Un document declasificat al NSA dezvăluie cum ne vor contacta extratereștrii

Poate că nici nu trebuie să zburăm noi în lumi îndepărtate pentru a întâlni extratereștrii. Poate și ei vor încerca să ne contacteze.

Statistic vorbind, nu suntem singuri în Univers. Având în vedere abundența de stele care probabil găzduiesc planete asemănătoare Pământului, cu apă lichidă, viață și o atmosferă temperată, este foarte posibil ca civilizațiile extraterestre să fi înflorit și să fi călătorit prin spațiul interstelar cu mult timp în urmă.

Anunt

Și, dacă așa este, atunci s-ar putea să nu fie nevoie ca noi să populăm lumi îndepărtate pentru a întâlni aceste civilizații. Pot încerca și acestea, de asemenea, să ne contacteze.

Un document declasificat al Agenției Naționale de Securitate (NSA) dezvăluie faptul că unii dintre cei mai importanți oameni de știință din lume cred că o inteligență extraterestră ar putea încerca să contacteze rasa umană.

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor create de om, sunt în creștere și noi modalități prin care o specie extraterestră inteligentă poate intra (curând) în contact cu umanitatea, prin adâncimile abisale.

Din ce în ce mai mulți oameni de știință sunt de acord cu faptul că acest contact cu civilizațiile extraterestre face parte din evoluția noastră socială, la fel de naturală precum descoperirea accidentală a radioactivității sau precum primii noștri pași pe Lună.

Anunt

“Nu mai este ceva dincolo de vis, ci un eveniment natural din istoria omenirii care va avea loc probabil în timpul vieții multora dintre noi”, potrivit unui articol declasificat de pe site-ul NSA.

Galaxia Calea Lactee conține cel puțin 100 de miliarde de stele. Potrivit cercetărilor NASA, ar putea exista, de fapt, aproximativ 400 de miliarde de stele.

Repetarea periodică a impulsurilor laser poate reprezenta cel mai bun mijloc de comunicare interstelară, deoarece acestea pot acoperi distanțe nespus de lungi.

O altă metodă implică mutarea stelelor într-un model geometric ușor de recunoscut, care ar semnala instantaneu oricărui observator: Acest fenomen nu este natural!

”Ar putea construi ceva care poate fi văzut de la o distanță uriașă în întreaga galaxie sau chiar din altă galaxie, ceva în mod clar artificial”, a spus astrobiologul David Grinspoon de la Institutul de Științe Planetare.

Unii astronomi cred că megastructurile extraterestre din Univers ar putea fi un mesaj că viața există și acolo. Cu toate acestea, cea mai cunoscută teorie a megastructurii este aceea a diminuării stelelor, mai degrabă decât un SOS interstelar.

Cercetări recente au sugerat că steaua “clipitoare” ar putea fi cauzată de distrugerea unei exoplanete.

Radioul convențional este destul de fiabil atunci când se realizează contact interstelar. Undele radio au servit drept mijloc principal al oamenilor de știință de a asculta semnale extraterestre, timp de aproape un secol.

Undele radio sunt incredibil de rezistente, trecând nestingherite prin cele mai întunecate adâncimi ale galaxiei. Sunt de încredere, deși se răspândesc încet. Undele radio circulă cu viteza luminii. De exemplu, dacă cea mai apropiată stea este la mai mult de 4 ani lumină-distanță, răspunsul va dura 8 ani.

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!