Adevăruri ascunse. Una dintre scrierile antice interzise, Cartea lui Enoh, dezvăluie întreaga istorie a umanității
Îngerii care au coborât pe Pământ, Nephilimii, Marele Potop și cunoștințele străvechi (avansate) sunt câteva dintre subiectele tratate în Cartea lui Enoh, un manuscris antic care cuprinde diverse relatări povestite de Enoh, o figură biblică, bunicul lui Noe, care a fost în contact direct cu Creatorul Divin.
Cartea lui Enoh este un text religios apocaliptic (antic, ebraic) atribuit – prin tradiție – lui Enoh. Conține un material unic despre originile demonilor și a Nephilimilor, motivul căderii unor îngeri din cer, o explicație a cauzei pentru care Marele Potop (al Genezei) a fost necesar din punct de vedere moral, precum și o expunere profetică a domniei de 1.000 de ani a lui Mesia.
Se estimează că secțiunile mai vechi (în principal Cartea Veghetorilor) ale textului datează din anii 300-200 î.Hr., iar cea mai recentă parte (Cartea Parabolelor) – probabil din jurul anului 100 î.Hr.
Diverse fragmente aramaice găsite în sulurile de la Marea Moartă, precum și fragmente din limba greacă și limba latină, sunt dovada clară că această Carte a lui Enoh era cunoscută de evrei și de creștinii timpurii din Orientul Apropiat.
Această misterioasă lucrare a fost citată și de unii autori din secolele I și II d.Hr., precum Testamentele celor Doisprezece Patriarhi.
Autorii Noului Testament erau, de asemenea, familiarizați cu un anumit conținut al poveștii. O scurtă secțiune din carte este citată și în Epistola lui Iuda din Noul Testament.
Cartea lui Enoh nu face parte din canonul biblic. În timp ce Biserica Ortodoxă Etiopiană și Biserica Ortodoxă Eritreană consideră această carte ca fiind canonică, alte grupuri creștine o consideră ca neinspirată, dar o pot accepta ca având un anumit interes istoric sau teologic.
În prezent, Cartea lui Enoh există în întregime doar în limba etiopiană Ge’ez, cu fragmente anterioare în aramaică – din Manuscrisele de la Marea Moartă – și câteva fragmente grecești și latine. Din acest motiv (pe lângă altele), credința tradițională etiopiană este aceea că limba originală a lucrării a fost Ge’ez, în timp ce oamenii de știință moderni susțin că a fost scrisă pentru prima dată fie în aramaică, fie în ebraică – limbile folosite inițial pentru textele evreiești. Efraim Isaac sugerează că enigmatica scriere a lui Enoh a fost compusă parțial în aramaică și parțial în ebraică.
Cea mai completă versiune a Cărții lui Enoh provine din manuscrisele etiopiene scrise în Ge’ez, aduse în Europa de James Bruce, la sfârșitul secolului XVIII – și traduse în engleză în secolul XIX.
Prima parte a cărții descrie căderea Veghetorilor – îngerii care au dat naștere hibrizilor numiți Nephilimi. Restul cărții descrie revelațiile lui Enoh și vizitele sale în Cer, sub formă de călătorii, viziuni și vise.
Cartea lui Enoh este alcătuită din 5 părți:
- Cartea Veghetorilor
- Cartea Parabolelor
- Cartea Astronomică
- Viziunile viselor și
- Epistolele lui Enoh – conținând aproximativ 100 de capitole care spun povestea celui de-al 7-lea patriarh din Cartea Genezei – Enoh, tatăl lui Matusalem și bunicul lui Noe – personajul regăsit și în Biblie (renumit pentru Arca sa).
De fapt, Cartea lui Enoh oferă o relatare complet diferită a evenimentelor care au condus la Marele Potop din timpul lui Noe, deci o istorie complet diferită.
Ea ne relatează o poveste a Veghetorilor, explicată în termeni biblici ca fiind îngerii căzuți, trimiși pe Pământ pentru a veghea asupra oamenilor la un moment nedefinit și străvechi. Din păcate însă, acești Veghetori s-au îndrăgostit de femeile pământence și, în scurt timp, au început să aibă acte intime cu ele.
Cartea lui Enoh povestește despre copiii născuți prin această încrucișare, dintre Veghetori și oameni, numiți Nephilimi, descriși ca fiind ”uriași și sălbatici, care au pus în pericol și au jefuit omenirea”.
Supărați de ceea ce făcuseră Veghetorii, zeii antici i-au pedepsit, înlănțuindu-i într-o închisoare subterană, în adâncurile Pământului.
