Mistere divine. Experiențe spirituale. Sincronicitatea
Sincronicitatea se produce atunci când două sau mai multe evenimente, aparent fără legătură cauzală, se produc împreună, într-o manieră semnificativă (pentru observator).
Pentru a fi vorba de sincronicitate, ar trebui să fie improbabil ca evenimentele să aibă loc din întâmplare. Pentru scriitorul Robert Torres, sincronicitatea este o ilustrare a Divinului.
Cine consideră că sincronicitatea este o simplă coincidenţă, atunci n-a citit lucrările unor experţi faimoşi din domeniu.
Celebrul psihiatru Carl Gustav Jung a creat termenul ”sincronicitate” în anii 1920, pentru a face referire la alinierea dintre forţele universale şi experienţele unei persoane.
S-a încercat descoperirea motivelor acestor „coincidenţe” de secole întregi, în multe tradiţii spirituale, ca mijloc pentru alinierea cu un aşa-zis “curent”. De obicei, este nevoie de ani de meditaţie disciplinată, studiu sau de alte mijloace şi metode pentru a naviga în această călătorie către o “individuaţie” armonioasă.
Pentru unii, cercetarea are loc în interior şi are ca obiectiv găsirea sinelui, în timp ce pentru alţii cercetarea are loc în exterior şi are ca obiectiv găsirea spiritualităţii.
Unicitatea: ce anume ne conectează
În cartea lui Jung, “An Acausal Connecting Principle”, se spune că sensul subiectiv este cel care ne conectează.
Fără un observator (propria ta persoană), nu există gândire, nu există sincronicitate, nu există un sens. Gândurile sunt conectate la evenimente, mintea este conectată la mişcările materiei şi acest lucru este subiectiv; acestui lucru îi lipseşte o cauză obiectivă (este acauzală).
Sincronicitatea a fost observată cu multe mii de ani înainte de Jung. Înainte de “sincronicitate”, umanitatea antică folosea cuvinte precum rezonanţă, armonie şi unitate.
În secolul 4 d.Hr., filozoful grec Heraclit considera că toate lucrurile sunt interconectate; nimic nu ar fi izolat şi toate lucrurile ar fi legate între ele.
În mod similar, Hipocrate a declarat:
“Există un singur curent comun, o singură respiraţie. Totul este în rezonanţă.”
Clasica idee că separarea este o iluzie include o legătură chiar şi între obiectele fără viaţă.
Unii susţin că întreaga materie are conştiinţă.
Rolul conştiinţei şi a paranormalului în sincronicitate
Jung a fost interesat toată viaţa de paranormal şi a avut multe experienţe în acest sens. Împreună cu el a lucrat și fizicianul Wolfgang Pauli, câştigător al Premiului Nobel, care ar fi avut la rândul său experienţe de telekinezie. În preajma lui Pauli aveau loc accidente serioase şi inexplicabile cu echipamentele pentru experimente – lucru extrem de cunoscut în istorie.
Deseori se făceau glume în privinţa acestui lucru, dar multor savanţi le era frică de prezenţa sa în timpul experimentelor, deoarece se considera în general că el era cauza acelor accidente, care dădeau peste cap experimente întregi organizate minuţios. Acest lucru este binecunoscut în fizică sub numele de “Efectul Pauli”.
Împreună, Jung şi Pauli au ajutat la pavarea drumului în studierea parapsihologiei. Mulţi alţii au dezvoltat domeniul, fizicienii moderni ştiu şi vorbesc despre conştiinţă, considerată deseori un element-cheie pentru explicarea unor abilităţi precum telekinezie, vedere la distanţă (clarviziune) şi previziune.
Un exemplu semnificativ este reprezentat de “câmpurile morfice” ale lui Rupert Sheldrake. El ne-a arătat cum câmpurile creează relaţii. În cartea sa, “A New Science of Life”, citează experimente în care dacă unii dintre şobolani sunt supuşi la un anumit tip de pregătire, ceilalţi – aflaţi într-un alt laborator, la mare distanţă, devin mult mai capabili să înveţe acelaşi lucru. Este ca şi cum şobolanii au în comun un câmp în care cunoştinţele acumulate prin antrenarea unora devin disponibile tuturor (şobolanilor).
Un alt fizician renumit, David Bohm, afirmă în lucrarea “Implicate and Explicate Order” că, de fapt, conştiinţa începe în afara spaţiu-timpului nostru, în “curentul” în care există întreaga cunoaştere şi unde prinde formă realitatea noastră materială. Apoi, conştiinţa se manifestă în dimensiunea noastră, urmând ca ulterior să se întoarcă în “curent”.
Aceste teorii – alături de cele explorate în renumita lucrare “Holographic Universe” a lui Michael Talbot sau de lucrarea “Meaning and Form” a fizicianului David Peat – emit ipoteze în privinţa unui sub-strat ce există sub (sau peste) realitatea noastră materială şi temporală.
Problema este că acest concept – „conştiinţa” – nu poate fi cuantificată din punct de vedere fizic. Mulţi consideră că ea există în afara creierului, poate în câmpul Akashic – conceptul tradiţional indian al unui fel de rezumat al tuturor cunoştinţelor provenite de-a lungul timpului de la toate fiinţele simţitoare.
Ce fel de inteligenţă funcţionează în spatele tuturor acestor lucruri?
O forţă inteligentă superioară
Umanitatea a recunoscut de mult timp existenţa unei inteligenţe superioare, deşi aceasta apare în multe forme diferite.
Mulţi mari savanţi au ajuns exact la aceeaşi concluzie. Einstein declara:
“Toţi cei implicaţi serios în cercetări ştiinţifice devin convinşi că un spirit se manifestă în legile Universului – un spirit cu mult superior celui al omului.”
Max Planck, considerat fondatorul fizicii cuantice, a declarat:
“Toată materia provine şi există doar prin virtutea unei forţe. Trebuie să presupunem că această forţă este existenţa unei minţi conştiente şi inteligente. Această minte este baza întregii materii.”
Isaac Newton considera că Universul este mecanic, pus în mişcare de Dumnezeu şi apoi lăsat să funcţioneze.
Niels Bohr, cel care a propus modelul atomului de hidrogen, dar şi omul care a creat una dintre marile dileme ale cuanticii (în tandem cu Einstein), vorbea de Tao – „Calea” Universului, pe care o regăsea în modelele şi tiparele fizicii.
Multe dintre aceste teorii şi credinţe susţin că propriile noastre gânduri pot modifica lumea exterioară în relaţie cu propria persoană. Deşi există o inteligenţă separată, care coordonează şi se află în control, fiecare dintre noi este un fel de co-creator.
Când sincronicitatea se manifestă ca un eveniment exterior ce este legat de gândurile noastre, într-o manieră semnificativă şi acauzală, atunci este clar că ajutăm la crearea ei.
Dar evenimentele coincid, de asemenea, și fără ca noi să ne gândim la ele (independente de noi).
Adânc în interiorul nostru, ştim dintotdeauna că suntem văzuţi, chiar şi într-o cameră goală – şi că nu suntem niciodată singuri. De câte ori nu suntem martori la întâmplări în care unele evenimente se aliniază astfel încât totul devine foarte ciudat şi improbabil din punct de vedere statistic? E mai mult decât evident că aceste evenimente își au originea în afară. Acest lucru presupune ca Sursa – sau acel Cineva sau Ceva care controlează totul – se află acolo, în afară. Nu în interior.
Albert Einstein mai spunea:
“Sincronicitatea (Coincidența) este modul prin care Dumnezeu rămâne anonim.”
