Filosofia religiei. Hick și interpretarea problemei răului
John Hick (1922 – 2012) a fost unul dintre cei mai influenți filosofi ai religiei din cea de-a doua jumătate a secolului precedent și unul dintre reprezentanții marcanți ai filosofiei britanice din epoca contemporană.
Viziunea lui Hick a fost puternic influențată de propriile trăiri de ordin spiritual, care au jucat un rol important în dezvoltarea și evoluția filosofiei sale.
Hick a studiat în Marea Britanie, unde a obținut doctoratul în filosofie, după care a predat în sistemul universitar din SUA. Influențat de la o vârstă fragedă de filosofia lui Kant, Hick este autorul a numeroase lucrări filosofice. Una dintre acestea – care se poate citi și în limba română: Noua frontieră a religiei și științei.
Din punct de vedere al filosofiei religiei, cele mai importante idei ale gândirii lui Hick sunt:
- Influențat de propriile trăiri religioase, Hick considera credința creștină ca fiind ceva suficient să se bazeze pe experiențe religioase și nu pe evidențe empirice.
- În fața problemei răului, care pune la îndoială existența unui Dumnezeu omnipotent, atotștiutor și benevolent, în contextul existenței răului din lume, Hick considera că răul întâmpinat de oameni în viață este o modalitate (un prilej) de transformare, de devenire a unei ființe complete, aspect care nu anulează calitățile superlative ale lui Dumnezeu.
- Petrecând timp cu adepți ai altor religii și observând tipare comportamentale similare, Hick a conchis faptul că experiențele oamenilor sunt similare, fiind individualizate prin intermediul propriilor caracteristici culturale.
Pe fondul unei gândiri aparte, care nu s-a încadrat în tiparele obișnuite ale filosofiei sau în cele ale scrierilor religioase, operele sale au fost deopotrivă admirate și criticate, aspect care confirmă, însăși prin existența criticilor, valoarea ideilor aduse în domeniul filosofiei religiei.
