PSOAS, mușchiul sufletului – cel care păstrează traumele, luptele interioare, suferința. Un misterios portal între noi și trecut?

Avem un organism extrem de inteligent, iar cei conectați cu propriul corp știu și simt clar semnalele interioare primite atunci când se adâncesc în situații negative, drame sau traume emoționale.

Anunt

Totuși, existența unui mușchi care memorează durerile sufletului, îndeplinind rolul de portal între tine și trecut, nu este foarte cunoscută de multă lume.

Acest mușchi nu doar că ne influențează echilibrul, flexibilitatea, puterea și funcționarea organelor, dar și stabilitatea emoțională, nivelul de energie și întreaga sănătate. Acest mușchi influențează totul, de la durerile de spate, stările de anxietate și până la experiența orgasmului în întreg corpul.

Mușchiul PSOAS, cel mai lung și profund mușchi al corpului nostru, cel care stochează durerile, este format din două perechi de mușchi care traversează zona lombară, zona pelviană și încheietura șoldului, fiind legat la extremități de vertebra T12 toracică și de capsula osului femural.

Mai pe înțelesul tuturor, este singurul mușchi care leagă membrele inferioare de coloana vertebrală. Corpul nostru ține minte tot ce ni s-a întâmplat, de ordin fizic și psihic. Fiecare traumă, chiar și micro-traumă, dezamăgire sau momente în care „crezi” că ești bine și nu ești afectat, ajunge la celulele din corp. Emoțiile trăite generează un răspuns al corpului, o manifestare – așa suntem noi, oamenii, construiți, însă dacă acea exteriorizare fizică nu a existat, rămânem cu imensul „bagaj” sentimental.

Anunt

Acest mușchi ne afectează viața emoțională de zi cu zi, precum și vitalitatea. De fapt, el este un țesut dotat cu inteligență, care conține dorința noastră de a supraviețui și de a înflori ca ființe umane. Este un mușchi emoțional, care transmite felul în care ne simțim zonei de sub abdomen, ceea ce cunoaștem sub numele de instinct (instinctul din intestin – cel de-al doilea creier). Când această zonă a corpului este tensionată si contractată, pot apărea multe boli, atât fizice, cât și psihice.

Acest mușchi leagă picioarele de coloana vertebrală, în apropierea șoldurilor. Când mușchiul PSOAS funcționează bine, el acționează ca un pod de suspensie între picioare și trunchi. Este foarte important să accepți, să trăiești procesul supărării, al tristeții, al durerii, așa cum vine, natural. Ca o furtună de furie, tristețe, angoasă. Adică să-ți dai voie să plângi, să fii vulnerabil, să scoți din corp suferința – ești om, nu un robot programat să-și reprime emoțiile, pentru că așa „dă bine” în jur sau așa „trebuie”.

Nepriceperea noastră sau chiar ignoranța în a ne trăi durerea face „echipă” cu acest mușchi, numit si “mușchiul sufletului”, care le duce pe toate cât poate duce, iar apoi ne atenționează cum poate el mai bine, prin tot felul de simptome, afecțiuni, dureri. În cazul în care simți că șoldurile sunt închise, rigide, că nu răspund ușor la exercițiile de întindere, este clar că mușchii din zona respectivă sunt tensionați, contractați și obișnuiți să fie așa, de vreme ce stilul nostru de viață cuprinde 8 ore de stat pe scaun și cel puțin încă una în mașină, stres la ordinea zilei – probabil cronic, etc.

Mușchiul PSOAS face tandem cu amigdala, acea zonă a creierului care este responsabilă de răspunsurile primordiale menite să ne țină în viață – prin luptă sau fugă – zonă care mai este numită și creier reptilian.

Pentru că este conectat și de diafragmă, acest mușchi influențează și respirația și, prin urmare, răspunsurile de frică sau anxietate. Ritmul vieții declanșează în permanență sistemul nervos, care acţionează asupra mușchiului PSOAS, făcându-l să fie încordat în permanență. Ca urmare, mușchiul se scurtează, ceea ce dă naștere la dureri de spate, sciatica, scolioză, probleme cu discurile vertebrale , probleme cu șoldurile, dureri de genunchi, dureri în timpul menstruației, infertilitate și probleme digestive.

Mai mult decât atât, un PSOAS încordat pune presiune asupra nervilor, împiedică buna curgere a fluidelor în corp și îngreunează respirația din diafragmă. Ce putem face este să acordăm mai multă atenție lucrurilor mai mici sau mai mari care simțim că se adună și pun o presiune, de orice fel, pe bucuria noastră de zi cu zi. Nu poți sări de fericire dacă spatele sau chiar sufletul îți este înțepenit de durere… Când însă treci prin ceva neplăcut, asigură-te că-ți permiți să simți momentul. Nu-l ignora și nu-l repezi.

Pe lângă asta, sportul, exercițiile de întindere a coloanei si de deschidere a șoldurilor sunt printre cele mai bune. Sunt câteva remedii prin care poți recupera bucuria, dacă îți dorești – odihna pe podea – întinderea coloanei vertebrale pe podea – respirația abdominală.

Din momentul în care învățăm să abordăm viața fără tensiune cronică, mușchiul PSOAS începe să se relaxeze. Iar astfel ne creăm o stare de pace interioară și ne putem reconecta cu noi înșine, cu sufletul nostru.

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!