Răpirile extraterestre. Există numeroase povești și teorii, dar avem vreo dovadă solidă? Legătura uluitoare dintre experiențele de acest fel și procesul nașterii
Este, fără îndoială, un subiect controversat.
Există oameni care cred că extratereștrii vizitează planeta și care sunt convinși că au fost răpiți și luați de aceste entități pe planetele lor extraterestre.
Deși mărturiile pot varia, lucrurile pe care le au în comun aceste dezvăluiri sunt convingerea neclintită a ceea ce au văzut, a ceea ce au experimentat și, desigur, impactul pe care acest moment l-a avut asupra vieții lor.
Mii de oameni, de pretutindeni, susțin că au fost răpiți de extratereștri și duși la nave spațiale, unde au fost efectuate experimente asupra lor, adesea sinistre. Jumătate dintre aceste persoane își amintesc detalii cu privire la un posibil program de inginerie genetică, unii dintre cei luați de extratereștri fiind folosiți ca mame-purtătoare.
Există chiar unii care pretind că au devenit hibrizi – om-extraterestru, spunând că ADN-ul le-a fost modificat. Uneori, răpirea lasă urme vzibile pe corp sau pe îmbrăcăminte – de exemplu, cicatrici care nu existau până în acel moment sau alte semne ciudate care apar în diverse zone ale corpului și persistă o perioadă.
Cum au început poveștile legate de răpiri extraterestre?
În 1957, Antonio Vilas Boas, un fermier de 23 de ani din Brazilia, a spus o poveste uluitoare: a relatat experiența misterioasă prin care a trecut, începând din momentul în care a fost luat la bordul unei nave extraterestre de niște mici ființe umanoide. Acolo a fost examinat, i s-a prelevat sânge, ar fi avut contact intim cu o femelă din acea specie, ulterior fiind coborât de pe navă și lăsat să plece.
Întreaga experiență a durat aproximativ 4 ore, după estimarea sa. Răpirea extraterestră a acestui fermier brazilian este considerată a fi una dintre primele de acest fel raportate vreodată la nivel mondial.
Cel mai mediatizat a fost cazul din anii 1960, atunci când americanii Betty și Barney Hill au anunțat că au fost răpiți de extratereștri și supuși unor proceduri medicale bizare.
Pe 19 septembrie 1961, Betty și Barney Hill, din New Hampshire, se întorceau acasă dintr-o călătorie în Canada. Brusc, au observat “o navă spațială sub forma unei țigări strălucitoare”, venind din cer și părând să se îndrepte către casa lor.
Două ore mai târziu, soții Hill s-au trezit dintr-un somn adânc și au realizat că se află la câțiva zeci de kilometri de casă.
[Betty și Barney Hill alături de câinele lor, Delsey]
Cazul Hill prezintă câteva elemente comune cu cazul Boas (dar mai bogate în detalii) – nava misterioasă, examenul medical, trăsăturile extratereștrilor.
După incident, soții Hill nu și-au amintit prea multe. Betty a început însă, ulterior, să aibă niște vise recurente, cu câteva detalii vagi, astfel încât cei doi soți au decis, în cele din urmă, să apeleze la hipnoză.
Concluzia doctorului Benjamin Simon, specialistul care a realizat ședința de hipnotizare, a fost aceea că varianta povestită de Barney era doar o fantezie generată de visele recurente ale soției sale, pe care aceasta i le povestise în mod repetat.
La baza întregului complex de fenomene psihice ar fi existat, potrivit medicului, doar niște false amintiri ale unui eveniment petrecut în mintea lor.
[Dr. Benjamin Simon]
Cu toate acestea, dubla răpire a soților Hill a făcut senzație la acea vreme, iar de atunci numărul celor care susțin că au trăit momente similare a crescut considerabil – până în prezent existând aproximativ 1.700 de oameni care au susținut că au avut contact direct cu ființe extraterestre.
De-a lungul anilor, s-a dezvoltat chiar o subcultură distinctă a acestui fenomen, determinând specialiştii din diferite domenii să ia în serios studiul acestor evenimente. Printre cei interesați s-au numărat și psihologi.
Răpirile extraterestre, adevăr sau imaginație?
Dacă astfel de lucruri s-au întâmplat cu adevărat sau nu, dacă extratereștrii ne vizitează și iau din când în când, la bordul navelor lor, ființe umane de ambele sexe, pentru a le studia morfologic și fiziologic – nu știm încă.
În lipsa unor dovezi incontestabile, comunitatea științifică are opinii contradictorii. Dar sunt și oameni care sunt absolut convinși că astfel de lucruri se întâmplă. Și sunt și cei care cred cu tărie că li s-a întâmplat chiar lor.
Desigur, adepții și entuziaștii ideii sunt convinși că OZN-urile și extratereștrii ne vizitează în mod repetat și nu pun la îndoială niciodată veridicitatea acestor povești. Scepticii, însă, încearcă să găsească explicații alternative.
Medicii/psihologii au studiat câte cazuri, supunând la anumite teste înșiși subiecții poveștilor în cauză – presupușii răpiți – în încercarea de a oferi o explicație științifică a fenomenului, plecând de la o premisă îndrăzneață: că astfel de întâlniri nu au existat în realitate, ci au fost doar rodul imaginației acelor persoane.
Dar ce-i poate face pe oameni să se gândească la astfel de lucruri și, mai mult decât atât, să relateze faptele cu un asemenea lux de amănunte? Specialiștii spun: paralizia în somn, diverse tulburări psihice (tendințele paranoice) și alte explicații medicale. Răspunsuri acceptate parțial de unii și respinse vehement de alții.
Dacă în starea de veghe narațiunile nu sunt prea bogate în detalii, se folosește uneori hipnoza – o investigație terapeutică, de asemenea controversată – datorită căreia presupușii răpiți oferă de obicei mult mai multe detalii.
Există însă cercetători care subliniază faptul că interesul manifestat de oamenii de știință (au existat cazuri în care același subiect a fost hipnotizat de mai multe ori, de diferiți specialiști) îi poate determina pe cei predispuși la astfel de experiențe să reflecte mai mult la întâmplare și, astfel, să devină preocupați de ea, ”fabricând”– nu neapărat conștient – o serie de detalii de luat în considerare cu prudență.
Asemănările uimitoare
Indiferent de psihologia specifică celor care au raportat experiențe de acest fel, ceea ce i-a intrigat mereu pe cercetătorii sceptici ai acestor fenomene a fost faptul că un număr mare al acestor povești au câteva elemente comune.
Este posibil ca aceeași rasă extraterestră să fi fost autorul acestor răpiri, timp de o jumătate de secol, după aproape același tipar? Sau își imaginează oamenii aceleași lucruri pentru că unele caracteristici comune ale psihicului uman îi predispun pe aceștia la același tip de călătorie imaginară?
Este o ipoteză fascinantă, un domeniu de investigație extrem de atractiv pentru psihologi. Dar care ar putea fi acea “dintâi cauză”, comună tuturor oamenilor, acel element care nu ține de mediul în care au fost crescuți, de educație, de experiențele de viață?
Ei bine, există un astfel de element comun tuturor: viața intrauterină, care se termină odată cu nașterea – adică trecerea într-o viață diferită. Toți oamenii din această lume și-au petrecut aproximativ 9 luni în uter (chiar dacă, recent, există posibilitatea ca unii dintre aceștia să-și înceapă viața embrionară într-o eprubetă).
Astfel, după câteva luni de viață în uter, ființele umane întâlnesc lumea exterioară, iar această întâlnire nu este deloc una blândă: psihologii vorbesc despre o “traumă la naștere” – faptul că ieșirea din uterul mamei și intrarea în lumea exterioară reprezintă, pentru orice nou-născut, o experiență brutală care, în cazul celor cu un psihic mai fragil, lasă urme destul de profunde.
[Răpire extraterestră, prin ochii unui artist]
În general, noi nu ne amintim în mod conștient nașterea și trauma asociată acesteia, dar asta nu înseamnă că momentul în sine nu lasă nicio urmă în psihicul nostru. Această idee l-a făcut pe omul de știință Alvin Lawson să aprofundeze subiectul și să elaboreze teoria sa uimitoare despre așa-numitele răpiri:
- poveștile s-ar baza, de fapt, pe propriile noastre amintiri ale vieții intrauterine și sfârșitul dureros al acesteia – trauma nașterii.
Este o teorie controversată, dar fascinantă: o adevărată coborâre în abis, o incursiune profundă în cele mai adânci mistere ale minții, unde păstrăm, fără a conștientiza, amintirile vieții dinaintea lumii în care trăim astăzi.
O explicație neașteptată
Interesant este faptul că Lawson nu neagă ideea existenței OZN-urilor, extratereștrilor, a întâlnirilor de gradul 3, însă consideră că, în ceea ce privește aspectul particular al răpirii de către extratereștri a unor persoane, ducându-le pe nava lor spațială, experimentele făcute pe aceștia, etc., lucrurile se petrec doar la nivel de imaginație, nefiind fapte reale.
În opinia sa, indiferent de alte aspecte ale fenomenului OZN, partea de răpire reprezintă un aspect psihologic și necesită o abordare adecvată – o evaluare psihologică atentă a subiecților.
[Alvin Lawson, privind la telescop, 1970]
Acesta afirmă că oricine poate rezista traumei nașterii în prezența unui stimul adecvat – hipnoză, substanță medicamentoasă sau chiar apariția unui fenomen neobișnuit – inclusiv apariția (reală sau imaginară) a unui OZN. Retragerea acestei traume poate lua, pentru unii, forma unei halucinații, pentru alții – a unei experiențe religioasă și, în cele din urmă, pentru un număr mic de oameni – a unei “răpiri de către extratereștri”.
Iată rezumatul punctelor principale ale teoriei lui Lawson:
În majoritatea poveștilor despre răpiri, subiecții au descris actualele entități extraterestre ca având un cap proeminent, ochi mari… surprinzător de asemănătoare, în opinia autorului, cu aspectul unui embrion uman de aproximativ două luni.
Lawson presupune că embrionul – ulterior fătul uman – ar putea avea o percepție a propriului corp, o “imagine de sine”, chiar și în timpul vieții uterine, iar această amintire se reflectă în modul în care adultul își descrie mai târziu experiența ca fiind “răpire”.
Tema adesea prezentă a “tunelului” prin care cei răpiți ajung la nava “extraterestră” – descris uneori ca un tunel de lumină – trimite cu gândul la drumul pe care fătul trebuie să-l parcurgă pentru a ieși din corpul mamei.
Într-o altă interpretare – în funcție de modul în care subiecții își povestesc viața – raza de lumina care prinde și capturează persoana în cauză ar putea fi o analogie cu cordonul ombilical, prin care fătul este legat de placentă, exact cum, prin acel tunel sau fascicul de lumină, se stabilește o legătură între subiect și mediul necunoscut în care percepe că este dus.
“Nava” este interpretată de Lawson ca o imagine distorsionată a placentei; aceasta, cu forma sa de cupolă, adesea plasată în partea superioară a uterului, deasupra fătului, este concomitentă cu peretele intern al uterului, astfel încât fătul este conectat la sistemul circulator al mamei prin placentă și cordonul ombilical, primind astfel, direct în sânge, substanțele necesare dezvoltării.
Imaginea placentei și a cordonului ombilical se regăsesc, ca arhetip, în diverse culturi ale lumii, din locuri și timpuri diferite. Este, prin urmare, o imagine bine stabilită în mintea colectivă, exprimată în diferite forme, în artă, mitologie, religie…
Trecând prin “tunelul misterios”, subiecții ajung într-un spațiu larg, luminos, uneori cu lumini orbitoare – unde sunt înconjurați de mai multe ființe cu aspect umanoid și supuși unor examinări corporale. Mulți descriu proceduri invazive la nivelul buricului sau, cel puțin, o senzație de durere sau tensiune în această zonă.
Alvin Lawson identifică aici o corespondență evidentă cu etapa în care nou-născutul iese din corpul mamei, intrând în sala de nașteri puternic luminată, unde membrii personalului medical îl examinează în detaliu.
În cele din urmă, cordonul ombilical este prins și tăiat – o experiență neplăcută, atât fizic, cât și psihic, chiar dacă nu ne-o amintim.
O serie de intervievați își amintesc de sunete metalice – specific instrumentelor utilizate la naștere. În rest, nu elementele comune majorității poveștilor, ci mai degrabă cele specifice, confirm veridicitatea unei interpretări din punct de vedere al traumei nașterii. Astfel, subiecții menționează adesea că s-au simțit strânși, cuprinși de un fel de clește care îi răsucea, provocându-le dureri – detalii care amintesc de folosirea penselor/forcepsului în timpul nașterii.
Alte persoane menționează cum umerii le-au fost presați și cum și-au răsucit corpul “în încercarea de a ieși tunel” – în timpul nașterii naturale există o presiune și o “luptă” a fătului de a parcurge cea mai îngustă parte a bazinului mamei.
Influențarea psihicului
În concluzie, “răpirile de către extratereștri” sunt definite de profesorul Lawson ca fiind, de fapt, experiența subiectivă a individului, cu rădăcini adânci în psihologie și cultură.
Așa-numiții extratereștri folosesc inconștient elemente ale procesului de naștere ca matrice pentru o experiență imaginară de răpire. Numeroasele influențe din filme, cărți, povești ale altora, fotografii, articole din ziare care se referă la astfel de evenimente de mare amploare, prezentate ca fiind reale, sunt adăugate matricei originale și sunt, de asemenea, folosite inconștient pentru a complete poveștile cu diverse detalii.
Nu întâmplător, probabil după mult mediatizatul caz Roswell, majoritatea “victimelor” au început să-i descrie (și chiar să-i deseneze) pe făptașii răpirilor (extratereștrii) ca fiind niște umanoizi mici, uimitoare, cu capete mari și ochi proeminenți – asemănare perfecta cu imaginile și desenele care au circulat prin nenumărate publicații și care înfățișau “extratereștrii Roswell”.
Misterul constă în faptul că nu este cunoscută cauza care provoacă această inversare a traumei la naștere sub forma așa-zisei răpiri de către extratereștri. De asemenea, nu se știe cum se formează aceste imagini – din viața intrauterină și de la naștere – în creierul fătului și cum sunt readuse la viață în timpul hipnozei, sub acțiunea unor substanțe medicamentoase sau în momentul trezirii spontane din somn.
În finalul articolului său, Lawson și-a publicat teoria – Renașterea extraterestră și trauma nașterii – menționată pentru prima dată în anul 1982.
