărit. Deşi nu vorbea limba rusă şi nu cunoştea pe nimeni, Wolf Messing a fost primit în trupa unor artişti care ofereau re­pre­zentaţii în regiunea Brest, din sud-vestul Belaru­siei. Şi iată că, încă o dată, darul său unic, neobişnuit, avea să-i salveze viaţa.

În timpul unui spectacol oferit în Minsk, pe sce­nă, lângă Messing, şi-au făcut apa­riţia câţiva agenţi NKVD (poliţia secretă sovietică) care, cerându-şi scuze publi­cu­lui, l-au „săl­tat” pe telepat. A fost dus direct în faţa te­ri­bilului Sta­lin, care deja auzise despre puterile feno­menale ale clar­vă­zătorului. Pentru a-i verifica capa­cităţile, Stalin i-a ordonat să pătrundă în trezoreria de stat şi să obţină o sumă uriaşă, o sută de mii de ruble, fără niciun document la mână, ajutându-se doar de puterea minţii.

Chiar sub ochii agenţilor secreţi, Messing a intrat în clădirea Băncii Centrale, s-a îndrep­tat către casierie şi, întinzându-i funcţio­narului o simplă pagină goală dintr-un caiet dictando, şi-a deschis servieta în aşteptarea bancnotelor. Casierul a cerce­tat simpla bu­cată de hârtie, apoi a deschis seiful şi a nu­mă­rat 100.000 de ruble. Pentru telepat, încă o dată, experimentul s-a dovedit a fi floare la ure­che.

Deşi în Rusia, în acea perioadă, hip­no­za, telepatia sau alte asemenea „trucuri ilu­zioniste” erau considerate şarla­tanii şi, ca atare, complet interzise, Stalin i-a permis lui Wolf Messing să ofere reprezentaţii pe întreg teritoriul Uniunii Sovietice.
În 1943, în timpul unui spectacol sus­ţinut în No­vosibirsk, Messing a fost întrebat când se va sfârşi războiul. Fără să stea pe gânduri, clarvă­ză­torul a răspuns cu o voce gravă:

„Văd tancuri cu însem­nele Armatei Roşii defilând pe străzile Ber­linului. 8 mai 1945”.

Testamentul lui Messing

Singura persoană pe care Messing a acceptat-o în preajma sa şi căreia i-a dezvăluit o parte dintre tehnicile experimentelor sale psihologice a fost Olga Migunova, astăzi preşedinta Academiei de Hipnoză de la Mos­cova, psihoterapeut şi doctor în ştiinţe neuropsi­ho­lo­gice.

Cu celebrul telepat, Olga Migunova s-a întâlnit în 1966, în oraşul Gelendjik din regiunea Krasnodar.

„Aveam 17 ani, venisem împreună cu mama să asis­tăm la una dintre conferinţele profesorului Messing. Îmi amintesc perfect acea zi, de parcă ar fi fost ieri. Sala era arhiplină. Pe scenă, în aplauzele a sute de oameni, a apărut Wolf Messing. S-a oprit pentru câ­teva clipe şi s-a uitat în sală, căutând parcă pe cineva. S-a îndreptat direct către rândul unde stăteam şi s-a oprit în dreptul mamei. S-a aplecat şi i-a spus: Vă rog să o scoateţi pe fiica dumneavoastră din sală. Ol­ga îmi perturbă experimentele. Aşteptaţi-mă după re­prezentaţie. Ardeam de nerăbdare să-l urmăresc pe acel personaj fascinant, dar m-am supus voinţei lui şi am ieşit din sală plângând. Biata mama nu ştia cum să mă împace. Dar nu am ple­cat acasă şi, după două ore, profesorul Messing a venit la noi şi i-a spus mamei: Olga trebuie să meargă cu mine la Moscova. Locul ei este ală­turi de mine, pe scenă. Fiica dumneavoastră deţine capa­ci­tăţi fenomenale.”

Astfel a ajuns Olga asis­ten­ta şi eleva lui Wolf Mes­sing. Şi, într-o bună zi, ma­estrul i-a destăinuit un secret: starea letargică în care că­zuse în copilărie fusese pri­ma sa călătorie în lumea de dincolo. Se pare că Wolf Messing trecuse de zeci de ori pragul lumii celor fără viaţă, în încercarea de a desluşi taina morţii.

„Păstrez cu sfinţenie până astăzi aceas­tă hârtie pe care pro­fe­sorul mi-a înmânat-o într-o zi”, povesteşte Olga Migu­no­va.

„Am în­văţat pe de rost toate liniile şi formele ciu­date care au fost desenate de mâna maestrului. Când mi-a dat hârtia, avea o strălucire caldă în ochi. Am ştiut că este un mesaj important, dar n-am reuşit nici până astăzi să-l descifrez. Cred că este un mesaj codat des­pre faptul că omul poate exista în am­bele dimen­siuni: a vieţii şi a morţii.”

În ultimii ani ai vieţii, Wolf Messing s-a închis tot mai mult în el. Reprezentaţiile erau tot mai spo­radice şi mai scurte.

Decesul soţiei sale, Aida, alături de care tră­ise zeci de ani, l-a dărâmat com­plet.

Îl chi­nuia cumplit ideea că el, Wolf Messing, cel care ajutase mii de oameni, deşi prevăzuse cu exac­ti­tate ziua şi ora morţii iubitei sale soţii, cu toate abilităţile sale feno­menale, nu fusese capabil să o sal­veze.

„Omul nu ar trebui să-şi afle ni­cio­dată viitorul. O asemenea cu­noaştere i-ar putea fi fatală”, a spus cândva celebrul tele­pat.

Wolf Messing a murit în ziua de 8 noiembrie 1974. Cu două zile mai devreme, bolnav fiind şi urmând să fie operat, înainte de a pleca la spital, s-a oprit în dreptul portretului său de pe birou şi a spus:

„Ei, gata Wolf, povestea s-a sfârşit. De acum nu te mai în­torci!”

Lasa un comentariu

comentarii