Piramide antice misterioase descoperite pe continentul Antarcticii

Antarctica nu a fost întotdeauna un pustiu rece, ci cândva a fost un mediu primitor vieții umane. Acest lucru i-a determinat pe oamenii de știință să creadă că ar putea fi găsite dovezi sub miile de tone de gheață care au acoperit-o în ultimii 12.000 de ani.

Potrivit surselor, astfel de dovezi au fost deja descoperite, sub forma unor piramide antice mult mai vechi decât cele egiptene.

Multă vreme oamenii au speculat existența unor structuri antice, create de om în zone îndepărtate, inaccesibile. Puține astfel de locuri se potrivesc descrierii atât de bine ca Antarctica.

Anunt

Mari și impunătoare, piramidele antice din Egipt reprezintă exemple opulente de structuri create de om la scară masivă.

La momentul în care au fost construite, acum peste 4.000 de ani, Egiptul era considerat a fi una dintre cele mai prospere civilizații din întreaga lume. Fascinația noastră pentru piramide continuă și astăzi – Marea Piramidă din Giza fiind una dintre cele mai vechi minuni ale lumii.

Cu toții am auzit de piramidele antice din Egipt, dar cum rămâne cu piramidele din Antarctica? Aceasta este gheață 98%, cu o grosime de aproximativ o milă. Este al cincilea dintre cele mai mari continente și unul dintre cele mai reci locuri din lume, temperatura coborând până la -89 grade Celsius.

Este cunoscut mai ales ca un loc neprimitor pentru ființele umane. Nu a fost descoperit până la începutul secolului al XIX-lea, deși se credea în existența unui continent sudic, măcar de dragul simetriei.

Pentru a vizita acest loc, oamenii trebuie să se confrunte cu condiții meteorologice severe, ocean, gheață, vânt puternic. Trebuie să ne amintim că mulți oameni au murit în procesul descoperirii. Majoritatea oamenilor de pe Antarctica sunt oameni de știință.

Unii oameni plătesc foarte mult pentru a petrece o zi acolo, dar fără echipamentul adecvat și eforturi mari, ființele umane nu pot supraviețui foarte mult timp. Hrana este rară și nu există vegetație în afara unor plante minuscule. Orice altceva de care o ființă umană are nevoie pentru supraviețuire – îmbrăcăminte, alimente, materiale de construcție, medicamente, combustibil, etc. – trebuie transportat.

Știrile nu s-au concentrat prea mult pe faptul că Antarctica a fost ascunsă sub gheață de peste 12.000 de ani. Asta până de curând, când trei piramide au fost descoperite de o echipă de oameni de știință europeni și americani.

Anunt

Două dintre ele au fost găsite la aproximativ 16 kilometri în interior, iar al treilea mai aproape de coastă. Mulți oameni de știință au spus că seamănă izbitor cu piramidele egiptene.

Este o descoperire uriașă și destul de controversată, ținută departe de public din cauza implicațiilor în cazul unei dezbateri deschise a subiectului. Dacă este reală existența acestor piramide din Antarctica, acest lucru ar indica faptul că ele au fost construite cu mult înainte de istoria scrisă.

Unii cred că aceste structuri ar putea fi extraterestre, construite pe o bază militară care are acces la civilizații antice (cu tehnologii inovatoare). Alții cred că se formează, pur și simplu, în mod natural.

Au apărut numeroase imagini care arată aceste piramide din Antarctica. Se nasc astfel nenumărate întrebări. Poate că Antarctica nu a fost atât de rece în trecut, precum astăzi. Iar dacă nu a fost, putem considera că aceste structuri au fost construite de civilizațiile antice care au trăit acolo la un moment-dat.

Unii sceptici exclud complet această idee, spunând că, dacă o civilizație antică ar fi trăit în Antarctica cu mulți ani în urmă, atunci ar fi descoperite în prezent dovezi ale existenței lor.

Descoperim în mod constant noi informații referitoare la schimbările climatice. Mulți egiptologi cred că anticul Sfinx este, de fapt, mai vechi decât se credea inițial și că ar putea avea peste 10.000 de ani. Cum au dedus asta? Eroziunea apei de pe Sfinx spune povestea schimbărilor climatice severe din trecut.

Astfel, dacă Africa și alte zone ale lumii au suferit transformări excesive, de ce nu ar fi posibil să se fi întâmplat același lucru și în Antarctica?

Dacă cercetătorii ar demonstra existența piramidelor din Antarctica fără nicio umbră de îndoială, respectiv crearea lor de către om, acest lucru ar provoca un efect de undă și o revizuire extremă a istoriei umanității.

Arheologilor și cercetătorilor zilelor noastre le-ar fi greu să accepte această concluzie, deoarece ar fi în opoziție directă cu ceea ce se crede acum. Cu toate acestea, credințele impuse nu ar trebui să joace un rol în acest caz, având în vedere că este vorba despre aflarea adevărului.

În teorie, ar putea exista multe civilizații antice în întreaga lume, care ar putea rămâne ascunse.

Au existat și alte descoperiri de-a lungul anilor în Antarctica, inclusiv particule de polen găsite de oamenii de știință în anul 2009, ceea ce a condus la ideea că palmierii ar fi putut crește cândva acolo, iar vara s-ar fi putut atinge o temperatură de 21° C.

În 2012, oamenii de știință au descoperit peste 30 de specii de bacterii în probele de apă prelevate din Lacul Vida (Antarctica de Est).

Anunt

Să fie piramidele din Antarctica doar munți naturali, cu o formă perfectă? Dacă da, de ce reproduc aproape exact piramidele egiptene? Nu înseamnă altceva decât că sunt structuri create de om.

Astfel, sub straturile groase de gheață de astăzi, o civilizație străveche a prosperat cu mii de ani în urmă, construind piramidele Antarcticii atunci când clima era potrivită pentru acele condiții. Odată ce această teorie se dovedește a fi corectă, percepția noastră, cărțile de istorie și povestea lumii așa cum o știm în prezent vor trebui rescrise.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!