Adevăruri ascunse, paranormal, arte divinatorii, profeții – Clarvăzători celebri
Cuvântul „clarvăzător” a apărut pentru prima dată în anul 1552, iar cuvântul „clarviziune” abia după 300 de ani (în 1829).
Clarviziunea se definește ca fiind capacitatea pe care o au anumite persoane de a prezice viitorul. Aceste persoane, despre care se spune că au darul dublului văz, sunt numite în variate feluri: magi, ghicitori, haruspicii, auguri, magicieni, oracole, vizionari, profeți, pitii, astrologi, vrăjitori, druizi, șamani, derviși, sibile, etc. Specialiștii în parapsihologie utilizează termeni diferiți, după spațiul și timpul în care se petrece percepția:
– retrocogniție, pentru evenimentele din trecut
– clarviziune, pentru evenimentele din prezent
– precogniție (sau profeție) pentru evenimentele din viitor.
Interesant este faptul că termenul profeție există și în Biblie, unde se spune:
„Cel care are darul profeției, să profețească.”
Prima clarvăzătoare consemnată de istorie a fost Casandra, fiica lui Priam, regele Troiei. Ea primise puterea de a vedea în viitor de la zeul Apollo, care i-o dăruise cu gândul de a o seduce. Întrucât tânăra i-a respins avansurile, Apollo s-a răzbunat, blestemând-o să nu-i creadă nimeni previziunile. Când ea a avertizat că darul grecilor, calul de lemn adus la sfatul lui Ulise în fața cetății Troia, reprezintă un pericol de moarte, tatăl ei n-a crezut-o. Finalul este cunoscut.
Există credința că în somn, sufletul, fiind liber de legătura lui cu trupul, își amintește trecutul, vede prezentul și prevede viitorul. Corpul celui adormit zace nemișcat ca al unui mort, dar sufletul este viu și treaz și încă mai viu va fi după moartea trupului, când se va elibera cu totul. De aceea, la apropierea morții, sufletul este mai profetic.
În Antichitate, se credea că oamenii visează sub influența zeilor. Divinația, numită de greci mantica, adică o anume capacitate de a presimți și a cunoaște viitorul, are o origine străveche. Există două feluri de divinație: una care ține de artă, și alta de natură. Prezicerile interpreților de minuni și ale astrologilor țin de divinația ca artă; profețiile onirice sau oraculare sunt considerate forme de divinație naturală.
În Vechiul Testament figurează numeroși profeți, faimoșii nabhi, care aveau sarcina de a îndruma poporul, a-i da curaj și a-l face să se teamă de Dumnezeu. Cei mai cunoscuți sunt Ezechiel, care a prezis distrugerea Ierusalimului de către Nabucodonosor, în 587 î.e.n., și Iosif, care, aflat în captivitate în Egipt, a interpretat visul faraonului Putifar – șapte vaci grase, șapte vaci slabe – ca anunțând șapte ani rodnici, urmați de șapte ani de foamete. Faraonul a ținut cont de prezicere și a stocat grâne, salvându-și astfel poporul.
La grecii antici, clarviziunea era practicată de celebrele pitii de la Delfi. Intermediare ale zeului Apollo cu oamenii, pitiile se scăldau în fântâna din Castilia, apoi se instalau în centrul templului și făceau profeții. Acestea, afirmă textele din vechime, s-au confirmat deseori.
În Evul Mediu, clarvăzătorul cel mai celebru a fost Sfântul Cesarius din Arles (470-542) arhiepiscop al Galiei, care cu 1.000 de ani înainte de Nostradamus a prezis apariția unor personaje ieșite din comun, precum Carol Martel:
„Un ciocănar viguros a lovit cu ciocanul, lăsând unui ilustru împărat gloria de a-i potoli pe arabi; Henri al IV-lea: Întors de la erezie la credința catolică, conducătorul bearnez a făcut să apară splendoarea adevărului. Lovit de un pumnal, acest părinte devotat poporului a murit; sau Ludovic al XIV-lea, Regele Soare: Așa cum luminează pretutindeni soarele, la fel, sub un monarh puternic, Galia va domina lumea, iar granițele ei se vor lărgi.”
Sfântul Malachie (1094-1148), preot irlandez, arhiepiscop al comitatului Armagh, s-a consacrat profețiilor referitoare la papi, pe care le-a redactat în timpul unui pelerinaj la Vatican, în 1139. Sub forma unor devize în latină, Malachie menționează 112 viitori papi ai Bisericii Catolice, de la Celestin al II-lea (papă în 1143) la Petrus Romanus, considerat de el ultimul papă. Sfârșitul papalității ar fi deci aproape, pentru că penultimul papă a fost deja ales. Ultimul va vedea sfârșitul Vaticanului și al Romei:
„În ultima persecuție a sfintei Biserici Romane se va afla Petru Romanul, care-și va paște oile în mijlocul a numeroase frământări. După trecerea acestora, cetatea cu șapte coline va fi distrusă, iar teribilul judecător își va judeca poporul.”
Ioana d’Arc (1412-1431) este considerată de francezi o clarvăzătoare de excepție. Ea a anunțat din timp înfrângerea invadatorilor englezi și restaurarea regatului Franței:
„O voce mi-a vestit să-i izgonesc pe englezi din Franța și să-l încoronez pe Delfin.”
Alte personalități ce par să fi avut acest dar sunt Leonardo da Vinci (1452-1519), care a desenat elicopterul, parașuta și mitraliera cu secole înainte de inventarea lor, precum și Francis Bacon (1561-1626), care în cartea sa, Noua Atlantidă, a prezis inventarea telefonului și a frigiderului.
Dar clarvăzătorul cel mai faimos este, incontestabil, francezul Nostradamus (1503-1566), coleg de studii cu Rabelais, medicul lui Carol al IX-lea, alchimist, fabricant de creme pentru frumusețe și redactor de almanahuri. În capela franciscană din Salon, Provence, se află un mormânt fără oseminte (rămășițele se află în Capela Fecioarei din biserica din San Lorenzo), pe care se poate citi următorul epitaf:
„Aici odihnește Michel de Nostredame, singurul dintre muritori demn să scrie, cu o pană aproape divină, despre marile evenimente care în viitor se vor întâmpla în Univers, conform influenței astrelor. A trăit șaizeci și doi de ani, șase luni și șaptesprezece zile. Posteritate, nu-i invidia odihna! Anne Ponce Gemelle din Salon îi dorește soțului ei fericire veșnică.”
Nostradamus este cunoscut îndeosebi pentru Centuriile astrologice, lucrare alcătuită din 942 de catrene, adică 4780 de versuri (strofele sunt grupate câte 100, de unde și numele de Centurii). Viitorul este prevăzut până în anul 3797. Catrenul cel mai celebru este al 35-lea din prima Centurie, care descrie moartea regelui Henri al II-lea în 1559, catren publicat în 1555:
Leul cel tânăr pe cel bătrân îl va învinge,
Pe câmp de luptă în duel,
În cușca de aur ochii îi vor crăpa,
Apoi va muri, moarte crudă.
Henri al II-lea, fiul lui Franҫois I, a fost grav rănit pe 28 iunie 1559, în cursul unui duel cu contele de Montgomery, a cărui lance i-a găurit viziera și i-a spart un ochi. A murit în chinuri pe 10 iulie. Nostradamus nu se înșelase. Această prezicere i-a asigurat un renume excepțional în regat.
Cele două preziceri importante ale lui Nostradamus referitoare la sfârșitul acestui secol arată că: 1. Papa Ioan Paul al II-lea va muri în 1995 (afirmație greșită); 2. Îi vor succeda doar alți doi papi, înainte de prăbușirea definitivă a Bisericii de la Roma (găsim, în mod ciudat, aceeași profeție emisă de Sfântul Malachie, din care credem că s-a inspirat Nostradamus). Acest eveniment ar fi trebuit să aibă loc în 1999, anul celui de-al treilea război mondial și al venirii Anticristului, după cum a prezis clarvăzătorul în catrenul următor:
Anul o mie nouă sute nouăzeci și nouă, luna șapte
Din cer va veni un Mare Rege al groazei
Înviat Marele Rege d’Angolmais
Înainte ca, după Marte, să domnească în fericire.
Principalul reproș adus lui Nostradamus se referă la multitudinea de interpretări posibile ale Centuriilor sale. Dar el a fost atât de popular, încât, la scurt timp după moartea sa, Biserica s-a speriat și, la Conciliul din Bourges din 1584, a interzis consultarea clarvăzătorilor: Orice persoană care va consulta un ghicitor va fi pedepsită cu moartea.
Mai aproape de noi, în secolul al XVIII-lea, clarvăzătorul cel mai celebru a fost o femeie, Mademoiselle Lenormand. Printre clienții ei s-au aflat personalități precum Robespierre, despre care a scris:
„L-am făcut să tremure pe monstru, dar puțin a lipsit să nu devin victima lui. Sau Napoleon Bonaparte, care a povestit: Mi-a desenat insula Sfânta Elena pe lemnăria din apartamentul ei, pe când eram în culmea puterii.”
Se mai vorbește și azi de domnișoara Lenormand, datorită cărților ei de tarot, intens folosite de clarvăzătorii profesioniști.
În secolul al XIX-lea, doi scriitori au avut un ciudat dar al premoniției: Jules Verne și Morgan Robertson. Jules Verne (1828-1905), părintele literaturii de anticipație, a relatat în romanul său De la Pământ la Lună (1865) zborul unui obuz, numit Columbiad, cu un echipaj de trei oameni, lansat din Florida, care a avut nevoie de 97 de ore și 13 minute pentru a ajunge la satelitul Pământului. Aceasta corespunde cu primul pas pe Lună al unui pământean, dus de naveta Apollo (ale cărei urmașe vor fi navetele Columbia). Evenimentul a avut loc pe 30 iulie 1969, după un zbor de 97 de ore și 39 de minute de la decolarea din Florida (Cap Canaveral). Jules Verne a descris foarte bine decalajul ce poate exista între ideile premonitorii și concretizarea lor:
„Ceea ce-și imaginează un om poate fi realizat de un altul.”
Un contemporan al lui Jules Verne, americanul Morgan Robertson, a scris în 1898 o carte care l-a făcut celebru… peste 14 ani. Cartea sa, Naufragiul Titanului, a trecut aproape neobservată. Nimeni nu era interesat de povestea unui pachebot britanic – Titan – lung de 243 de metri, cu o greutate de 75.000 de tone, cu 3 elice și 24 bărci de salvare, care s-a lovit de un aisberg în călătoria inaugurală și s-a scufundat. Nu s-a vorbit de această carte decât în 1912, an în care, la 14 aprilie, cel mai modern pachebot construit de om – Titanic – s-a scufundat lângă Terra Nova, în cursul primei sale călătorii, făcând 1.500 de victime. Titanicul avea o lungime de 250 de metri, 66.000 de tone, 3 elice și 22 bărci de salvare. Robertson imaginase drama cu 14 ani înainte, povestea Titanului fiind foarte apropiată de cea reală.
În secolul XX, Madame Fraya (1871-1954), o clarvăzătoare din Franța, al cărei nume adevărat era Valentine Dencausse, a exercitat o mare influență asupra vieții politice dintre cele două războaie mondiale. A avut drept clienți mii de celebrități ale epocii, printre care Pierre Loti, Raymond Poincaré, Aristide Briand, Alexandre Millenard. Ea a practicat chiromanția – cititul și interpretarea liniilor palmei:
„Am descoperit în semnele palmei secrete ale vieții noastre interioare și reacții provocate de evenimente exterioare asupra sensibilității noastre.”
E adevărat că, uneori, ceea ce prezicea nu se întâmpla. Dar ce? Știința nu ne decepționează? I se poate refuza medicinii numele de știință? Și totuși, în multe privințe și ea se înșeală… Prevestirile și semnele nu sunt responsabile de ceea ce se întâmplă, ci doar te avertizează la ce te poți aștepta, dacă nu iei seama.
Edgar Cayce (1877-1945) a fost clarvăzătorul și vindecătorul pe care americanii îl consideră Nostradamus al lor. A făcut mii de previziuni, în variate domenii. Profețiile le făcea în stare de transă, fapt pentru care a fost supranumit „profetul adormit”. Era consultat frecvent de bolnavi, întrucât, în transă fiind, stabilea diagnosticul și indica tratamentul potrivit. Unele dintre previziunile lui, care se refereau la producerea unor evenimente istorice, au fost confirmate chiar în timpul vieții sale. Astfel, Cayce a prezis marea criză economică din 1929, dând detalii surprinzătoare asupra evenimentelor dezastruoase de la bursele de valori și a prevăzut revenirea economică de după 1933.
De asemenea, el a descris întocmai cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, retragerea trupelor sovietice și reluarea ofensivei până la victoria de la Berlin. Același Edgar Cayce a afirmat cât se poate de clar, nu prin catrene cu dus și-ntors, ca Nostradamus:
„Nu va apuca să se încheie secolul XX, când se va produce prăbușirea neașteptată a comunismului; comuniștii ruși își vor pierde autoritatea în Uniunea Sovietică, iar China comunistă își va întări puterea”.
Previziunile lui Edgar Cayce au rămas inexplicabile până astăzi.
