Top 10 tratamente barbare la care au fost supuși, de-a lungul istoriei, pacienții cu boli psihice

Oamenii afectați de boli psihice nu au fost întotdeauna considerați vrednici de atenție și îngrijire.

Chiar și în ultimii 100 de ani, afecțiuni precum epilepsia, schizofrenia, demența, stresul posttraumatic și tulburările de comportament ale copiilor au fost tratate cu o cruzime absolut șocantă.

Pacienții erau înlănțuiți, încălziți sau răciți, iradiați sau electrocutați, toate sub pretextul că li se oferă „tratament”. Până recent, pentru a face experimente pe cei suferinzi de boli psihice, medicii nici măcar nu aveau nevoie de consimțământul pacienților sau al familiilor acestora.

Cei considerați bolnavi mintal erau tratați precum cobaii, iar cei care supraviețuiau tratamentelor experimentale sufereau adeseori de efecte secundare grave, pentru tot restul vieții.

Celor care mureau li se făceau autopsii pentru a vedea ce nu fusese în regulă cu ei.

Iată 10 tratamente barbare la care au fost supuși de-a lungul istoriei oamenii care sufereau de tulburări psihice.

  1. BĂILE FORȚATE
Anunt

boli psihice Bolnavi psihic 01

Tratamentele prin hidroterapie constau în plasarea pacienților în băi sau cabine cu aburi pentru perioade lungi de timp, pentru a trata diferite boli psihice sau pur și simplu pentru a-i calma.

În cele mai multe cazuri, erau forțați să facă astfel de băi, care durau cel puțin câteva ore. Dacă erau recalcitranți, pacienții erau legați pentru a nu se putea mișca și erau hrăniți cu forța de personalul spitalului.

boli psihice Bolnavi psihic 02

Băile aveau temperatura cuprinsă între 33 și 37 de grade Celsius, pentru a se evita vătămarea pacienților. Însă pentru tratarea psihozelor maniaco-depresive se folosea apa rece, cu temperatura cuprinsă între 9 și 21 de grade Celsius.

Aceasta încetinea fluxul sanguin către creier și scădea nivelul activității mintale și fizice. În unele ocazii, pacienții erau răciți în băi cu apă cu gheață sau erau înfășurați în cearșafuri înmuiate în apă rece ca gheața.

2. PATUL UTICA, un dispozitiv sinistru

„Patul Utica” a fost botezat astfel după Azilul din Utica, statul american New York. În secolul XIX, acest dispozitiv (care ere, practic, o cușcă) era foarte frecvent folosit pentru imobilizarea pacienților recalcitranți.

Neputând să stea nemișcați, mulți au murit în urma atacurilor de panică și a stărilor de șoc.

boli psihice Bolnavi psihic 04

Unii mureau în patul Utica fiindcă îngrijitorii lor îi închideau (crezând că scăpaseră de sub control), când, de fapt, pacienții suferiseră de infarct, un accident vascular cerebral sau aveau o altă problemă gravă de sănătate. Folosirea patului Utica a continuat și în secolul XX.

3. INDUCEREA ȘOCULUI INSULINIC

În 1927, doctorul Manfred Sakel a început să trateze dependenții de droguri și psihopații cu doze mici de insulină. Mai târziu, a crescut dozele, cauzând intrarea pacienților în șoc insulinic.

Rezultatele acestui tratament au fost făcute publice în 1933, iar metoda a fost adoptată imediat și în alte spitale psihiatrice.

Terapia de șoc cu insulină a devenit populară în anii ’40 și ’50, în principal pentru tratarea schizofreniei, înainte de a fi înlocuită în mare parte cu medicamente neuroleptice, în anii ’60.

Câțiva psihiatri susțineau că au obținut o rată de succes de peste 80% în tratarea schizofreniei. Un studiu de la acea vreme susținea că rata de mortalitate în timpul terapiei de șoc cu insulină era de 4.9%.

Vătămările aduse creierului erau un alt risc major. În unele cazuri, pacientul era supus la terapie electro-convulsivă sau la terapie convulsivă cu cardiazol/metrazol în timpul comei sau în ziua din săptămână în care nu era tratat cu insulină.

4. SCAUNUL TRANCHILIZANT

Anunt

boli psihice Bolnavi psihic 06

Scaunul tranchilizant a fost proiectat de fondatorul psihiatriei americane, doctorul Benjamin Rush. Rush credea că nebunia este o boală arterială, o inflamare a creierului.

Scaunul era proiectat pentru a controla fluxul sanguin către creier, prin reducerea acțiunii musculare. Desigur, invenția doctorului Rush a fost un experiment ratat.

5. TERAPIA CU ELECTROȘOCURI

Utilizată încă din secolul XVIII, electroterapia constă în aplicarea energiei electrice ca tratament medical. Terapia electro-convulsivă (TEC), cunoscută și ca terapia cu electroșocuri sau terapia prin șoc, este un tratament psihiatric prin care crizele sunt induse cu ajutorul electricității.

TEC era folosită în principal pentru tratarea schizofreniei și a epilepsiei, însă fără succes. Dimpotrivă, unii pacienți rămâneau cu sechele, precum pierderile de memorie.

6. TERAPIA CU RADIU

boli psihice Bolnavi psihic 08

După descoperirea razelor X, în 1895, medicii au experimentat masiv diverse terapii prin radiații. Pacientele din imagine (realizată la începutul secolului XX) erau supuse unui tratament cu radiu.

Terapia cu radiu era adeseori folosită pentru tratarea bolilor de piele, inclusiv a cancerelor, însă au fost realizate și experimente pentru tratarea bolilor psihice sau a afecțiunilor precum epilepsia, despre care medicii credeau că se manifestă precum schizofrenia.

Astfel, pacienții erau tratați cu săruri de radiu, care erau adăugate în băi sau aplicate direct pe corp, extern și intern, prin toate orificiile sau era aplicate pe tumoare printr-o incizie.

7. DIATERMIA, un mod sinistru de distrugere a creierului

boli psihice Bolnavi psihic 10

Diatermia constă în folosirea în scopuri terapeutice a căldurii generate electric. A fost o metodă precursoare a terapiei electro-convulsive și era considerată laserul acelor vremuri.

Fotografia înfățișează un pacient cu boli psihice care este supus la un tratament de diatermie cerebrală laterală, la începutul anilor ’20. Dar, în curând, medicii au ajuns la concluzia că tratamentul este riscant și nesigur.

„Din câte am văzut eu, această metodă poate să inducă șocuri intense creierului, unul după altul și poate cauza sincope periculoase”, scria Chris Sampson în cartea sa din 1926, Practica fizioterapiei.

8. SCAUNUL ROTATIV

boli psihice Bolnavi psihic 11

Scaunul care se rotește sau scaunul rotitor era folosit pentru a trata tulburări și boli psihice, denumite „nebunie” și „manie” în secolul XIX. La fel ca în cazul hidroterapiei, acest tratament era folosit pur și simplu pentru a calma pacienții.

„Unul dintre efectele constante ale legănării este un grad mai mare sau mai mic de amețeală, însoțit de paloare, greață și vomă și, în mod frecvent, de evacuarea conținutului vezicii urinare”, relata Joseph Mason Cox în cartea sa, Observații practice asupra nebuniei, în 1804.

„În timpul crizei, pacientul este legat de un fotoliu suspendat și rotit cu repeziciune, tratament în urma căruia o persoană normală ar ameți, ceea ce nu se întâmplă în cazul unui psihotic”, declara Herbert Gehr în 1949.

9. TREPANAȚIILE

Trepanația este o procedură care se practică încă din preistorie și presupune găurirea craniului. Picturile rupestre și scrierile străvechi indică faptul că oamenii credeau că așa puteau fi vindecate unele boli psihice și crizele convulsive.

Procedura este mult mai veche decât orice anestezic, așa că putem presupune că era o operațiune foarte dureroasă.

Trepanația era o metodă extremă de tratare a bolilor mintale, inclusiv a paraliziei, spre sfârșitul secolului XIX. Unii credeau că bolile psihice erau o consecință a posesiei demonice și că, prin crearea unei găuri, demonul ar părăsi corpul.

La câțiva pacienți, trepanația a avut efecte benefice, dar majoritatea acestor intervenții s-a soldat cu efecte negative. Unii au suferit vătămări ale creierului, iar alții au murit pe loc, din cauza șocului.

10. LOBOTOMIA

boli psihice Bolnavi psihic 14 bis

Spre deosebire de trepanație, care încearcă să evite contactul cu creierul, lobotomiile erau practicate cu scopul de a întrerupe unele circuite din creier, despre care se credea că sunt cauza comportamentului obsesiv.

Medicii sperau că înlăturarea anumitor legături neuronale va elimina o mare parte din bolile mintale. Pentru a ajunge la creier, se făceau găuri în craniu.

În fotografia de mai sus, care datează din 1949, doctorul Walter J. Freeman execută o lobotomie transorbitală, o procedură la modă în anii ’50.

Anunt

Aceasta implica aducerea unui pacient în stare de inconștiență folosind șocurile electrice și inserarea unui instrument subțire de metal, asemănător unei dălți, prin canalul lacrimal.

Apoi, cu ajutorul unui ciocan de lemn, instrumentul era inserat la adâncimea potrivită. În final, instrumentul era folosit pentru a tăia receptorii neuronali. Procedura era uneori aplicată prin ambele canale oculare.

Există unele dovezi că lobotomia a ajutat câțiva pacienți cu boli foarte grave, însă cel mai adesea pacientul suferea de efecte secundare oribile. În multe cazuri, ajungea catatonic.

Pacienții tratați astfel sufereau frecvent de paralizie, pierderea memoriei și chiar și de schizofrenie. Asta ca să nu mai vorbim de numărul mare al celor care au murit chinuiți de această procedură…

 

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!