Dincolo de Biblie, ce spun textele antice despre originea lui Moise?

Primul text de care dispunem datează din sec. III înainte de Hristos. A fost scris de Hecatee din Abdera, filozof şi istoric, care a trăit în Egipt şi a scris istoria acestei ţări. Povestea a fost spusă de Diodor din Sicilia, iar textul a fost conservat de Photius.

Anunt

În sec. III î.e.n., Hecatee din Abdera spune că s-a declarat ciuma în Egipt, pe atunci plin de străini care practicau religii particulare în detrimentul religiei naţionale. Pentru a calma furia de divinitatea care se manifesta astfel, s-a decis să fie expulzaţi.

”Cei mai curajoşi şi cei mai distinşi au fost trimişi în Grecia, dar masa a emigrat în Iudeea, care era pe atunci deşert. În fruntea lor se afla Moise, plin de înţelepciune şi de curaj.”

Puţin mai târziu, Manethan, un preot elenizat din Egipt, ne spune și versiunea sa:

”Un rege, Amenophis, dorind să-i vadă pe zei, a cerut consiliului un preot care să-i comande în ţara sa pe leproşi şi pe alţi impuri. Regele i-a închis, în cariere, cu ocnaşii. Mai târziu, cuprins de milă, regele i-a eliberat şi le-a dat Ararisul, care era deşert. Acolo, impurii s-au revoltat, chemându-i în ajutor pe semiţi şi păstori, iar regele a fost exilat timp de 13 ani. În fruntea Ararisului, era un preot pe nume Osarsiph, care a luat apoi numele de Moise. Amenophis şi fiul său Ramses au revenit şi i-au vânat în Siria.”

Manethon ne dă însă o cu totul altă versiune:

Străinii din povestirea precedentă au devenit ferocii invadatori semiţi. Ei se numesc hyksos, de la Hyk, rege în limba sacră şi Sos, păstor. Ei au preluat puterea la Memphis şi au fondat o dinastie. Au un oraş sfânt, Avaris.

(Probabil că Iosif a făcut parte din aceşti misterioşi Hyksos.)

511 ani mai târziu, ei au fost învinşi şi obligaţi de a se închide în acest oraş. Asediaţi, şi-au negociat plecarea către Siria şi acolo au fondat Hierosolyma (Ierusalimul).

Anunt

Alte texte vechi egiptene vorbesc, de asemenea, de aceşti semiţi hyksos:

”Cucerind Egiptul (de la 1730 la 1680), l-au dominat până în 1567, când au fost înfrânţi de Ahmes, reduşi la sclavie, iar capitala lor, Avaris, distrusă. Şi-au atras ura egiptenilor făcând din Seth (ucigaşul lui Osiris) zeul lor suprem.”

Data aproximativă a exodului este dificil de fixat. Nu există nicio sursă egipteană care să relateze evenimentul. Dar prezenţa evreilor (habirous sau apirous) este atestată în Egipt sub domnia lui Amenopis al III-lea (tatăl lui Akhenaton):

s-a scos la lumina zilei mormântul unui funcţionar numit Aper – El. Acest nume este un nume semitic şi vine de la cuvântul Apirou, pe care egiptologii îl apropie de cuvântul evreiesc <ibrî>, termen folosit în Biblie pentru a-i desemna pe evrei (cele două cuvinte având aceeaşi rădăcină consonantică).

 

Pictura de Philippe de Champaigne, sursa Wikipedia

 

Cuvântul Apirou înseamnă ”prăfos” sau ”acoperit cu nisip” şi serveşte desemnarea populaţiilor semi-normale semitice care aparţin regiunilor deşertice din Sinai şi până în Mesopotamia. Aper – El înseamnă deci <prăfosul El>, El fiind zeul suprem în panthenonul cananeean, ”Foarte Înalt”.

Sub Seti I (1316-1295 î.e.n.), populaţia din Goshem a fost redusă la sclavie. Ţara lui Goshem, situată în Delta Nilului, i-a primit pe evrei, fiii lui Iacob. Conform analelor lui Ramses al II-lea, Seti I îi va pune pe noii sclavi să construiască fortăreaţa de la Pitom, în apropiere de lacul Timsah şi de a reconstrui oraşul Tanis, pentru a face din acesta noua capitală a imperiului egiptean.

Se găsesc, de asemenea, evrei în Egipt, sub Ramses al II-lea (1295-1229 î.Hr.): papirusul Leyde 348 îi menţionează pe habirou drept transportatori de piatră pentru construcţia unui templu şi a marii fortăreţe din oraşul lui Ramses (însă conform Bibliei evreii fabricau cărămizi în Egipt).

Se poate citi:

”Să se dea raţii soldaţilor şi apirous-ilor care taie piatra de mărime pentru marele pilon al lui Ramses (…).”

Sub Ramses al III-lea, evreii erau instalaţi în oraşul Heliopolis. Papirusul Harris I menţionează, de asemenea, habirous printre muncitorii de la cariere, sub Ramses al IV-lea. După exod, cea mai veche menţiune a numelui ”Israel” apare pe o stelă în necropola faraonilor la Teba, către 1220 î. Hr. Este vorba despre faimoasa stelă a lui Israel.

Anunt

Acest imn de victorie celebrează supunerea totală a Celor Nouă Arcuri, popoarele străine duşmane ale Egiptului.
Este prima – şi unica – menţiune a lui Israel în textele egiptene.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!