Cele 6 subrase atlante: Rmohals, Tavatli, Toltecii, Praturanii, Prasemiții, Akkadienii
Cu mii de ani în urmă, pe locul Oceanului Atlantic exista un continent care ocupa aproape întreg teritoriul – Atlantida. Astfel, cea de-a 4-a rasă și 6 dintre subrasele sale au trăit pe teritoriul acestui continent, succedându-se.
Prima subrasă a fost Rmohals – giganții calmi și echilibrați, cu o inteligență nedezvoltată, dar cu abilități psihice excelente. Aveau 6 metri înălțime și o culoare roșie-închisă a pielii. În acele vremuri, Pământul se afla la o distanță mult mai apropiată de Soare.
Anul era de de 210 zile, iar ziua – datorită forței centrifuge – avea 18 ore. Atmosfera Pământului era de 8 ori mai densă decât acum.
Rmohalii aveau mandatari din alte sisteme stelare care, declanșând un război și creând o serie de explozii termonucleare, au provocat o catastrofă globală care a aruncat Pământul pe o orbită și mai îndepărtată, decizând astfel soarta subrasei Rmohal în ansamblu. Acest lucru s-a întâmplat acum aproximativ 1 milion de ani.
A doua subrasă a fost Tavatli. Aceștia aveau o înălțime de 4 metri. Culoarea pielii era, de asemenea, roșu-închis. Acești uriași nu mai erau calmi, ci aveau acea atitudine de cuceritori. Declinul lor a fost prefigurat de căderea planetei minore. Înainte de acest moment, Soarele a răsărit în sud și a apus în nord.
Căderea planetei minore, care a avut loc în urmă cu aproximativ 800.000 de ani, a dat naștere unui cataclism gigantic și, implicit, scindării continentului (Atlantida) în două, aruncând din nou Pământul nostru pe o orbită mai îndepărtată de Soare. Anul a fost din nou prelungit – până la 306 zile, iar ziua avea 21 de ore.
Soarele a început să răsară în nord-vest și să apună în sud-est. Totodată, lungimea de undă a benzii Pământului a crescut cu 6,8 herți (numărul de rotații pe secundă ale unui fascicul de lumină în jurul Pământului).
A treia subrasă – Toltecii. Aceștia aveau o înălțime de 3 – 3,5 metri și pielea de culoare roșie. Au obținut cele mai înalte rezultate și au fost mult mai avansați decât noi, atât din punct de vedere tehnic, cât și spiritual. Toltecii au reprezentat cea mai avansată subrasă atlantă.
A patra subrasă – Praturanii. 3 metri înălțime, piele galbenă. A fost o subrasă vicioasă, care ducea războaie constante. Praturanii s-au folosit de realizările tehnice ale toltecilor în scopul distrugerii și capturării, în special realizarea Tuoy (în traducere „Piatra de foc”).
Însă utilizarea inadecvată Tuoy a dus la o altă catastrofă – care a avut loc acum aproximativ 200.000 de ani și, respectiv, la un alt cataclism global. De data aceasta, dezastrul nu s-a încheiat cu o schimbare a polilor și a orbitelor. Dezastrul provocat de om a împărțit continentul în două mari insule: Ruta și Daitya.
A cincea subrasă a fost reprezentată de Prasemiți. Aceștia aveau 3 metri înălțime și pielea de culoare albă. Acest popor războinic s-a stabilit pe insula Ruta. Și, cum era de așteptat, cel de-al doilea dezastru provocat de om, care a avut loc acum aproximativ 80.000 de ani, nu a întârziat să apară. Catastrofa le-a depășit pe toate cele precedente ca putere și amploare, însă nu a fost provocată de atlanți, ci de oaspeții din alte lumi.
De data aceasta, când Pământul a fost aruncat pe o orbită mai îndepărtată, era destinat să-și întâlnească însoțitorul – Luna (fostul satelit al lui Phaeton), care, după catastrofa care i-a distrus planeta-mamă – între Marte și Jupiter, se afla dincolo de orbita Pământului și, un timp, a avut propria sa orbită.
Luna a fost însoțită de un satelit mai mic (Herbiger), care s-a ciocnit ulterior cu Pământul. Astfel, anul a crescut la 360 de zile, iar ziua avea 25 de ore. Frecvența terestră a crescut cu 7,1 herți.
A șasea subrasă – Akkadienii. Înălțime de peste 2 metri, pielea de culoare albă. Locuiau într-o mică parte rămasă din Daitya, numită insula Poseidonis.
Această insulă era bine descrisă de Platon. În timpul inundațiilor, insula s-a scufundat, căzând pe fundul Atlanticului – cu aproximativ 11.000 de ani în urmă. A urmat, din nou, o schimbare de poli, urmată de o schimbare a frecvenței (7,23 herți), după care anul a început să numere 365 de zile, iar ziua (cum ne este familiară astăzi) 24 de ore.
Prima hartă ilustrează perioada lemuriană timpurie, Unele surse ezoterice spun că la acea vreme oamenii aveau o înălțime cuprinsă între 9 și 14 metri.
A doua hartă reprezintă perioada lemuriană târzie, cea în care înălțimea oamenilor a scăzut la 4 metri, din cauza scăderii densității atmosferei și a scăderii vitezei de rotație a Pământului, urmată de creșterea acestuia.
A treia hartă arată perioada timpurie a Atlantidei, înainte de căderea asteroidului uriaș, undeva cu 1.000.000 – 800.000 de ani în urmă.
A patra hartă reprezintă perioada de acum 800.000 – 200.000 de ani. În urma impactului cu asteroidul uriaș, continentul a fost împărțit în două.
A cincea hartă arată perioada cuprinsă între 200.000 și 80.000 de ani. Porțiunea fracturată a continentului – din dreapta – împărțită în două insule uriașe, Ruta (deasupra) și Daitya (dedesubt), continuau să se scufunde în apele Atlanticului.
A șasea hartă reprezintă perioada cuprinsă între 80.000 și 10.000 de ani, respectiv rămășița Atlantidei, descrisă de Platon drept insula Poseidonis, fosta Ruta.
Charles Leadbeater – care a pretins că a dobândit cunoștințe despre Atlantida și Lemuria Antică de la profesorii de teosofie, prin „clarviziune astrală” – i-a transmis descoperirile sale clarvăzătoare lui Scott Elliot. După o analiză amănunțită, acesta le-a publicat.
