Natura noastră interconectată. Fațetele traumei. Ce este trauma și ce consecințe are
Amprenta traumei este mai endemică decât ne dăm noi seama. Poate părea o afirmație derutantă, deoarece trauma a devenit un fel de cuvânt-cheie în societatea noastră. În plus, cuvântul a căpătat o serie de valențe colocviale care îi confundă și îi diluează sensul. O reglare de conturi clară și cuprinzătoare este justificată, în special în domeniul sănătății – și, din moment ce totul este interconectat, în aproape toate celelalte domenii ale societății, de asemenea.
Concepția obișnuită a traumei evocă noțiuni de evenimente cataclismice: uragane, abuzuri, neglijență flagrantă și război. Acest lucru are efectul neintenționat și înșelător de a împinge trauma spre domeniul anormalului, al neobișnuitului, al excepționalului. Dacă există o categorie de oameni pe care îi numim ”traumatizați”, asta trebuie să însemne că majoritatea dintre noi nu suntem așa. Iar aici ne înșelăm amarnic.
Traumele pătrund în cultura noastră, de la funcționarea personală până la relațiile sociale, stilul de parentaj, educație, cultură populară, economie și politică. De fapt, o persoană fără semne ale traumei ar fi o abatere de la regulă în societatea noastră. Suntem mai aproape de adevăr atunci când ne întrebăm: Unde ne încadrăm fiecare dintre noi în spectrul larg și surprinzător de cuprinzător al traumei? Pe care dintre numeroasele sale semne le-a purtat fiecare dintre noi toată viața (sau cea mai mare parte din viață) și care a fost impactul? Și ce posibilități s-ar deschide dacă am deveni mai familiari, chiar intimi, cu ele?
Mai întâi, trebuie să ne adresăm o întrebare de bază: Ce este trauma?
În sensul în care folosesc eu cuvântul, trauma este o rană interioară, o ruptură sau o divizare de durată în interiorul sinelui din cauza unor evenimente dificile sau dureroase.
Conform acestei definiții, trauma este, în primul rând, ceea ce se întâmplă în interiorul cuiva ca urmare a evenimentelor dificile sau dureroase care se abat asupra sa. Nu este vorba de evenimente în sine:
” Trauma nu este ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce se întâmplă în interiorul tău”, după cum formulez eu.
Gândiți-vă la un accident de mașină în care cineva suferă o contuzie: accidentul este ceea ce s-a întâmplat; rana este ceea ce durează. În mod similar, trauma este o rană psihică, depusă în sistemul nostru nervos, în minte și în corp, care durează mult după incidentul (sau incidentele) care a(u) avut loc, putând fi declanșată în orice moment. Este o constelație de greutăți, compusă din rana în sine și din poverile reziduale pe care rănile noastre le impun asupra trupurilor și sufletelor noastre: emoțiile nerezolvate pe care ni le conferă; strategia de supraviețuire și gestionare a durerii pe care o dictează; scenariile tragice sau melodramatice ori nevrotice pe care le trăim involuntar, dar inexorabil și, nu în ultimul rând, impactul pe care acestea îl au asupra corpului nostru.
Atunci când o rană nu se vindecă de la sine, se pot întâmpla două lucruri: poate rămâne deschisă sau, mai frecvent, poate fi acoperită cu un strat gros de țesut cicatrizat. Fiind o rană deschisă, reprezintă o sursă continuă de durere și un loc sensibil, în care putem fi răniți iar și iar, de cel mai mic stimul. Ne obligă să fim mereu vigilenți – să ne oblojim mereu rănile, ca să spunem așa – și ne limitează în capacitatea noastră de a ne mișca flexibil și de a acționa cu încredere, pentru a nu fi răniți din nou. Cicatricea este preferabilă, oferind protecție și menținând țesuturile împreună, dar are dezavantajele sale: este strânsă, dură, inflexibilă, incapabilă să crească, reprezintă o zonă de amorțeală. Carnea originală sănătoasă, vie, nu se mai regenerează.
Fie că este rană deschisă sau cicatrice, trauma nerezolvată este o constricție a sinelui atât la nivel fizic, cât și psihic. Ea ne constrânge la nivelul capacităților înnăscute și generează o distorsiune durabilă a viziunii noastre asupra lumii și a celorlalți oameni.
Trauma, până când nu o rezolvăm, ne ține blocați în trecut, furându-ne din bogățiile momentului prezent, limitând ceea ce putem fi. Impunându-ne să suprimăm părțile rănite și nedorite ale psihicului, fragmentând sinele. Până când nu este văzută și recunoscută, trauma este, de asemenea, o barieră în calea creșterii/evoluției. În multe cazuri, ea distruge sentimentul de valoare al unei persoane, otrăvește relațiile și subminează aprecierea pentru viața însăși.
La începutul copilăriei, poate chiar să interfereze cu dezvoltarea sănătoasă a creierului. Trauma este un antecedent și un factor care contribuie la boli de toate felurile, de-a lungul întregii vieți.
Luate împreună, aceste efecte constituie un obstacol major și fundamental în calea prosperității, pentru foarte mulți oameni. Precum spunea Peter Levine:
”Trauma este probabil cea mai evitată, ignorată, subestimată, negată, neînțeleasă și netratată cauză a suferinței umane.”
(Gabor Mate)
