Picturile rupestre de la Tassili n’Ajjer, dovada existenței astronauților antici

Tassili n’Ajjer (în traducere, Platoul Râurilor) este o formațiune de rocă (gresie) puternic erodată din secțiunea algeriană a deșertului Sahara, situată pe un platou vast care cuprinde sud-estul Algeriei, vestul Libiei și nordul Nigeriei.

Picturile rupestre existente aici înfățișează creaturi misterioase, purtând căști, mănuși și costume bizare

Anunt

Potrivit multor cercetători și a teoriei antice a astronauților, enigmaticele picturi rupestre din Tassili ar putea fi cea mai clară dovadă a ființelor extraterestre prezente pe Pământ în trecutul antic.

În jurul anului 8000 î.Hr., locuitorii antici ai Africii și-au reprezentat viața de zi cu zi prin picturi rupestre înfățișând animale, plante, siluete și ființe ciudate. Cercetătorii au descoperit peste 5.000 de astfel de picturi rupestre, deși aceștia cred că au existat mult mai multe.

Cu ajutorul acestor ilustrații, oamenii de știință speculează faptul că regiunea Sahara era complet diferită în urmă cu 4.000 – 6.000 de ani, fiind o regiune plină de viață.


[Astronaut, Deșertul Sahara, 6000 î.Hr.]

 

Potrivit specialiștilor, picturile din Tassili reprezintă una dintre cele mai importante colecții antice de artă rupestră cunoscute astăzi. Din păcate însă, doar 20% dintre acestea au rămas vizibile, majoritatea fiind distruse, în timp, de eroziune.

Experții cred că picturile rupestre au o vechime cuprinsă între 10.000 și 15.000 de ani și sugerează că, în acea vreme, acestea erau, de obicei, realizate cu o singură culoare. Totuși, la realizarea picturilor rupestre din Tassili au fost utilizate mai multe culori, ceea ce le face și mai speciale pentru istorie.

Anunt

Există nenumărate specii de animale astfel ilustrate în peșteri – printre acestea se numără girafe, struți, elefanți, boi, aligatori și chiar hipopotami, fapt ce demonstrează că regiunea Sahara era cândva plină de viață.

Există numeroase detalii extrem de interesante în ceea ce privește picturile rupestre din Tassili. Nomazii susțin că aceste peșteri reprezintă un mediu ideal de viață chiar și astăzi. Potrivit reprezentărilor, râurile, junglele, animalele și plantele nu erau deloc străine zonei, experții sugerând că ar fi putut fi localizate chiar în vecinătatea peșterilor.

Pictura pare să reflecte, de asemenea, activitățile desfășurate de strămoșii noștri, în perioade istorice specifice: vânătoare și pescuit în jurul anului 7.000 î.Hr., creșterea animalelor în jurul anului 4.000 î.Hr. și domesticirea cailor în jurul anului 1.500 î.Hr.

Există și numeroase locuri misterioase care înconjoară peșterile. Arheologii nu au reușit să găsească morminte în zonă, dar cel mai uimitor element este, probabil, cel al reprezentărilor ființelor ciudate, purtând căști și costume, asemănătoare cu astronauții moderni – conform opiniei multor cercetători.

Aceste reprezentări misterioase au alimentat dezbaterile în rândul specialiștilor. De ce ar reprezenta anticii râurile, junglele și animalele originare din regiune, pentru ca apoi să înfățișeze ceva ce nu ar fi văzut niciodată, niște figuri umanoide bizare?

Ceea ce ne duce cu gândul la faptul că locuitorii antici din Peșterile Tassili și-au portretizat viața de zi cu zi, respectiv experiențele proprii, deci nu au inventat acele figuri umanoide, ci au avut contact direct cu acestea.

Este posibil, așadar – așa cum sugerează specialiștii în domeniu – ca nativii din Peșterile Tassili să fi reprezentat astronauții antici care i-au vizitat cu 10.000 de ani în urmă? Da, potrivit multor teorii.

În anul 1976, o expediție spaniolă a călătorit în Sahara pentru a investiga picturile rupestre misterioase. După ce au analizat numeroasele ilustrații, cercetătorii spanioli au ajuns la concluzia că ființele extraterestre au vizitat regulat Pământul în trecutul îndepărtat și că acestea au avut contact direct cu vechii locuitori ai regiunii.

Una dintre picturile rupestre ilustrează mai multe femei duse la o ambarcațiune cu un aspect misterios.

Cercetătorii au identificat, de asemenea, și un set de simboluri care i-au determinat să speculeze că reprezintă un sistem de scriere care a existat în zonă cu 5.000 de ani în urmă. Însă, desigur, acesta este un lucru pe care arheologia obișnuită îl acceptă cu greu, deoarece schimbă radical teza oficială care sugerează faptul că Mesopotamia ar fi leagănul civilizației și al scrierii.

Nu puțini sunt cei care cred că picturile rupestre din Tassili reprezintă dovezi clare ale ființelor care au vizitat Pământul în trecutul îndepărtat. Ființe cerești care au venit pe planeta noastră cu mii de ani în urmă, lăsându-și amprenta în istorie prin nenumăratele povești ale civilizațiilor antice din întreaga lume.

Anunt

 

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!