Descoperire fascinantă – creierul sepiilor păstrează amintiri care nu dispar niciodată

Tu îți mai aduci aminte ce ai mâncat marțea trecută la cină? Sau ce făceai în aceeași zi a anului trecut?

Se pare că sepiile își pot aduce aminte lucruri întreaga viață, acesta fiind primul animal la care cercetătorii nu au descoperit semne de deteriorare a funcției de memorie odată cu trecerea timpului.

Anunt

În cazul nostru, fenomenul este cunoscut drept memorie episodică, adică amintirea fiecărui amănunt al unui eveniment trecut, comparativ cu memoria semantică, prin intermediul căreia ne aducem aminte ce am învățat în trecut, dar fără detalii specifice.

Oamenii de știință au descris recent memoria episodică în cazul sepiilor, iar aceștia consideră faptul că fenomenul ar putea avea o strânsă legătură cu comportamentul de împerechere al acestor animale acvatice.

Sepiile reprezintă subiecți potriviți pentru studiere întrucât trăiesc doar în jur de doi ani, astfel că este mult mai ușor de comparat memoria pe durate de viață diferite. Astfel, potrivit noilor experimente, se pare că amintirile create rămân extrem de intense.

Anunt

„Sepiile își pot aminti ce au mâncat, unde și când, iar acestea își folosesc amintirile pentru a lua deciziile ulterioare cu privire la hrană”, a explicat Alexandra Schnell, psiholog în cadrul Universității din Cambridge.

„Surprinzător este faptul că sepiile nu își pierd această abilitate odată cu înaintarea în vârstă, în ciuda faptului că prezintă alte semne de îmbătrânire, precum pierderea funcțiilor musculare și a apetitului”, a spus aceasta.

Cercetătorii au desfășurat experimente cu 24 de sepii comune (specia Sepia officinalis) și au descoperit faptul că „sepiile bătrâne au reușit să-și aducă aminte la fel de bine precum cele tinere. De fapt, multe dintre sepiile bătrâne au înregistrat chiar rezultate mai bune în etapa de testare.

Noi considerăm că această abilitate ajută sepiile să-și aducă aminte cu cine s-au împerecheat, astfel încât să nu se întoarcă la același partener”, a adăugat Schnell.

Astfel de dovezi ale memoriei episodice au mai fost observate și la alte animale, inclusiv la și gaițe, însă cercetătorii au spus că există o diferență în cazul sepiilor și anume faptul că memoria nu este afectată, respectiv deteriorată de procesul îmbătrânirii.

Acest lucru s-ar putea datora faptului că, spre deosebire de oameni și alte vertebrate, creierul sepiilor nu are hipocamp, regiunea strâns legată de memorie. Astfel că învățarea și memoria se deteriorează și în cazul lor, însă cu doar două sau trei zile înainte de moarte.

„Aceste rezultate sugerează faptul că sistemul de memorie episodică al sepiilor diferă de memoria episodică de la alte specii non-umane, cel puțin atunci când vine vorba de dezvoltarea pe durata întregii vieți a animalului”, au precizat cercetătorii noului studiu, care a fost publicat în Proceedings of the Royal Society B.

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!