Un renumit psiholog criminalist afirmă că Putin este reptilian

Când te gândești la celebrități, politicieni și lideri mondiali, este adesea greu de crezut că acestea sunt ființe absolut normale, ca noi toți ceilalți oameni obișnuiți. Parcă pur și simplu par să aibă comportamente atipice, care nu corespund cu restul muritorilor. Dar dacă într-adevăr nu ar fi oameni? Ce-ar fi dacă ar fi, de fapt, ființe care își pot “schimba forma”, venite din alte galaxii pe Pământ pentru a controla guvernele și industria de divertisment, cu unicul scop de a înrobi rasa umană?

Aceste reptile ne controlează, prin intermediul divertismentului și creând războaie, pentru a ne ține distrași. Potrivit adepților acestei teorii, printre reptilienii celebri se numără Regina Elisabeta a II-a, familia Bush, Elon Musk, Mark Zuckerberg, șefii marilor bănci mondiale, cântăreți precum Justin Bieber și Katy Perry și președinți, precum Vladimir Putin. În cazul liderului rus, chiar și un renumit psiholog spaniol ne asigură că acesta este reptilian.

Anunt

Putin, reptilian?

Ochii săi mici, ciudat de goi, de parcă ar fi lipsiți de viață. Degetele care lovesc masa, într-o manieră răutăcioasă, în timp ce-și umilește subalternii, inspirând frică. Este reprezentarea perfectă a sadismului. Și se spune că totul se întâmplă cu un motiv.

Vladimir Putin a devenit astăzi cea mai persecutată figură din politică. Toate privirile sunt asupra lui. Astfel că unii dintre cei mai buni psihologi și psihiatri din lume analizează caracteristicile etapei sale recente, mai ales din ultimele zile.

Unul dintre acești experți este Javier Urra, profesor de psihologie în cadrul Universității Complutense din Madrid, Spania. Acesta a analizat profilul lui Putin din cadrul programului de televiziune “Better Tarde” (La Sexta), subliniind clar “privirea sa reptiliană”.

Anunt

Dar, pentru Urra, Putin este mult mai mult decât un simplu reptilian. El spune că acțiunile sale arată clar că nu suportă slăbiciunea și își dorește cu orice preț să fie deasupra celorlalți, indiferent ce ar presupune acest lucru.

Cuvintele psihologului criminalist spaniol nu au trecut neobservate pe rețelele de socializare, unde numeroși internauți au considerat chiar că Urra nu a făcut decât să-l recunoască pe unul de-al său, întrucât și el, la rândul său, este reptilian.

Totuși, ce a atras cel mai mult atenția sunt ultimele cuvinte ale profesorului din Madrid, care subliniază că Putin și-ar putea provoca propria specie.

Reptilieni din lumea noastră

Baza teoriei “elitei reptiliene” este aceea că, în vremurile străvechi, un grup de reptile din sistemul stelar Alpha Draconis au venit pe Pământ și s-au infiltrat în guvernele civilizațiilor antice pentru a controla toți oamenii, a-i înrobi și a deveni conducătorii lor.

Și nu este o teorie marginală, adepții acesteia fiind numeroși. De exemplu, Simon Parkes, un consilier care reprezintă orașul englez Whitby din North Yorkshire, a susținut în anul 2015 că reptilele îl sfătuiau pe Putin cu privire la acțiunile sale.

Acesta a mai spus că președintele rus face parte dintr-un grup consiliat de reptilieni și că a primit chiar o ofertă – tehnologia pe care nordicii, așa cum mai sunt numiți reptilienii, i-au oferit-o lui Putin este egală cu cea a Statelor Unite, adăugând și faptul că președintelui rus i s-a transmis că nu mai trebuie să “urmeze linia americană”. Iar Parkes nu și-a încheiat dezvăluirea aici, acesta mai declarând că tatăl lui Putin a fost o entitate-reptilă.

Totodată, Parkes nu este singur în susținerea acestei teorii. Când Svetlana Peumonova s-a prezentat la alegerile pentru primarul Moscovei din 2013, aceasta a susținut faptul că reptilele de pe Nibiru locuiau în Munții Zhiguli din sudul Rusiei, după ce au distrus o veche civilizație slavă, societate care, în opinia Svetlanei, reprezintă rădăcina întregii umanități.

Potrivit lui Peumonova, singurul motiv pentru care istoricii nu sunt conștienți de rolul central al Rusiei în istoria omenirii este acela că reptilienii au distrus toate dovezile. Însă politica rusă a avertizat și cu privire la sfârșitul rasei umane. Peumonova s-a autodenumit “mesager al Soarelui” și a condus un cult cu tematică reptiliană în regiunea Samara.

Anunt

Toate aceste revelații par de necrezut, însă într-o epocă precum cea în care trăim, s-a dovedit faptul că tot ce pare ireal poate deveni real.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!