Top 10 civilizații antice care au existat pe Pământ

Evoluția speciei noastre a dus la formarea unor grupuri din ce în ce mai mari de oameni cu practici și credințe comune.

De-a lungul evoluției umane, practica de a trăi într-un grup cu sisteme de valori comune și diferite relații sociale a devenit un stil de viață foarte util și practic, iar grupuri mici izolate s-au transformat în comunități din ce în ce mai mari.

Aceste comunități au evoluat, s-au adaptat unora dintre schimbările de mediu natural, dar și politic și s-au transformat sau chiar au dispărut complet. Cu toate acestea, cultura lor materială și spirituală a reușit, într-o mai mică sau mai mare măsură, să depășească societățile în care au apărut și să fie folosite și astăzi.

Ancient History Lists a creat top 10 cele mai vechi civilizații:

  1. Imperiul Incaș
Anunt

Imperiul Incaș a fost cel mai mare imperiu din America de Sud în epoca precolombiană. Această civilizație a înflorit în zonele actuale pe care se află statele Ecuador, Peru și Chile și a avut centrul administrativ, militar și politic la Cusco.

Civilizația incașilor era o societate bine definită și care, de-a lungul timpului, s-a dezvoltat foarte mult. Incașii au fost adepții zeului-soare Inti, iar regele lor a fost denumit „Sapa Inca”, adică „fiul Soarelui”. Primul împărat, Pachacuti, și-a transformat satul modest într-un mare oraș. După moartea regelui, fiul său a obținut toată puterea, dar averea sa a fost împărțită între celelalte rude ale sale, care, în schimb, i-au conservat mumia și au menținut influența politică.

 

  1. Imperiul Aztec

Apariția aztecilor a coincis cu cea a incașilor. În jurul anilor 1200 și începutul anilor 1300, oamenii din Mexicul actual trăiau în trei mari orașe rivale: Tenochtitlan, Texcoco și Tlacopan. În jurul anului 1325, acești rivali au creat o alianță, iar noul stat a ajuns să domine zona Mexicului. Extinderea puterii aztecilor a avut loc la un secol de la căderea unei alte civilizații influente din Mexic și America Centrală, cea mayașă.

Orașul Tenochtitlan a fost baza de putere militară și a devenit un vârf de lance pentru cucerirea noilor teritorii. Împăratul aztec nu a condus direct fiecare oraș sau regiune, ci guvernatorii locali se ocupau de administrarea orașelor și erau obligați să plătească diferite sume de tribut aduse Triplei Alianțe. La începutul anilor 1500, civilizația aztecă se afla pe culmile puterii sale. Însă apariția spaniolilor a schimbat dramatic echilibrul regiunii, iar înfrângerile suferite în fața acestora au pus capăt Imperiului Aztec.

 

  1. Imperiul Roman

Civilizația romană a apărut în jurul secolului VI î.e.n. Povestea din spatele fondării Romei antice a intrat rapid în zona legendelor și miturilor. Aflat la apogeul puterii sale, Imperiul Roman stăpânea suprafețe importante, tot teritoriul din jurul Mării Mediterane aflându-se sub administrare romană.

Inițial, Roma a fost guvernată de regi, dar după ce numai șapte dintre ei au condus, a avut loc o schimbare de regim, puterea trecând în mâinile Senatului, în jurul căruia s-a format un ansamblu de instituții cunoscut și sub numele de Republica Romană.

Etapa republicană din istoria romană s-a sfârșit odată cu o serie de crize politice și sociale, care și-au găsit sfârșitul odată cu Iulius Cezar. După acesta, au urmat unii dintre cei mai importanți și eficienți conducători din istoria lumii însă, după doar 2-3 secole, Imperiul a devenit imposibil de condus de către o singură persoană și a început să cedeze sub presiunea migrațiilor barbare.

 

  1. Imperiul Persan
Anunt

Deși au fost la putere doar puțin peste 200 de ani, perșii au cucerit suprafețe de peste două milioane de kilometri pătrați. Din partea sudică a Egiptului până în Grecia și la est până în India, Imperiul Persan era cunoscut pentru puterea sa militară și conducătorii săi înțelepți.

Înainte de a crea un imperiu atât de vast în doar 200 de ani, Persia era împărțită între mai mulți lideri. Ulterior, regele Cirus al II-lea, care a devenit cunoscut sub numele de Cirus cel Mare, a obținut puterea și a unificat întregul regat persan înainte de a continua să cucerească Babilonul antic. De fapt, cucerirea lui a fost atât de rapidă, încât până la sfârșitul anului 533 î.e.n., el invadase deja India. Chiar și după moartea sa, urmașii regelui au continuat această expansiune nemiloasă și au ajuns să stăpânească toată Asia centrală și Egiptul. Dar toate acestea s-au schimbat odată cu venirea lui Alexandru cel Mare, care a ruinat întregul Imperiu Persan.

 

  1. Grecia Antică

Istoria acestei civilizații este răspândită pe o perioadă atât de lungă de timp, încât istoricii au împărțit-o în diferite perioade, cele mai populare dintre ele fiind perioada arhaică, clasică și elenistă. În aceste perioade, mulți greci au intrat în istorie, mulți dintre ei au schimbat lumea pentru totdeauna, iar despre activitatea lor politică, militară, științifică și filosofică se vorbește și în prezent.

O mare parte din civilizația occidentală își are, într-o formă sau alta, rădăcinile în cultura materială și spirituală a grecilor antici. În comunitatea academică există o dezbatere aprinsă în ceea ce privește modul în care cultura noastră și cea a grecilor antici sunt strâns legate. Unii cercetători argumentează faptul că se identifică o continuitate, în timp ce alții argumentează că elemente antice au fost preluate și adaptate de-a lungul timpului.

 

  1. China

China antică – cunoscută și sub numele de dinastia Han – are una dintre cele mai diverse și complexe evoluții. Dacă am vrea să acoperim toate dinastiile care au domnit vreodată în China, descoperim faptul că acestea acoperă o perioadă mult prea lungă, ceea ce, probabil, stă la baza unei concepții particulare despre timp pe care această cultură a dezvoltat-o.

Se spune că civilizația Fluviului Galben este începutul întregii civilizații chineze, deoarece aici s-au întemeiat primele dinastii. În jurul anului 2700 î.e.n., și-a început domnia legendarul Împărat Galben, ceea ce a dus ulterior la nașterea multor dinastii care au continuat să conducă China continentală.

În 2070 î.Hr., dinastia Xia a devenit prima care a condus întreaga China, după cum explică autorii cronicilor istorice antice. De atunci, au existat o serie de dinastii care au deținut controlul în diferite perioade de timp, până la sfârșitul dinastiei Qing, în anul 1912, odată cu Revoluția Xinhai și instaurarea Republicii Chineze.

 

  1. Imperiul Mayaș

De la apariția sa, în secolul XXVI î.e.n., civilizația maya a continuat să prospere și să devină extrem de sofisticată, cu o populație de aproximativ 19 milioane de oameni. Până în anul 700 î.e.n., mayașii și-au conceput deja propriul sistem de scriere, pe care îl foloseau pentru a crea calendare solare sculptate în piatră. Potrivit acestora, lumea a fost creată la 11 august 3114 î.e.n. Povestea acestei civilizații a reintrat în atenția publicului odată cu diferitele profeții legate de data de 21 decembrie 2012.

Mayașii aveau o civilizație foarte bogată din punct de vedere cultural, în comparație cu multe dintre civilizațiile lor contemporane. De asemenea, ei au construit și piramide, multe dintre ele fiind mai mari decât cele din Egipt. Declinul brusc al mayașilor a reprezentat mult timp unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei antice Cu toate acestea, poporul mayaș nu a dispărut complet, căci urmașii lor încă trăiesc în anumite părți din America Centrală.

 

  1. Egiptul Antic

Egiptul Antic este una dintre cele mai vechi civilizații bogate din istoria umanității. Civilizația egipteană antică s-a format pe malurile Nilului, unii autori considerând-o un dar al acestui fluviu. Civilizația s-a format în jurul anului 3150 î.e.n., conform cronologiei egiptene convenționale, odată cu unificarea politică a Egiptului de Sus și de Jos sub primul faraon. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil dacă n-ar fi existat deja locuitori în jurul văii Nilului de la începutul anului 3500.

Istoria Egiptului antic poate fi împărțită într-o serie de periode: regate stabile, Vechi, Mijlociu și Nou, separate prin perioade de relativă instabilitate, cunoscute sub denumirea de Perioade Intermediare. Egiptul Antic a oferit lumii piramidele, mumiile faraonilor antici, hieroglifele și multe altele. Egiptul Antic a atins apogeul în timpul Noului Regat, când faraoni ca Ramses cel Mare au stăpânit cu o asemenea autoritate încât și o altă civilizație contemporană, cea a nubienilor, a intrat tot sub stăpânirea egipteană.

 

  1. Valea Indusului

Una dintre cele mai vechi civilizații din istorie, civilizația din valea Indus a dat naștere civilizațiilor ulterioare care au apărut în această regiune. Această civilizație a înflorit în zone care se extind din ceea ce este astăzi nord-estul Afganistanului, până în Pakistan și nord-vestul Indiei. Alături de Egiptul Antic și Mesopotamia, a fost una dintre cele trei civilizații timpurii ale lumii antice. De asemenea, aceasta a fost cea mai extinsă din punct de vedere teritorial, acoperind o suprafață de 1,25 milioane km.

Locuitorii din valea Indusului au obținut o mare precizie în ceea ce privește măsurarea lungimii, a masei și a timpului, iar pe baza artefactelor găsite în săpăturile arheologice, este evident că și cultura acestora a dat naștere unor forme de artă și meșteșuguri extrem de elaborate.

 

Anunt
  1. Mesopotamia

Aceasta este prima civilizație apărută vreodată, originea Mesopotamiei fiind atât de veche încât nu există nicio dovadă cunoscută a vreunei alte societăți civilizate care să fi existat înaintea acesteia. Cronologia Mesopotamiei antice se plasează, de regulă, începând în intervalul 3300-750 î.e.n. Mesopotamia este considerată a fi primul loc în care societatea civilizată a început cu adevărat să prindă contur.

Mesopotamienii au prosperat în regiunile din Irak-ul de astăzi, cunoscute atunci sub numele de Babilonia, Sumer și Asiria.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!