Misterioșii indigeni din Etiopia. Mursi, unul dintre cele mai stranii, dar absolut fascinante triburi din lume

Valea Omo, un ţinut tribal

Etiopia are o populație de peste 99 de milioane de locuitori şi 85 de grupuri etnice şi triburi. Despre unele dintre aceste triburi se poate spune că au mai evoluat în ultima vreme, în timp ce altele au rămas foarte conservatoare în tradiții şi obiceiuri, trăind în hăţişurile savanei africane, în păduri, prin munți sau deșerturi, după reguli înrădăcinate de mii de ani; reguli ce sunt de neclintit, întrucât respectarea tradiției este pentru ele mai presus de orice.

Valea Omo este unul dintre cele mai fascinante locuri din Etiopia, cu un peisaj fermecător specific naturii africane, în care sălășuiesc peste douăzeci de triburi (Konso, Ari, Bodi, Dorze, Arbore, Hamer, Mursi, Bumi, Kwegu, Turkana, Tsemay, Daasanech, Kara, etc.), fiecare cu ritualurile și tradițiile lor, unele mai ciudate ca altele.

Anunt

Situată în partea de sud a Etiopiei, valea ferită de civilizație este un loc al spectacolului tribal, al rivalităților tradiționale cu vecinii tribali, al ritualurilor bizare împotriva bolilor, al catastrofelor ce lovesc dramatic triburile și al zbaterii zilnice pentru supraviețuire, într-un mediu natural foarte dur. Este o regiune cu o cultură vivace şi cu lupte barbare între tinerii tribului (numite donga sau saginay), pe care localnicii pun mare preţ, fiindcă numai așa bărbații își câștigă prestigiul dorit în trib, cu riscul unor răni grave și chiar al morții.

Buze Mursi

Şi tot în valea Omo se întâmplă o mulţime de ciudăţenii: animalele nu sunt sacrificate decât în scop ceremonial, vacile constituind, de altfel, dovada bogăției (după numărul lor sunt judecați bărbații, care nu se pot însura dacă nu au 60 de vaci, turmă pe care și-o apără, de multe ori, cu prețul vieții); lipsa veșmintelor nu este o rușine; trupurile sunt maltratate prin biciuire până la sânge sau prin tăierea cu o lamă de ras, după ce pielea este ridicată cu un ghimpe, pentru ca apoi cicatricile să fie purtate cu mândrie și să constituie, în opinia lor, un element de frumusețe; diferite zone ale corpului sunt perforate pentru ca acolo să intre podoabe tradiționale; bărbații își umplu trupurile de cicatrici după ce ucid pe cineva dintr-un trib inamic şi multe alte obiceiuri și ceremonii incredibile.

După felul lor de a fi, plin de iritabilitate și violență, probabil că au mare dreptate antropologii care afirmă că aceste ritualuri extrem de dureroase sunt un tip de violență controlată, o modalitate de a-i obișnui pe tinerii membri din trib să vadă sânge și să simtă durerea, o modalitate de adaptare și formare a copiilor mici la mediul lor violent.

Femeie cu coarne

Tribul Mursi şi tradițiile sale bizare

Mursi este unul dintre cele mai faimoase, dar şi cele mai agresive triburi din Etiopia. Înconjurată de munți şi udată de râul Omo și afluentul său Mago, regiunea Mursi este una dintre cele mai izolate regiuni ale Etiopiei. Tribul Mursi trăieşte în Parcul Național Mago din valea Omo și numără aproximativ 7.500 de suflete. Membrii săi sunt mereu încercați de soartă, de autoritățile care vor să-i alunge din acest parc (dorind protejarea acestuia de efectele nocive ale pășunatului necontrolat) cât și de natură – în urmă cu câţiva ani o invazie de muște țețe ucidea pe capete o mulţime de vite.

Mursi sau Murzu este numele acestui popor pastoral semi-nomad, principala lor ocupație fiind creșterea animalelor (mai ales bovine), la care se adaugă ceva agricultură. Adăposturile lor sunt ca niște ”căsuțe” rotunde – adică un schelet din bețe sau crengi înfipte în pământ acoperit cu iarbă, paie și frunze, având o intrare foarte scundă. Limba lor este de origine nilo-sahariană, credința lor fiind una animistă, cu ceva influențe evanghelice. Iar analfabetismul trece de 92 %, fireşte…

Membrii tribului Mursi sunt renumiți pentru agresivitatea lor necontrolată. Atât femeile, cât și bărbații trebuie să dea dovadă de putere şi rezistență în timpul desfășurării feluritelor ritualuri tribale, care, fiind pentru ei proba demnității și onoarei, consfinţeşte astfel apartenența lor la trib. Altfel, comunitatea îl exclude pe cel ce nu se conformează tradiţiei, ajungând un paria nu doar el, ci și familia sa; odată cu învinsul decade și familia din prestigiul avut până atunci.

Anunt

Femeile sunt faimoase mai ales pentru podoabele pe care le poartă în buza inferioară şi în lobul urechii, dar și pentru picturile în alb (din lut sau cenușă în amestec cu seva unui copac) de pe trup şi chip. La vârsta adolescenței, pe la 15-16 ani, după ce își scot cei doi dinți din față ai maxilarului inferior, fetele îşi perforează buza inferioară pentru a introduce în ea o bucată de plută care ulterior va fi înlocuită, înainte de căsătorie, cu o farfurie din lut, apoi cu una puțin mai mare și tot așa mai departe, până ce buza capătă dimensiuni monstruoase. La fel vor proceda și cu lobii urechilor, în care vor pune dopuri de ceramică sau vor atârna tot felul de obiecte.

Aceste discuri ca niște farfurioare, ce ajung până la 12-20 centimetri în diametru, sunt unice şi sunt pictate în stilul artei lor tradiționale. Din cauza dimensiunii și greutății lor ele le incomodează pe bietele femei Mursi, sunt dureroase și nu pot fi purtate foarte mult timp. Atât podoabele din buză și urechi, cât şi cele de pe cap (coarne de animale, bucăți de piele cu diverse obiecte din metal – verigi, sârme, cuie, capace, piulițe, tărtăcuțe, porumb, șiraguri cu orice se poate prinde…) sunt purtate cu mândrie doar la anumite ceremonii sau ritualuri importante pentru comunitate sau atunci când fac poze cu turiștii.

Mursi tribe

Despre aceste podoabe se spune că ar fi esenţiale pentru idealul de frumusețe feminină al tribului Mursi, femeia care le poartă fiind mai apreciată, mai dorită de bărbați şi mai demnă de respect; în schimb cele care nu reușesc să mențină discul de ceramică sunt desconsiderate de comunitate şi evitate de bărbații doritori de neveste, rămânând marcate de nereușita lor. Potrivit unei alte teorii femeile se sluțeau în mod conștient pentru a nu cădea pradă vânătorilor de sclavi: cu cât femeia era mai slută, cu atât prețul ei ca sclavă era mai mic. Urmare contactului cu lumea civilizată în zilele noastre multe femei refuză să-și mai maltrateze corpul, astfel că proba rezistenței și demnității femeii Mursi este nașterea în vitregia pădurii africane: dacă femeile se întorc cu pruncul născut, ele sunt cu adevărat demne de tribul Mursi.

Femeia este cea care conduce gospodăria, ea este cea care crește copiii, muncește terenul agricol, construiește și așa-zisa “casă”, gătește, țese, împletește, și are dreptul să folosească fondurile gospodăriei după cum doreşte; copiii încep să ajute la îngrijitul și păstoritul vitelor atunci când ajung la vârsta de opt ani; iar bărbatul are grijă doar de animale.

Obiceiul de a-și picta trupul și chipul în alb există şi la bărbații tribului. Tinerii Mursi (tegay), considerați războinicii tribului, trebuie să-şi demonstreze puterea şi virilitatea participând la lupte, bătându-se între ei cu niște bețe lungi numite donga, sărind peste boi de diverse înălțimi, alergând peste ei, etc. Dacă în urmă cu câțiva ani bătaia se încheia cu moartea adversarului, astăzi, din cauza numărului tot mai mic de membri doritori, bătrânii Mursi, care iau deciziile importante în adunarea tribului (Rora), au hotărât să mai renunțe la câte ceva din tradiție: înfrântul trebuie să cadă în genunchi în fața învingătorului, să se declare învins și să-i recunoască puterea.

În urma ritualului de sacrificiu, bărbatul, acum matur și demn de a face parte din trib, este luat imediat de un grup de femei din care își alege orice fată dorește, fără a avea şi obligația de a se căsători cu ea. Intră apoi cu ea într-un cerc de dans și în timp ce dansează, aleasa este biciuită, de cei de pe margine, până la sânge – în semn de apreciere. Desigur, loviturile îi vor lăsa cicatrici pe corp, dar cu cât sunt mai evidente, cu atât este mai respectată!

Acasă la tribul Mursi

Pentru a intra pe teritoriul Mursi este nevoie de un permis special, obținut contra unei taxe, drept pentru care turiștii intră pe acest teritoriu însoțiți de o gardă înarmată, care asigură protecția…

Mursi cer nu mai puţin de 5 biri (1 leu) pe o fotografie normală și 10 biri pe fotografiile în care au și copil în brațe. Asta pentru turiști, însă dacă este vorba de fotografi, reporteri, documentariști, etc. în funcție de temă (persoane sau ritualuri, poze sau filmări), prețul urcă până la sute de dolari, în urma unor negocieri dure cu femeile Mursi sau cu șeful tribului, Komoru.

Mursi

Vas pe cap

Anunt

Blog Yoair - Descoperirea mozaicurilor lumii.

Absolut uimitor. Bizar. Fascinant…

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!