Misterul pietrelor mișcătoare din Valea Morții. Lămuriri științifice pentru fenomenul care n-a putut fi explicat timp de secole
Pietrele mișcătoare din Valea Morții sunt un fenomen extrem de neobișnuit, care a bulversat comunitatea științifică și a reprezentat o inepuizabilă sursă de controverse pentru adepții teoriilor conspirative.
Pietrele mișcătoare din Valea Morții, un mister dezlegat? Se pare că da, cel puțin potrivit unei echipe de geologi ai Agenției Spațiale Americane (NASA).
Cercetătorii susțin că au dezlegat unul dintre cele mai bizare mistere ale naturii – fenomenul pietrelor mișcătoare din regiunea Racetrack Playa, o depresiune aridă formată pe fundul secat al lacului cu același nume din Valea Morții (Death Valley), SUA.
Pietrele mișcătoare din Valea Morții
Valea Morții (Death Valley) este cea mai joasă, aridă și fierbinte depresiune intramontană din California meridională.
Depresiunea este situată la sud-est de lanțul muntos Sierra Nevada, în Parcul Național Death Valley, între culmile Amargosa și Panamint din sudul Podișului Marelui Bazin, fiind parte a deșertului Mojave.
Valea Morții este locul în care trăiesc ultimele triburi de amerindieni – Timbisha – o populație cunoscută în trecut drept Panamint Shoshone.
Valea Morții este căminul acestora de peste 1.000 de ani. Băștinașii numesc valea Tümpisa, în traducere ”roci vopsite”. Numele se referă la culoarea ocru (roșu), care se prepară dintr-un tip de lut găsit în vale.
Însă, pe lângă o bogată moștenire culturală, Parcul Național este cunoscut și datorită unui fenomen extrem de ciudat care are loc aici: pietrele mișcătoare din Valea Morții (the sailing stones phenomenon).
În regiunea numită Racetrack Playa, rocile de diferite dimensiuni se mișcă încet și lasă urme lungi pe solul din valea netedă. Fenomenul este unul straniu și are loc, potrivit teoriilor, fără intervenția factorilor externi, fie ei umani sau animali.
Pietrele mișcătoare din Valea Morții reprezintă un fenomen cu atât mai surprinzător cu cât unele roci sunt masive, cântărind peste 270 de kilograme.
Urmele lăsate de pietrele mișcătoare variază în lungime (de la câțiva metri până la câteva zeci de metri), lățime (între 10 și 30 de centimetri) și adâncime (de la 2 până la 10-15 centimetri).
Pietrele cu bază rugoasă lasă în urmă șanțuri rectilinii striate, în timp ce pietrele netede își schimbă direcția, deplasându-se adesea în zig-zag.
Până de curând s-a crezut că straniul fenomen are loc o dată la 2 sau 3 ani, iar majoritatea urmelor apar în decursul a 3 sau 4 ani de mișcări continue. Însă ultimele cercetări aveau să dezvăluie faptul că fenomenul este, în realitate, mult mai rar.
Misterul deplasării pietrelor
Mai multe teorii au fost lansate în încercarea de a explica misterul pietrelor mișcătoare din Valea Morții.
Bineînțeles că nu lipsesc nici teoriile excentrice conform cărora mișcarea pietrelor este rezultatul intervenției extratereștrilor.
Unii au avansat ipoteza existenței unor câmpuri magnetice care, cumva, se manifestă asupra rocilor, determinându-le mișcarea ciudată.
Și există, desigur, și categoria scepticilor, care nu văd în acest fenomen decât o mare farsă.
Cu toate acestea, oamenii de știință au studiat fenomenul pietrelor mișcătoare din Valea Morții dintr-o altă perspectivă – cea pur științifică. Cercetătorii cred că o combinație rară de factori naturali este responsabilă de deplasarea rocilor.
Așa cum se știe, Valea Morții este un loc al fenomenelor naturale extreme. Vara este deosebit de secetoasă și fierbinte, în timp ce iarna temperaturile scad până la -30 grade Celsius, iar un strat subțire de gheață se formează deasupra solului neted.
O teorie sugerează ca vânturile puternice – care în anotimpul rece pot depăși cu ușurință viteza de 150 km/oră – împing practic rocile pe stratul subțire de gheață.
O altă teorie sugerează că fenomenul de îngheț-dezgheț al solului contribuie la mișcarea pietrelor, acestea fiind împinse încet de cristalele de gheață care se formează în mod constant.
Însă combinația corectă de fenomene naturale care ar putea facilita mișcarea rocilor apare extrem de rar. Atât de rar, încât pot trece zeci de ani fără ca pietrele să-și schimbe poziția, nici măcar cu câțiva centimetri.
Experimentul profesorului Ralph Lorenz
În 2006, profesorul Ralph Lorenz (de la Universitatea Johns Hopkins) a efectuat pentru NASA o serie de experimente în Racetrack Playa.
Echipa sa a ajuns la o concluzie simplă. În timpul iernii, rocile din acea regiune mai joasă sunt acoperite cu un strat subțire de gheață. În perioadele mai calde, în care gheața se topește, rocile alunecă pur și simplu pe solul neted, împinse de rafale de vânt.
Profesorul Lorenz și-a demonstrat teoria printr-un experiment făcut chiar la el acasă. A înghețat în apă o rocă de dimensiune medie, astfel încât o parte să rămână la suprafață.
A așezat piatra pe jumătate înghețată într-un bazin, pe fundul căruia a pus un strat de nisip acoperit de apă, simulând astfel condițiile din Racetrack Playa din timpul perioadei de dezgheț. Lorenz a folosit și un ventilator pentru a simula curenții de aer.
Gheața de pe rocă și curentul generat de ventilator i-au permis acesteia să se deplaseze cu ușurință pe suprafața bazinului.
Experimentul Norris
Inspirați de teoria lui Lorenz, alți doi cercetători, Richard și James Norris, împreună cu o echipă de specialiști, au instalat (în anul 2012) în regiune o stație meteo complexă, camere video performante și au montat senzori GPS pe roci.
Denumită sugestiv The Slithering Stones Project, cercetarea lor a fost cea mai complexă încercare de a determina ce anume cauzează straniul fenomen al pietrelor mișcătoare din Valea Morții.
Studiul a debutat cu un eșec – nimic interesant nu fost observat în anul respectiv. Primele date concrete aveau să vină abia la sfârșitul lui 2013, după o perioadă de ploi și ninsori abundente, în timpul cărora întreaga vale a fost acoperită de un lac superficial.
Pietrele mișcătoare din Valea Morții – primele rezultate interesante
Astfel, rocile s-au deplasat pe 4, 20, 21 decembrie 2013, iar apoi din nou pe 9 ianuarie 2014. Toate mișcările au fost înregistrate de către camerele video și de senzorii GPS.
Echipa de cercetători a observat și înregistrat condițiile propice pentru ca acest fenomen să aibă loc. Datorită temperaturilor scăzute din timpul nopții, lacul format îngheța complet.
Ziua, când temperatura creștea, gheața de la suprafață se topea, formând o pojghiță alunecoasă. Curenții de aer duceau la formarea de mici valuri pe suprafața lacului care, la rândul lor, antrenau mișcarea cristalelor de gheață.
Prinse în gheață, rocile au început să se miște și ele. În ziua de 20 decembrie 2013, peste 60 de roci s-au deplasat, unele cu câțiva centimetri, altele cu zeci de metri.
Mai mult decât atât, în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, una dintre roci s-a deplasat cu aproximativ 400 de metri.
Datele adunate de Richard și James Norris au fost suficiente pentru a furniza un răspuns clar pentru fenomenul pietrelor mișcătoare din Valea Morții.
Condiții ideale pentru declanșarea fenomenului
Echipa condusă de Richard și James Norris a observat o combinație rară de fenomene naturale care a avut drept rezultat deplasarea rocilor din Racetrack Playa.
- O combinație de ploi și ninsori care au condus la apariția unui lac superficial
- Temperaturi foarte scăzute pe parcursul nopților, care au determinat înghețarea lacului proaspăt format
- Temperaturi peste 0 grade Celsius în timpul zilei, care au dus la topirea unui strat de 3-6 mm de gheață
- Curenți de aer ce au facilitat ”alunecarea”/deplasarea cristalelor de gheață spre mal.
Se pare ca extratereștrii, spiridușii deșertului sau câmpurile magnetice bizare n-ar avea nimic de-a face, de fapt, cu fenomenul pietrelor mișcătoare din Valea Morții.
Chiar și așa însă, deși adevărul este (aparent) mult mai banal decât mulți sperau, este totuși absolut fascinant modul în care acele cristale minuscule de gheață pot muta roci imense, de sute de kilograme.
Astfel că, în cazul în care aceasta este cauza reală a existenței acestui fenomen, pietrele mișcătoare din Valea Morții sunt o dovadă în plus a incredibilei forțe a naturii.
