Misterele din Munții Bucegi. Sculpturile megalitice din Carpați
Celebrul cercetător peruvian Daniel Ruzo are adepți și în țara noastră. Acesta, în 1968, a urcat pe Bucegi – unde a analizat Sfinxul și Omu, apoi în Ciucaș, precum și în alte părți.
Cu un sfert de mileniu înainte, în 1716, Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei, vorbind despre Ceahlău, descria:
„Drept în vârf se vede o statuie străveche, înaltă de 5 coți (circa 3.2 metri) înfățișând o bătrână cu 20 de mioare. Este anevoie de spus dacă natura a vrut să-și arate aici jocul sau dacă statuia a fost lucrată astfel de mâna unui artist dibaci.”
Este adevărat că de la vizita cercetătorului peruvian interesul pentru formele stâncoase bizare din Carpați a crescut mult în rândul specialiștilor – istorici, geologi – dar mai ales al amatorilor entuziaști.
Sfinxul din Bucegi, situat pe platoul din apropierea cabanei Babele, este mult prea cunoscut pentru a mai insista asupra înfățișării sale – imagine familiară din cărțile poștale ilustrate și afișele de turism devenite un fel de semn (simbol) iconografic al Carpaților noștri. În favoarea ipotezei prelucrării de mâna omului pledează mai puțin zâmbetul enigmatic, cât mai degrabă orbitele ochilor și căciula de o formă curioasă, care pare că nu face parte din masa pietroasă originară, ci a fost aplicată ulterior. Unii asemănau acest acoperământ cu căciula dacică, așa cum apare pe basorelieful în spirală de pe Columna lui Traian.
Vârful Omu își datorează numele stâncii uriașe aflate la peste 2.500 m altitudine. Privită dintr-un anumit loc, această stâncă misterioasă dădea odinioară cu adevărat impresia unei figuri umane, impresie mult atenuată astăzi din pricina cabanei turistice construite aici și lipite de peretele stâncii.
Carpații mai adăpostesc numeroase asemenea forme ciudate, care stimulează imaginația – un porumbel uriaș situat între Babele și Omu; un alt sfinx în Ciucaș, masiv în care, cu prilejul vizitei sale din 1968, Ruzo credea că a găsit și mai multe capete umane; forme statuare în Munții Călimani, în apropiere de Vârful Lucaciu și de Pietrele Roșii; apoi, pe Valea Lotrului, Valea Cernei, Valea Sebeșului, pe drumul spre Poiana Brașov și în multe alte locuri.
Dacă unii specialiști, dar mai ales amatorii entuziaști sunt convinși că în aceste forme – dacă nu în toate, măcar într-o parte dintre ele – a intervenit mâna omului, cei mai mulți dintre cercetători sunt de altă părere. Profesorul Victor Tufescu (în Popasuri prin țară, 1976) spunea:
„Legenda se leagă, de asemenea, și de unele stânci cu forme impresionante, care aduc fie cu siluete umane, fie cu imaginile unor viețuitoare de basm (…) încât unii intelectuali au fost tentați să le considere făurite de mâna unor locuitori pierduți în timp – ceea ce, bineînțeles, nu poate fi decât o interpretare fantezistă.”
Profesorul Petre Coteț este de aceeași părere:
„Ca încheiere la cele două teze cu privire la originea Sfinxului – naturală și antropică – prima constituie un adevăr științific, demonstrat prin date de teren, iar a doua – o simplă presupunere, fără dovezi.”
Totuși, nu toți specialiștii sunt atât de categorici în această privință. Daniel Ruzo n-a exclus posibilitatea ca unele megalite din munții noștri să fi fost prelucrate de artiștii vremurilor. De asemenea, profesorul Traian Naum era de părere că:
„Faptul că toate reprezentările umane se găsesc modelate pe conglomerate, roci ce condiționează o eroziune diferențiată, concretizată prin apariția unor forme fantastice, mă face să conchid că inițial toate au fost capricii ale naturii și, probabil, unele au fost modelate de om.”
Vedem, așadar, că și la noi părerile diferă, așa cum, de altfel, diferă și părerile specialiștilor din numeroase alte țări în care s-au găsit stânci uriașe evocând siluete de oameni sau de animale. Amatorii entuziaști, care nu se îndoiesc câtuși de puțin de autenticitatea acestor mesaje artistice dăinuind peste milenii, au și ei dreptate în felul lor – artiștii care le-au făurit erau înzestrați cu multă fantezie și este firesc ca și cei care recepționează aceste mesaje să dea dovadă de fantezie.
Și apoi, dacă omul paleolitic și urmașii săi ne-au lăsat mărturii incontestabile ale capacității lor creatoare – În Pirinei și Tassili, la Porțile de Fier, pe platoul Marchauasi, în Munții Sihote-Alin, în Polinezia și în multe alte părți, atunci de ce ar face tocmai Carpații excepție? Este un punct de vedere logic, de la care pornesc și cercetătorii din diferite alte țări, situate pe toate meridianele planetei noastre – oameni de știință care au început să examineze cu alți ochi uriașele stânci cu forme bizare.
Astfel, se desprinde de aici concluzia că existența unor sculpturi gigantice in situ pe o arie mult mai vastă decât cea explorată până acum și-a cucerit dreptul de a nu fi înlăturată dintre ipotezele (relativ recente) aflate la îndemâna specialiștilor în domeniul preistoriei.
