Neuropatologie pediatrică. Trauma psihologică intrauterină. Chiar și intenția de a face avort are consecințe grave asupra copilului
Din punct de vedere psihologic, avortul este înfricoşător nu doar când a fost săvârşit deja. Este periculoasă până şi intenţia de a face întrerupere de sarcină. Problema este că acest proces, al concepţiei, este foarte strâns legat de mamă și, delimitându-l subiectiv, mama intră în relaţii absolut deosebite cu el şi îl uneşte cu lumea înconjurătoare.
În luna a doua de viaţă intrauterină, se formează sistemul nervos central.
La o lună şi jumătate, embrionul deja reacţionează la durere şi se fereşte atunci când, de pildă, spre abdomenul mamei este îndreptat un fascicul luminos.
La cinci luni, embrionul aude strigătele puternice, se sperie, se supără – adică percepe stările sufleteşti ale mamei, din intonaţiile cuvintelor ei.
Cam de la şase luni începe viaţa intelectuală a copilului. Comportamentul lui se modifică, drept răspuns la glasul părinţilor. El îşi ”leagă” acţiunile de glasul cunoscut, uneori chiar ”presimte” care dintre mişcări vor stârni satisfacţia părinţilor şi care nu.
Potrivit arhimandritului Rafail (Karelin), când mama se gândeşte la avort, aceasta, cu îngăduinţa Lui Dumnezeu, îl face pe făt să se cutremure şi îi formează aşa-numitul ”complex al ucigaşului”.
Femeia care vrea să avorteze transmite deja acest gând pruncului său, sădind deja în sufletul lui înclinația către crimă. Poate că aceasta nu va provoca în mod nemijlocit fapte asemenea, însă se va manifesta la copil prin răutate, cruzime, sadism faţă de oameni, față de animale şi faţă de natura înconjurătoare.
Când mama se gândeşte la avort, când ia în considerare problema întreruperii artificiale de sarcină, copilul simte acest lucru. Frecvenţa bătăilor inimii sale creşte – căci simte ameninţarea. Și, dacă el vine totuşi pe lume, nu este exclus ca dragostea față de părinţi să se răcească treptat în inima sa.
Impulsurile duşmănoase inconştiente (şi cu atât mai mult cele conştiente) împotriva copilului zămislit sau deja născut constituie o deviaţie psihologică gravă, care contravine instinctului matern. Atitudinea negativă faţă de copil creşte probabilitatea naşterii premature şi a depresiei postnatale la mamă.
Psihanaliştii susțin că refuzul subconştient al sarcinii nedorite este o formă nefinalizată de sinucidere.
Pentru copilul nevinovat, trauma psihologică intrauterină atrage după sine instabilitatea neuro-psihică. Observaţiile cunoscutului preot ortodox şi specialist în neuropatologie pediatrică, profesor-doctor Anatolii Berestov, fac referire la patologia sistemului nervos al fătului care provoacă, în timp, efecte negative asupra dezvoltării fizice și psihice a acestuia.
Dacă am lua în considerare suferinţa sufletească prin care trece copilul încă nenăscut (sau deja născut) în timpul momentelor şi/sau schimburilor de cuvinte urâte, de jigniri, a conflictelor de la serviciu şi de acasă, etc., ne-am strădui să ne comportăm cu mult mai multă grijă.
Purtarea nechibzuită a adulţilor influenţează starea puterilor sufleteşti şi trupeşti ale copilului şi lasă în inimioara lui un “strat” semnificativ de mizerie morală…
Fără ca noi să putem vedea, în sufletul fraged se varsă otrava mâniei şi a răutăţii, iar în sânge creşte drastic nivelul hormonilor de stres. Sufletul său primeşte o încărcătură morală puternic negativă, iar după aceea părinţii se mai miră:
”Ia uite pe cine am crescut!”, “Ce nedreptate! Am sacrificat atât pentru copilul nostru şi, în loc să fie recunoscător, e neascultător, rău și egoist!”, ș.a.m.d.
Da, căci copilul nedorit simte intuitiv, la nivel subconştient, o anumită nedreptate, un anumit rău din partea mamei sau a tatălui. Cu voie sau fară voie, el le va plăti apoi cu aceeaşi monedă: cu vrăjmăşie, cu răceală, cu respingere și se va înconjura cu o barieră lăuntrică nevăzută.
Aşadar, multe dintre premisele dezvoltării personalităţii se formează în stadiul intrauterin.
Trăirile, năzuinţele, gândurile, cuvintele şi faptele părinţilor se întipăresc puternic în adâncul sufletului copiilor. Ulterior, acesta copiază/ îşi aminteşte modelele de comportament ce i s-au furnizat. Această idee îşi găseşte expresia și în vechea zicală:
”Orice face, femeia însărcinată îl învaţă şi pe pruncul din pântecul ei să facă acel lucru.”
Familia constituie un organism duhovnicesc şi biosocial unitar. Iar vătămarea unuia dintre membrii ei se răsfrânge în mod obligatoriu şi asupra vieţii celorlalţi.
Iar copiii sunt, pur şi simplu, cei mai receptivi, în cazul lor chiar și cele mai mici oscilaţii ale climatului psihologic şi duhovnicesc lăsând asupra lor o urmă mult mai adâncă decât asupra adulţilor.
K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor
