Efectele traumelor din copilărie. Modul în care experiențele negative ne afectează viața
Ce sunt traumele din copilărie?
Experiențele traumatizante din copilărie reprezintă un tip de vătămare psihologică care poate duce la probleme de sănătate mintală pe termen lung.
Trauma din copilărie este rezultatul unuia sau mai multor evenimente negative, din categorii diverse – abuz fizic, verbal, emoțional, sexual, neglijare, martor la violență, abandon, moartea unuia dintre părinți (sau a ambilor), divorțul acestora, etc.
Trauma din copilărie este o formă de abuz psihic care poate avea efecte profunde asupra dezvoltării copilului. Poate duce la o varietate de probleme psihologice, cum ar fi tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), anxietatea, depresia.
Pentru a te vindeca de abuzurile din trecut și pentru a merge mai departe cu viața ta, este necesar să remodelezi felul în care privești trecutul și să găsești resurse pentru a te desprinde de cercurile vicioase în care ești prins,
În general, traumele reprezintă un subiect care nu este bine înțeles de cei mai mulți oameni, mai ales de către cei dezinformați, fără studii (de specialitate). Se discută tot mai mult despre traume, însă estimarea efectelor acestora este adesea complet greșită – fie evenimente care, în esență, nu sunt traume, sunt exagerate mai mult decât este cazul, fie oamenii trec (aparent) mult prea ușor peste anumite situații cu mare potențial de a provoca traume puternice.
Ca un exemplu în acest sens, părinți speriați de faptul că fiul sau fiica lor au surprins din greșeală la TV o scenă mai ”fierbinte”, îngrijorându-se că asta le va marca viața. Aceiași părinți însă nu-și pun nici cel mai mic semn de întrebare atunci când amenință copilul că pleacă fără el din parc, că-l ”lasă acolo”.
Astfel, prima situație reprezintă un potențial extrem de scăzut de traumă – copilul nu înțelege acea scenă, deci nu-i oferă importanță (iar chiar dacă observă, totul se poate corecta ușor prin intervenția blândă a părintelui care să îi explice ce a văzut). În timp ce a 2-a situație este una foarte problematică, creând trauma de abandon, cu atât mai mult dacă se repetă. (Căci, din păcate, părinții care apelează la astfel de ”tehnici” nu o fac doar o dată, ci fac din asta un obicei.)
Consecințele în viața de adult
Traumele din copilărie pot afecta sănătatea psihică, abilitățile sociale și chiar sănătatea fizică a unui om.
De exemplu, un copil abuzat are mai multe șanse să dezvolte depresie decât un copil care a fost adoptat și crescut fără a suferi nicio traumă.
Un studiu a constatat că fetele (adolescentele) au un risc ridicat de a deveni depresive dacă au suferit un abuz verbal, fizic, emoțional sau sexual în copilărie.
De fapt, depresia și abuzul se pot declanșa (provoca) reciproc. Depresia poate apărea atunci când cineva a fost expus unei traume. Nu este întotdeauna valabil că un copil abuzat va dezvolta depresie, însă reprezintă un factor major de risc.
Anxietatea este un efect secundar al depresiei, unul dintre cele mai frecvente. Atunci când oamenii se simt anxioși, este foarte probabil să se gândească la lucruri care le intensifică această stare și, automat, să se îngrijoreze și mai mult. De asemenea, unele persoane care se confruntă cu anxietatea sunt predispuse să evite activitățile sociale și situațiile care cred că le-ar putea provoca rușine sau lezare de orice fel.
Traumele copilăriei nu se limitează doar la copilul în cauză, care le-a trăit. Afectează, de asemenea, oamenii din jurul lor, cum ar fi părinții, frații, rudele apropiate. În anumite cazuri, efectele experiențelor traumatice pot fi atât de severe încât rezultă într-un sindrom de stres posttraumatic complex (C-PTSD). În plus, cercetările au sugerat faptul că traumele din copilărie sunt direct legate de viitoarele probleme de sănătate mintală.
Astfel, studiile de specialitate în acest sens au relevat faptul că persoanele care au suferit traume în copilărie sunt mult mai predispuse să dezvolte:
- tulburări legate de consumul de alcool, droguri și alte substanțe
- tulburări (schimbări) de dispoziție
- anxietate
- tulburări de alimentație
- simptome psihotice (halucinații, iluzii)
- stres posttraumatic
- tulburare obsesiv-compulsivă
- tulburarea de personalitate borderline, ș.a.
Persoanele cu traume din copilărie prezintă, de asemenea, un risc ridicat de a experimenta o sănătate fizică precară, respectiv fiind mai predispuși la boli de inimă, tulburări digestive (gastro-intestinale), cancer, depresie, boli autoimune.
Ce anume poate provoca traume în copilărie? (Factorii declanșatori)
Traumele copilăriei pot fi cauzate de multe aspecte, incluzând abuzul fizic/verbal/emoțional/sexual, neglijare, abandon.
Ulterior, aceste situații pot duce la un mediu ostil în relațiile cu adulții:
- Abuzul parental
O formă de abuz care are loc atunci când un părinte (sau îngrijitorul/tutorele) face rău (rănește) – voit sau nu – copilului, sub diverse forme.
Cea mai comună formă de abuz parental este abuzul fizic. Acesta include lovirea, zdruncinarea, arderea sau alte forme de violență asupra copilului.
Abuzul emoțional este, de asemenea, destul de frecvent, provocând lipsa stimei de sine a copilului, respectiv sentimentul de lipsă de valoare.
Abuzul sexual nu are nevoie de prea multe explicații – de menționat însă că acesta nu se limitează doar la actele sexuale în sine, ci poate include limbaj, atingeri și alte gesturi nepotrivite din partea unui adult.
- Separarea familiei
Aceasta poate provoca traume tuturor celor implicați, dar mai ales copiilor.
Separarea se poate produce din varii motive, începând de la situații frecvent întâlnite – precum divorțul, până la situații de criză – cum ar fi războiul, contextele politice (deportări, arestări, etc.) sau diferite alte situații speciale (emigrare ilegală, ș.a.).
În România, cea mai frecventă situație de separare a familiei este cea în care unul sau ambii părinți pleacă să lucreze în străinătate.
- Bolile grave sau pierderea unui părinte/membru apropiat al familiei
Anxietatea legată de moarte este un răspuns firesc la moartea unei persoane dragi. Este un sentiment intens de teamă și îngrijorare cu privire la acest moment.
Anxietatea legată de moarte poate fi cauzată de mulți factori, cum ar fi pierderea unei persoane dragi, frica de a muri singur sau, pur și simplu, diverse gânduri cu privire la moarte, în general.
Consilierea în perioada de doliu este o parte importantă din procesul gestionării acestui tip de anxietate. Ajută la procesarea sentimentelor și la identificarea modalităților de a merge mai departe cu viața proprie.
- Bullying-ul (la școală/la locul de muncă)
Bullying-ul reprezintă o formă de comportament agresiv care se repetă în timp.
Bullying-ul poate fi fizic, verbal sau emoțional. Se poate realiza și prin intermediul rețelelor de socializare, prin comentarii/mesaje text.
Acest fenomen se poate întâmpla oricui, dar este mai frecvent în rândul copiilor și adolescenților (în cadrul școlilor).
Efectele agresiunii sunt de lungă durată și pot duce la probleme de sănătate mintală, diverse tulburări și afecțiuni – precum anxietatea, depresia.
- Asistarea la un act de violență
Din cauza stresului, victimele și martorii unui incident (moment) violent pot prezenta simptome precum insomnia, atacurile de anxietate, hipervigilența, reacția de tresărire (din orice), evitarea persoanelor sau a locurilor asociate cu evenimentul/evenimentele respective.
Copiii care au fost martori ai violenței în propria casă au, de asemenea, un risc mai ridicat să repete ei înșiși, ca adulți, un astfel de comportament, respectiv să manifeste tendințe agresive.
Simptomele traumelor din copilărie
Experiențele traumatizante pot avea un efect profund asupra modului în care un individ funcționează ca adult. În unele cazuri, poate duce la tulburări psihice, abuz de alcool/substanțe și chiar sinucidere.
Simptomele traumelor din copilărie sunt diferite pentru fiecare persoană în parte. Manifestarea acestor semne depinde de severitatea și durata traumei, precum și de vârsta la care a apărut.
Cele mai comune simptome includ:
- depresia
- anxietatea
- tulburarea de stres posttraumatic (PTSD)
- durerile cronice
- tulburările de somn
- coșmaruri frecvente (sau flashback-uri)
- dificultatea de concentrare (tulburări de atenție)
- senzația de detașare de ceilalți, tendința de izolare
- senzație de nesiguranță în propriul corp sau în diverse situații/locuri/contexte, etc.
Aceste simptome îngreunează, adesea, situația oamenilor în cauză, care nu pot trăi o viață normală și care pot avea, constant, un nivel ridicat de îngrijorare, de stres, de iritabilitate.
Simptomele pot duce, de asemenea, la probleme de sănătate fizică – boli de inimă, diabet, etc.
(Este nevoie de ajutor specializat al unui profesionist în sănătatea mintală.)
Semne ale traumei asupra copiilor
Trauma din copilărie este o problemă foarte serioasă, care poate duce la PTSD la vârsta adultă.
Este esențial să le oferim copiilor sprijin în acest sens și acces la serviciile de sănătate psihică, astfel încât aceștia să poată obține ajutorul de care au nevoie și să prevină PTSD.
Primul pas în prevenire este acela al identificării semnelor de traumă la copii.
Acestea includ:
- schimbări (bruște) de comportament, precum agresivitatea, retragerea, izolarea
- modificări ale tiparelor de somn, incluzând și coșmarurile, enurezisul nocturn (copilul urinează în pat noaptea, în somn)
- schimbări ale obiceiurilor alimentare – fie supraalimentarea, fie refuzul de a mânca
- modificări ale performanțelor școlare – probleme de concentrare, refuzul de a mai merge la școală, etc.
Al doilea pas este acela de a lua măsuri adecvate, în beneficiul și sprijinul copilului. În general, acțiunile întreprinse vor fi determinate de gravitatea traumei.
Pentru traumele majore, este posibil să fie nevoie mai întâi de terapie, înainte de a putea vorbi cu părinții sau tutorii.
Efectul traumelor din copilărie asupra creierului
Cercetările de specialitate au demonstrat faptul că traumele afectează semnificativ dezvoltarea creierului.
Copilăria reprezintă o perioadă extrem de importantă în dezvoltarea creierului, în primii ani de viață acesta formând între 700 și 1000 de noi legături neuronale/secundă. Toată această structură va deveni baza dezvoltării ulterioare (respectiv a tipului de comportament) a persoanei.
Trauma afectează întreaga dezvoltarea a creierului și, în special, regiunile amigdala, hipocampusul și cortexul prefrontal.
Unele studii efectuate pe animale au arătat că traumele afectează direct neuronii, chiar până la distrugerea lor, în anumite cazuri.
Orice traumă provoacă un răspuns de stres în organism, stare care declanșează eliberarea hormonilor de stres, în special cortizolul și norepinefrina.
Expunerea îndelungată la acești hormoni ai stresului au numeroase efecte negative asupra corpului și minții omului.
Așadar, dacă am fost expuși unei traume în copilărie, înseamnă că nu mai poți face nimic? Nu, în niciun caz.
Înseamnă doar că e vorba de ceva serios, care trebuie tratat ca atare.
Psihoterapia te poate ajuta să vindeci trauma și să limitezi sau să elimini complet efectele acesteia în viața ta, adică vei avea relații sănătoase cu ceilalți, vei simți că ești stăpân pe tine/pe situație/pe viața ta, iar dispoziția, atitudinea față de viață, respectiv starea ta generală se vor îmbunătăți considerabil.
Există studii – de exemplu, Kings College, London, 2017) – care au demonstrat că psihoterapia determină creierul să crească activitatea tocmai în acele structuri care sunt afectate de traumă, ca un proces de reparare a daunelor.
Tratamentul traumelor prin (psiho)terapie
A face față durerii provocate de o traumă din copilărie este un proces destul de dificil. Este nevoie de timp, răbdare și efort susținut pentru a dezvăța tiparele negative instalate ca urmare a traumei suferite.
Există multe tipuri diferite de tehnici de terapie a traumelor, dar toate au un lucru în comun – necesită multă rabdare, atât din partea pacientului, cât și a terapeutului.
Primul pas în abordarea traumei existente este să înțelegem ce este aceasta și în ce fel afectează persoana. În acest caz, psihoterapia este un proces care ajută individul să-și abordeze trecutul și să-și rezolve sentimentele cu privire la acesta.
Psihoterapia poate fi realizată în multiple moduri (diferite), dar există câțiva pași (câteva etape) comuni, urmate de majoritatea terapeuților.
Primul pas constă în identificarea tipului de traumă experimentată, respectiv stabilirea factorilor declanșatori (sau amintirilor asociate cu aceasta).
Următorul pas este acela de a ajuta persoana să înțeleagă exact de ce simte anumite emoții atunci când se gândește la acest eveniment sau experimentează aceste elemente declanșatoare.
În cele din urmă, trebuie lucrat la dezvoltarea abilităților de coping pentru a face față acestor senzații/sentimente.
Terapia traumelor din copilărie este utilă pentru a găsi modalitățile de gestionare – respectiv depășire – a efectelor acestora asupra vieții.
Concluzii
Înțelegerea și abordarea traumelor din copilărie este extrem de dificilă. Dar analizând studiile realizate până în prezent, se poate elabora un protocol (eficient) de intervenție.
Traumele copilăriei reprezintă o problemă globală și, din cauza varietății simptomelor, nu există tratamente cu rate de succes de 100% în toate situațiile.
Elementele care asigură o vindecare eficientă – timpul și răbdarea. Vindecarea unei traume provoacă adesea amintirile să iasă la suprafață, iar efectul de siguranță este, încet-încet, restabilit.
Mulți ”purtători” ai unor astfel de traume sunt, de asemenea, capabili să înceapă reconstruirea imaginii și a stimei de sine dacă li se acordă ajutor terapeutic.
Este însă foarte important să tratăm aceste situații, întrucât ele NU vor trece de la sine, experiențele traumatice durând întreaga viață. Iar ”rămășițele” rămân acolo, lucrând în subconștientul persoanei în toate etapele de dezvoltare, chiar până la sfârșitul vieții sale.
Psiholog și psihoterapeut Claudiu Manea
