Reptilienii controlează lumea?

În ceea ce privește teoriile conspirației, David Icke și-a făcut cu siguranță un renume. Operând în direcția expunerii realității cu privire la “cine și în ce fel controlează cu adevărat lumea”, Icke a scris 16 cărți, a susținut numeroase prelegeri și seminarii și a apărut în multe emisiuni de televiziune și radio, în căutarea și promovarea adevărului.

Rezultatul reprezintă o ipoteză care a intrat în atenția publicului, adunând o mulțime de urmăritori ai lui David Icke, dar și multă ridiculizare.

Anunt

Ce anume se află în spatele ideologiei lui Icke și ce îl face pe acesta să insiste atât de tare în această direcție?

Cândva, David era un britanic normal, inofensiv. Fost jucător profesionist de fotbal, acesta a devenit prezentator de televiziune sportivă, un nume destul de respectat în Anglia și chiar a devenit unul dintre cei șase vorbitori ai Partidului Verzilor din Regatul Unit.

Cu toate acestea, artrita cronică care l-a determinat inițial să renunțe la fotbal la vârsta de 21 de ani a făcut, de asemenea, ca gândurile sale să se îndrepte spre paranormal, în special spre tratamentele New Age, în scopul ameliorării sau vindecării durerilor care îl chinuiau.

Îndrăzneala sa, dar și depresia severă, l-au determinat, în anul 1990, să viziteze o specialistă a acestui domeniu, Betty Shine, un interviu care avea să-i schimbe cursul vieții pentru totdeauna. Aceasta i-a spus lui Icke că este un vindecător, plasat pe planetă cu un anumit scop și că, în cele din urmă, va deveni celebru în întreaga lume, însă acest proces va avea ca rezultat și multă opoziție.

Se pare că această declarație l-a marcat profund pe Icke. În februarie 1991, acesta a plecat într-un tur al mormântului Sillustani din Peru. Acesta susține faptul că acolo a avut prima sa revelație. El a definit acea trăire ca fiind cea specifică Kundalini, o forță care i-a activat chakrele și a făcut ca el să atingă astfel un nivel înalt al conștiinței.

Baza teoriei cuprinzătoare a lui Icke își are originea în cartea sa din 1999, “The Biggest Secret”. Secretul descoperit de Icke în procesul său de cercetare este acela că lumea este condusă de reptilieni (sau extratereștri-șopârlă). Mai precis, că originea omenirii reprezintă un proiect uriaș de reproducere inițiat de o anumită rasă de extratereștri – reptilienii de pe planeta Draco, cunoscuți și sub numele de Anunnaki.

Anunt

Aceștia au venit pe Pământ pentru a extrage aur monoatomic, ceea ce le permite procesarea cantităților mari de informații, accelerarea călătoriei transdimensionale și preluarea facilă a formei umane.

Acești extratereștri misterioși trăiesc în Dimensiunea a 4-a inferioară, mai exact sunt demoni și se hrănesc cu frica, cu vinovăția și cu agresivitatea sclavilor lor umani, astfel că promovează continuu războiul, perversiunile sexuale, genocidul, masacrarea în masă a animalelor și alte ritualuri-sacrificiu ale magiei negre, din dorința de a-și satisface pofta de sânge și a-și păstra puterile. În plus, reptilienii au creat o religie organizată, o  rasă, o etnie și o sexualitate aparte, în scopul de a diviza din ce în ce mai mult populația umană.

Anunnaki se împerechează periodic cu oamenii pentru a crea linii de sânge conducătoare foarte distincte: conform teoriei lui Icke, procesul de încrucișare a avut loc de trei ori: acum 200.000-300.000 de ani (când a fost creat Adam), acum 30.000 de ani și acum 7.000 de ani.

“Semințele” Anunnaki care trăiesc în lume au condus la crearea “Frăției Babiloniene”, numită astfel pentru că își are originea în Orientul Mijlociu antic. Această organizație a condus lumea dintotdeauna, creând Illuminati, Masa Rotundă, Biblia, Consiliul pentru Relații Externe, Chatham House, Comisia Tulateral, FMI și Națiunile Unite și controlând mass-media, armata, știința, religia și internet-ul. Anunnaki s-au încrucișat și cu o rasă extraterestră numită “Nordic”, pentru a produce o rasă a stăpânilor de sclavi umani, numiți arieni.

Anunnaki au protejat cu înverșunare încrucișarea acestor linii de sânge, deoarece acestea sunt create pentru a nu avea conștiință umană. În esență, elita conducătoare reprezintă un ”software reptilian” care îndeplinește fără ezitare comanda extratereștrilor din cea de-a 4-a Dimensiune.

Acești lideri mondiali păstrează multe dintre trăsăturile reptiliene: sângele rece, dorința de control suprem și obsesia fanatică pentru ritualul care conduce la fascism, naționalism și rasism. Se pare că aceștia și-au prezentat planurile pentru prima dată în “Protocoalele Bătrânilor din Sion”, text acceptat ca fiind o farsă rusă – publicată în anul 1903 – pentru a stimula antisemitismul (conform credinței lui Icke).

Liniile de sânge de la cea mai recentă interferență genetică au dat naștere clasei conducătoare a lumii moderne și includ Casa Britanică de Windsor, Rothschild, Rockefeller, regalitatea și aristocrația europeană și majoritatea familiilor din estul Statelor Unite.

43 (din 44) dintre președinții americani au fost reptilieni, la fel ca și Regina Elisabeta a II-a și Steamboat Willie (un cântăreț de muzică country). După cum s-a afirmat anterior, această linie de sânge protejată cu mare grijă nu se poate amesteca cu celelalte două tipuri de oameni din lume – așa-zisele oi, turma, cei care execută fără comentarii manipulările Anunnaki.

Cu toate acestea, reptilienii nu sunt nici pe departe la fel de ascunși sau inteligenți cum poate s-ar fi așteptat de la acești presupuși creatori ai Universului, întrucât oamenii îi pot observa frecvent transformându-se în mod misterios în forma lor reptiliană – la televizor și în cadrul aparițiilor publice de tot felul.

Scopul final al acestor “elite globale” – numite și “agenda fraternității” – este dominația lumii și crearea unei populații microcipate.

Anunt

Elita globală – reptilienii – se angajează continuu în ritualuri satanice, acte de pedofilie, răpirea copiilor și petreceri dubioase – asta atunci când nu sunt ocupați cu planificarea evenimentelor teroriste uriașe precum Holocaustul, atentatelor teroriste precum cel din Oklahoma City și cel de la 11 septembrie (WTC), din dorința de a induce frică, haos și panică generală, cu scopul de a-și implementa în continuare controlul. Se crede că reptilienii și slujitorii lor sunt în prezent concentrați în Londra.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!