Se spune că, în vremuri străvechi, pe teritoriul țării noastre au trăit uriași.

Aceștia se numeau jidovi și erau atât de puternici încât niciun om nu se putea compara cu ei.

La Argedava, cetatea dacilor, a fost ridicată o piatră pe care este desenat Soarele. Într-o groapă au fost descoperite mai multe schelete de uriași.

Anunt

Astfel, jidovii sunt uriașii care au trăit cândva în România. Oltenia a reprezentat dintotdeauna o zonă specială în ceea ce privește istoria și geografia. A fost una dintre cele mai puternice zone istorice, cu domnitori de vază.

Numărul mare al mănăstirilor fortificate a făcut ca acest ținut, mai mult ca oricare altul, să reprezinte un avanpost al creștinătății. Oamenii erau, deopotrivă, agricultori, buni creștini și luptători. Nu trebuie să uităm că aici s-au născut și elitele cavaleriei române.

Coșoveni este o comună așezată în zona minieră. Aici se petrec numeroase fenomene stranii. Lumini ciudate apar pe cer, se aud zgomote inexplicabile, se simt sau chiar se observă prezențe ciudate. Sătenii au declarat că au impresia că sunt urmăriți în permanență, chiar dacă nu văd pe nimeni.

Coșoveni se află în apropierea Băniei și a ieșit din anonimat printr-o descoperire de excepție: oasele unui elefant preistoric care a trăit în urmă cu 2 milioane de ani.

 

Jidovii, giganții din vechime

În opinia specialiștilor, nu ar fi vorba, de fapt, despre oase de mamut, ci de un strămoș uriaș al elefantului de astăzi. Locul în care a fost descoperit scheletul este o fostă carieră de pietriș.

Bătrânii din sat nu au fost deloc surprinşi de această descoperire. Aceștia cunosc legende despre uriașii care ar fi trăit în zonă, în urmă cu multă vreme. Jidovii.

Anunt

Se spune că pe acele meleaguri ar fi coborât din Cer, pe niște balauri zburători, niște uriași. Și atât de mult le-a plăcut locul, încât au decis să rămână. Și au avut grijă și de oameni, și de animale. Toată lumea trăia în pace și armonie. Până când unul dintre uriași a descoperit că din strugurii pe care-i mâncau se putea face o licoare bună. Așa se spune că a fost descoperit vinul, însă odată cu acest moment s-ar fi terminat buna înțelegere.

În prezent, nimeni nu mai pune la îndoială existența uriașilor pe Pământ. Până și Biblia amintește de popoarele uriașilor, care existau încă de pe vremea când Moise își conducea poporul spre Tărâmul Făgăduinței.

În zona comunei Coșoveni a existat marele Lac Getic, ale cărui urme se pot vedea și astăzi.

Încet-încet, din tenebrele pământului apar mărturii ale existenței vieții, mărturii care schimbă geografia istorică a zonei. În timpul comunismului, s-a încercat distrugerea unei fântâni. Când s-a excavat, s-a constat că dimensiunile acesteia erau foarte mari, iar lemnul din interiorul său nu putrezise, cu toate că fântâna era extrem de veche.

 

Necropola Zeilor

Localnicii au declarat că se simt în permanență urmăriți de o prezență stranie, nevăzută. Atunci când și-au construit casele, au descoperit cranii umane de mărimi foarte mari. Ochii aveau dimensiuni de peste 20 de centimetri.

Coșoveni nu este singurul loc unde au fost descoperite schelete ale giganților. Nucet, din județul Argeș, este considerată Necropola Zeilor. Acolo au fost descoperite schelete cu o lungime de peste 5 metri.

La Argedava, cetatea dacilor, a fost ridicată o piatră pe care este desenat Soarele. Au fost descoperite multe schelete de uriași, pe care le-a preluat Securitatea.

Mitologia românească spune că existența a cunoscut mai multe rase. Căpcăunii au fost primii – o formă nereușită a rasei, urmată de uriași. Divinitatea a trimis Potopul, care i-a ucis pe toți.

 

Uriaşii de 5 metri din capitala lui Burebista

Sub acest titlu, Eugen Delcea reda – în Secretele Terrei – Istoria începe în Carpați – fragmente dintr-o comunicare din cadrul Congresului Internațional de Dacologie (2002) a lui Gheorghe Șerbana şi Gheorghe Bardan-Raine, intitulată “Argedava tăinuită”:

  • Înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, în Nucet au fost aduşi mai mulţi deţinuţi, păziţi de militarii care i-au pus pe aceştia să sape în cetate.
  • Nicolae Ceauşescu a aterizat cu elicopterul exact pe locul cetăţii, programând construcţia unui punct important de observaţie a navelor care ar fi intrat de pe Dunăre pe Argeş.
  • Între 1946 şi 1954, cu largă asistență internaţională, au fost dezgropate oseminte de uriaşi, estimate de localnici ca având o înălţime de peste 5 m. Astfel au fost deshumate din Nucet, Necropola Zeilor, în vestul cetăţii, schelete a peste 80 de uriaşi (informaţia este susţinută și de preotul satului Popeşti, care a destăinuit că şi el cunoaşte această informaţie de la bătrânii satului, participanţi pe atunci la săpăturile din şantierul arheologic).
  • În localitatea Măriuţa, situată în judeţul Călăraşi, au fost deshumate 3 schelete de uriaşi, dintre care unul fără cap. Săpăturile au fost efectuate de către profesorul Simon Mihai, dispărut în 1990, în condiții neclare.
  • Arheologii din Argedava, “cu mâinile la spate, vorbind când în româneşte, când în altă limbă, au pus copiii săraci, în special fetiţele, să spele căpăţânile cele mari, după care erau puşi să le bocească.
Întrebaţi de localnici, arheologii au spus că misterioșii uriaşi sunt Jidovii

Din partea de nord-est a cetăţii, a fost ridicată cu macaraua o placă foarte mare de andezit, având desenată pe ea Soarele. (Tot părintele bisericii din Popeşti a mărturisit că el însuşi a văzut pe şantierul arheologic un cadran solar, neștiind însă dacă este vorba despre aceeaşi placăcde andezit din vechime.

Tot acesta a susţinut şi ipoteza nerostită până acum, aceea conform căreia vârful cetăţii ar fi fost înconjurat de apa Argeșului, asemenea unei insuliţe, ceea ce îi conferea o mai bună protecţie. O idee despre cum ar fi fost înconjurat de apă vârful Argedavei – cu întărituri de pământ şi poate chiar piloni din lemn, cu un podeţ care ar fi traversat şanţul prin care trecea apa printre vârf şi zona cimitirului – ne putem face analizând reconstituirea cetăţii de la Huedin.

De aici se poate trage foarte uşor concluzia că zona reprezenta un interes deosebit. Până în ziua de azi se poate observa, pe crucile din cimitire, că este desenat Soarele sau forma sa contopită cu crucea (cultul Soarelui).

Anunt

Iar pentru cine nu a observat deja până acum, majoritatea bisericilor din România au pe crucile turlelor simbolul Soarelui. De asemenea, îngroparea la români se face astfel încât morţii să fie cu faţa spre răsărit, semn că acest cult al Soarelui este unul adânc înrădăcinat.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!