Obeliscurile, emblemele Egiptului Antic


Obeliscurile, reprezentând razele zeului-soare, Ra, stăteau în templele și mormintele din tot Egiptul. Construirea și transportul lor reprezentau o muncă titanică, care implica sute de oameni.

Fără îndoială, construcțiile care caracterizează cel mai bine peisajul egiptean antic sunt piramidele și obeliscurile. De fapt, aceste monumente sunt chiar foarte asemănătoare. Ambele au fost menite să impresioneze prin dimensiunea lor și, totodată, prin trăinicie – să dureze pentru totdeauna. Construcția acestora a necesitat o investiție extraordinară în forța de muncă, precum și o gamă vastă de cunoștințe în domeniul ingineriei. Aceste fascinante monumente abundau în simboluri și mesaje religioase și politice.

Europenii erau fascinați de piramide și obeliscuri, însă acestea din urmă aveau avantajul de a fi „transportabile”. Prin urmare, jaful occidentalilor a permis ca diverse obeliscuri să ajungă drept decorațiuni pentru parcuri și piețe din Roma, Londra , Paris, New York sau Istanbul.

Termenul „obelisc” provine din grecescul obelískos, diminutiv la rândul său – obelós, care înseamnă „stâlp” sau ‚coloană ascuțită”.

Obeliscurile sunt stâlpi monolitici – formați dintr-un singur bloc de piatră – cu patru laturi, iar forma lor este trunchiată, piramidală, adică se îngustează ușor de la bază spre vârf.

Originea lor este aceeași cu cea a piramidelor; nu întâmplător erau încoronate de o mică piramidă (pyramidion), numită – de către egipteni – Benben.

Aceasta este o reprezentare stilizată a dealului primordial din mitologia egipteană, movila care a apărut în timpul nașterii lumii și în care au fost creați zei și ființe vii atunci când încă nimic nu exista.

Această legendă s-a dezvoltat în orașul Heliopolis, unde era venerat Soarele; piatra Benben era venerată încă din perioada arhaică (3065 – 2686 î.Hr.).

Poate că, la origine, această piatră a fost un meteorit căzut din cer, căpătând astfel un caracter sacru, deoarece provenea din sfera zeilor.

În Textele Piramidelor, hieroglifa reprezentând benbenul este o piramidă completă sau trunchiată, o scară dublă sau simplă, sau un promontoriu cu muchii rotunjite; în toate cazurile, apare ca un element care se ridică de la pământ către cer și servește drept legătură între cele două lumi.

Benbenul simbolizează procesul prin care razele dătătoare de viață ale soarelui cad pe pământ și îl fertilizează. Din acest motiv, pe pyramidion au fost înscrise simboluri solare și figuri ale regelui protejat de zeul-solar Ra sau Amon-Ra.

Mesajele simbolice ale obeliscurilor nu s-au limitat însă la piramidă. Și pe cele patru laturi ale monolitului au fost gravate inscripții hieroglifice, inclusiv o dedicație către zei, precum și numele și titlurile deținute de faraon.

Prin aceste texte, monarhul a fost unit cu divinitatea și mijlocit între oameni și zei. În anul 390 d.Hr., împăratul roman Teodosie I i-a dus obeliscul lui Thutmose al III-lea, la Constantinopol (actualul Istanbul), unde se relatează că acest rege:

„A ordonat ridicarea multor obeliscuri mari de granit, cu piramida lor, ca monument al tatălui său, zeul Amon”.

La fel, baza obeliscului putea fi împodobită cu babuini – animale asociate cu Soarele datorită strigătelor pe care le scot în zori și în amurg – și care au fost interpretate ca fiind un tribut adus zeului-soare.

Acest lucru se poate vedea la obeliscul lui Ramses al II-lea, care se află încă înaintea intrării monumentale în templul din Luxor.

Potrivit surselor antice, unele obeliscuri erau acoperite cu aur sau cu un aliaj de aur și argint, precum cel al lui Thutmose III.

Cu toate acestea, cel mai probabil, piramida care l-a încoronat a fost pur și simplu căptușită cu o placă de aur. Utilizarea acestui metal se datorează durabilității și relației sale cu zeii, a căror carne, conform egiptenilor, era făcută din acest material.

Aurul a avut o relație specială și cu soarele, datorită culorii acestui metal, ale cărui raze erau considerate ca favorizând și promovând viața pe pământ.

Anunt

Culoarea pietrei a fost, de asemenea, legată de conceptele divine. Cel mai folosit material a fost granitul roșu (sau roz) din Aswan, legat de asemenea de Soare, prin culoarea sa.

Obeliscurile au fost prezente de-a lungul istoriei Egiptului, de la Vechiul Regat până la sfârșitul civilizației egiptene, deși nu au avut întotdeauna aceleași caracteristici.

În timpul Regatului Vechi și Mijlociu, Heliopolis a fost marele centru de cult pentru zeul-soarelui, Ra și tocmai din acest motiv au fost construite în principal obeliscurile.

De exemplu, Senusret I avea două obeliscuri ridicate la 20 de metri înălțime. Iar obeliscul-stelă, din granit roșu, înalt de peste 12 metri, care stătea în Abgig, în Oaza Faiyum, se datorează aceluiași faraon. Se distinge prin capătul superior rotunjit, mai degrabă decât prin tradiționalul pyramidon, deși simbolismul este identic.

În vremurile Noului Regat, Teba a devenit un centru de cult pentru zeul Amon-Ra , combinând caracteristicile zeului-soare Ra și ale zeului Amon.

Din acest motiv au fost ridicate acolo numeroase obeliscuri, în special în templul lui Amon-Ra din Karnak și, într-o măsură mai mică, în cel de la Luxor.

De altfel, Regatul Nou a fost perioada de vârf pentru construcția obeliscurilor, atunci fiind create cele mai frumoase și înalte dintre acestea, realizate din cele mai diverse materiale: granit, cuarțit, calcar, etc.

Silueta acestora apare pe papirusuri, reliefuri, picturi și chiar pe amulete și bijuterii.

Obeliscurile au fost ridicate în temple drept modalitate de a marca un loc sacru. Ele erau aranjate în perechi înaintea stâlpilor care flancau ușile incintei sacre.

În acest fel, aspectul dublu al zeului Ra s-a manifestat ca Soare și Lună, deoarece egiptenii credeau că Luna este aspectul nocturn al Soarelui.

În templul Karnak, Thutmose I a ridicat prima pereche de obeliscuri, dintre care doar unul a rămas în picioare.

[Obeliscul lui Thutmose I. Regele a ridicat mai multe obeliscuri la Karnak, dar astăzi doar acesta a mai rămas în picioare. Are 23 m înălțime și 143 de tone.]

În același templu, a fost urmat de încă două obeliscuri de la Thutmose al II-lea, două de la Hatshepsut (dintre care unul se află lângă lacul sacru al templului) și trei de la Thutmose al III-lea. Unul dintre aceștia din urmă avea o înălțime inițială de 33 metri, fiind astfel cel mai înalt obelisc dintre cele aflate încă în picioare.

Mai târziu, Thutmose al IV-lea a ridicat un  altul, ca cel al lui Seti I, deși acestea se diferențiau prin mărime. La rândul său, Ramses al II-lea a pus câteva obeliscuri noi înaintea intrării în noul templu construit din Luxor; unul dintre acestea a fost transferat în Europa în 1834 și prezidează astăzi Place de la Concorde din Paris.

Nu putem să nu menționăm și celebrul obelisc de la Aswan care nu a fost niciodată ridicat, deoarece a fost fracturat în timp ce muncitorii îl sculptau. Nu se știe exact ce faraon a comandat lucrarea, însă dacă ar fi avut succes – cu cei aproape 42 de metri înălțime și o greutate de 1.168 de tone – ar fi devenit cel mai înalt și mai impunător obelisc din Egipt.

Constituie, totodată, o dovadă elocventă a efortului titanic depus în sculptarea acestor blocuri uriașe de piatră (dintr-o singură bucată), transportate apoi cu rampe și sănii până la Nil, de acolo transportate cu barca și plasate ulterior la destinația lor finală.

[Obeliscul neterminat din Aswan]

Nu toate obeliscurile din Egipt au fost opera faraonilor și nici nu aveau proporțiile monumentale ale celor care stăteau la templul din Karnak.

Au existat și obeliscuri „private”, mai mici, care au fost plasate în morminte. Pentru construirea lor, era necesară autorizarea monarhului, deoarece acesta deținea monopolul asupra pietrei și o oferea ca dar sau recompensă, doar anumitor indivizi.

[Acesta este singurul obelisc care încă mai stă în picioare, înaintea stâlpului de intrare din templul Luxor. Celălalt, coloana-pereche, a fost dus la Paris, în anul 1834. Ambele au fost ridicate de Ramses al II-lea.]

Anunt

Like it? Share with your friends!

error: Content is protected !!