Săpătura secretă de la Ierusalim – expediția lui Parker
Un aristocrat britanic care căuta Chivotul Legământului a lansat cea mai stranie săpătură arheologică din istorie, declanșând astfel o criză în Orientul Mijlociu.
O nouă carte a jurnalistului Andrew Lawler relatează o săpătură ilegală care a avut loc între anii 1909–1911 în Orașul Sfânt al Israelului.
[O replică a Chivotului Legământului în fața unei hărți a Ierusalimului de la începutul secolului XX]
În analele arheologiei, este clasată drept cea mai bizară echipă de săpături. Condusă de un frumos aristocrat britanic, printre membrii săi se numărau un medic elvețian, un poet finlandez, un campion englez la cricket și un suedez care pilotase cândva un vapor cu aburi pe râul Congo. Niciunul nu avea pregătire în domeniu.
Și nici obiectul căutării lor nu era obișnuit. Echipa a ajuns la Ierusalim în anul 1909, când Orașul Sfânt era încă sub autoritatea Imperiului Otoman, condus de la Istanbul. Echipa căuta faimosul Chivot al Legământului, împreună cu comorile adunate de regele Solomon în urmă cu 3.000 de ani care, conform legendei, au fost ascunse mai târziu.
Echipa de exploratori a lansat astfel o săpătură secretă, fapt care a explodat într-un scandal internațional care a zguduit Orientul Mijlociu, cu consecințe resimțite și astăzi.
Totul a început când un obscur savant scandinav a sugerat că a descoperit un cod biblic secret care indica locul în care se afla îngropată comoara sacră. Notițele lui Valter Juvelius care au supraviețuit reprezintă o mulțime de numere mâzgălite, fraze obscure și referințe la scripturi, astfel că nu există răspunsuri clare. Însă Julius era convins că obiectele sacre se aflau într-un tunel din Ierusalim. Mânat de această convingere, Juvelius a călătorit prin Europa, până în momentul în care l-a întâlnit pe căpitanul Montagu Brownlow Parker, fratele unui conte englez.
S-a estimat că acest Chivot, cel mai faimos artefact din lume, împreună cu numeroasele platouri și boluri de aur și argint, precum și alte obiecte prețioase menționate în textul biblic, ar valora pe piața artei în jur de 200 de milioane de dolari, adică aproximativ 5,7 miliarde de dolari în prezent. Așadar, căutarea Chivotului nu a fost doar una spirituală, ci ar fi fost și un lucru extrem de profitabil.
[Valter Juvelius (stânga) și un membru neidentificat al misiunii]
Chivotul este descris ca un cufăr dreptunghiular din lemn de salcâm, suflat cu foiță de aur și acoperit cu statuile a doi heruvimi.
Scriptura susține faptul că ar fi fost construit pentru a susține cele două tăblițe inscripționate cu cele Zece Porunci, la scurt timp după ce israeliții au părăsit Egiptul.
Astfel de altare erau comune în Orientul antic. Un cufăr din lemn de dimensiuni similare a fost descoperit în mormântul regelui Tut, în timp ce altele, în Egipt, au fost găsite alături de statui ale zeităților și folosite drept sarcofage.
[Trecerea râului Iordan cu chivotul legământului, 1800]
Ceea ce a diferențiat Chivotul de celelalte elemente din Orientul Apropiat a fost afirmația biblică conform căreia a servit drept o puternică armă spirituală, capabilă să despartă râul Iordan, să doboare zidurile Ierihonului și, în general, să învingă orice dușman al israeliților.
Se spunea că regele David l-a adus la Ierusalim și a dansat extaziat în fața obiectului sacru. În cele din urmă, Chivotul a ajuns să stea în templul lui Solomon, în încăperea cunoscută sub numele de Sfânta Sfintelor — sanctuarul central accesibil doar marelui preot, o singură dată pe an. Se consideră că prezența misteriosului obiect sacru ar fi dat orașului o anumită putere religioasă, însă ulterior acest lucru nu mai este menționat în Biblie.
În anul 586 î.Hr., armata babiloniană a atacat Ierusalimul și „a dus în Babilon toate articolele din templul lui Dumnezeu, atât cele mari, cât și cele mici, precum și comorile regelui și ale funcționarilor săi”, așa cum se spune în Cartea Biblică a Cronicilor. Nu este clar însă dacă Arca în sine a fost printre aceste obiecte; invadatorii erau, în orice caz, cea de-a treia armată menționată în Biblie care prădase sanctuarul. Fie că a fost luată, ascunsă sau distrusă, soarta acesteia a dat naștere nenumăratelor legende, cărți, precum și unui celebru film al lui Steven Spielberg.
Presupusele locații pentru Arca pierdută includeau o biserică etiopiană, o mlaștină irlandeză, un subsol al Vaticanului, un templu egiptean, un vârf de munte iordanian și o peșteră de la Marea Moartă. Unele tradiții evreiești susțin faptul că preoții ar fi ascuns Chivotul și alte comori sub sau lângă Muntele Templului, unde ar fi rămas chiar și după distrugerea de către romani a ultimului sanctuar evreiesc, în anul 70 î.e.n.
Nouăsprezece secole mai târziu, Domul de aur al stâncii și moscheea întinsă al-Aqsa s-au ridicat deasupra parcurilor și fântânilor celui de-al treilea loc sfânt al islamului. Săpăturile în ceea ce musulmanii numesc Sanctuarul Nobil a fost strict interzisă de către sultanul din Istanbul, care avea grijă de cele mai sacre locuri ale islamului.
[Domul Stâncii, 1910]
Parker a călătorit de la Londra la Istanbul și și-a asigurat un permis de excavare în schimbul a 500 de lire sterline – aproximativ 80.000 de dolari astăzi – împreună cu o înțelegere secretă de a împărți jumătate din câștig cu oficialii otomani.
În vara anului 1909, cea mai mare parte a echipei a ajuns în orașul-port palestinian Jaffa, deși debarcarea a fost întârziată de izbucnirea ciumei bubonice. Odată ajuns la Ierusalim, grupul a închiriat o vilă luxoasă, cu covoare persane și narghilea, având o cameră dedicată descoperirilor valoroase pe care erau siguri că le vor colecta în perioada imediat următoare.
Echipa intenționa să sape pe versantul istoric de la sud de Sanctuarul Nobil. Sub presiunea expaților locali, Parker a fost de acord să acorde acces unui călugăr francez, care era și arheolog, pentru a le înregistra descoperirile – deși obiectul căutării a fost păstrat strict confidențial.
Săpătura în sine a fost greu de ținut ca secretă, fiind cea mai amplă din istoria Ierusalimului până în prezent. Aproape 200 de muncitori au participat la această misiune. „Am trăit în subteran aproape tot timpul”, a relatat mai târziu călugărul francez. „Lucrarea continua la căderea nopții, fără oprire, la lumina torțelor și în sunetul cântecelor scandate de muncitori.”
Au întâlnit numeroase pasaje antice – „misterioase tuneluri întunecate, care păreau să se întindă la nesfârșit până în măruntaiele stâncii”. Însă călugărul a spus că singurele artefacte pe care le-au găsit au fost „niște lămpi plate vechi evreiești făcute din lut copt, niște borcane roșii de ceramică și câteva bile de metal”.
Nu era nici urmă de aur sau argint, cu atât mai puțin de Chivot. În curând, vremea a devenit extrem de rece și umedă; la un moment dat, muncitorii au intrat în grevă. În toamna aceea, Parker și echipa sa și-au făcut bagajele și au plecat. Juvelius s-a îmbolnăvit de malarie și s-a declarat dezamăgit de rezultatele căutării. El a navigat spre casă, în timp ce oficialii otomani care monitorizau săpătura au devenit nerăbdători de a face noi descoperiri. Astfel că echipa, deși diminuată, a lucrat întreaga iarnă ce a urmat, însă fără prea mult noroc.
Până în primăvara anului 1911, cu doar câteva luni înainte de expirarea permisului, Parker a inventat un plan nesăbuit și periculos – l-a mituit pe șeicul musulman responsabil de Sanctuarul Nobil, cerându-i să trimită paznicii la un festival islamic care avea loc în afara orașului. Pentru prima oară de la cruciade, locul venerat era vulnerabil în fața prădătorilor străini. Timp de nouă nopți, Parker și oamenii săi au făcut săpături în diferite locuri de pe platformă, însă fără rezultat.
[Ceramica recuperată de Parker și echipa sa de excavare]
În cele din urmă, înainte de încheierea festivalului, Parker a luat o decizie și mai neplăcută. În cea de-a zecea noapte, el și o parte din echipă au intrat în peștera de sub Domul Stâncii – cunoscută de occidentali drept Moscheea lui Omar – aproape de locul în care se spunea că Mohammad s-ar fi înălțat la cer. Aristocratul era convins că acela era locul secret în care a fost ascuns Chivotul.
Detaliile cu privire la ceea ce a avut loc în noaptea de 12 aprilie 1911 sunt neclare. Cert este însă că cineva a tras alarma. Ceea ce este incontestabil este faptul că locuitorii musulmani ai Ierusalimului au umplut repede străzile, înfuriați de vestea că locul lor sfânt era atacat de către creștini. Temându-se pentru viața lor, Parker și prietenii săi au fugit, sărind rapid în trenul spre Jaffa.
Au circulat numeroase zvonuri conform cărora străinii ar fi plecat cu Toiagul lui Moise, cu tăblițele celor Zece Porunci sau cu orice alte relicve posibile. Ziarul The Times raporta: „Se crede că exploratorii au găsit Coroana lui Solomon, sabia și inelul, precum și un manuscris antic al Bibliei”.
Între timp, aproximativ 2.000 de manifestanți au ieșit pe străzile orașului, cerând dreptate. Șeicul Sanctuarului Nobil și guvernatorul orașului au fost arestați, însă acest lucru nu a reușit să înăbușească furia publică.
Știrile din presa europeană sugerau chiar faptul că eșecul lui Parker ar putea duce la căderea guvernului de la Istanbul. La 8 mai, parlamentul otoman s-a întrunit într-o controversată sesiune specială. Parlamentarii arabi au prezentat dovezi potrivit cărora Pașa din Ierusalim, alături de comandantul militar local au fost mituiți de Parker. „Guvernul acoperă totul”, a conchis un reprezentant. Se credea că partea care le revenea lor din comoara lui Parker ar fi fost suficientă pentru a plăti aproape întreaga datorie națională. În cele din urmă, toți înalții oficiali au fost scutiți de fapte greșite, deși guvernatorul Ierusalimului și-a pierdut slujba.
Un ziar american a avertizat cu privire la faptul că vânătoarea de comori a aventurierilor creștini „ar fi putut provoca un război sfânt în întreaga lume”. Aceasta nu a fost o exagerare: evenimentele din Orașul Sfânt au atras condamnarea liderilor islamici de pe tot globul, inclusiv în India britanică. O comisie de musulmani indieni a investigat incidentul și, în cele din urmă, a concluzionat că nimic nu a fost jefuit. Oficialii din Londra au răsuflat uşuraţi.
Parker s-a întors în Marea Britanie fără să fi înțeles consecințele acțiunilor sale. Nici Ministerul de Externe britanic nu părea să-l controleze pe aristocratul necinstit. În mod surprinzător, s-a întors în luna septembrie a aceluiași an, într-o a doua încercare de găsire a presupusei comori. Sfătuit de prietenii otomani să nu aterizeze în locația anterioară, la Jaffa, Parker a navigat, curajos, spre Istanbul. Izbucnirea războiului dintre imperiu și Italia a schimbat însă radical planul, iar operațiunea a luat sfârșit înainte de a începe.
Parker nu s-a mai întors niciodată la Ierusalim, iar incidentul din 1911 a fost respins în Occident și considerat drept o operă comică minoră.
[Liderul expediției, Montagu Brownlow Parker]
Cu toate acestea, faimoasa expediție nu a făcut decât să-i inspire și mai mult pe alții să caute Arca. A născut o neîncredere intensă față de arheologie în rândul musulmanilor palestinieni și a pus bazele naționalismului palestinian. Potrivit istoricului Louis Fishman de la Brooklyn College, incidentul a demonstrat arabilor locali faptul că nu se poate avea încredere în otomani în ceea ce privește protejarea Sanctuarului Nobil.
Domul Stâncii și platforma sacră au apărut curând drept un simbol central al naționalismului palestinian în ascensiune. Acest lucru i-a așezat pe musulmanii din Ierusalim în coliziune directă cu valul în creștere de imigranți evrei care s-au înghesuit de-a lungul Zidului Plângerii din apropiere pentru a se ruga.
Britanicii au continuat să ocupe Ierusalimul și să administreze Palestina după Primul Război Mondial, în timp ce Parker a servit în armata britanică în Franța, ieșind apoi din lumina reflectoarelor. La moartea fratelui său, în anul 1951, a devenit al cincilea conte de Morley și a locuit într-un elegant conac georgian din afara orașului Plymouth. Din câte se știe, el nu a mai vorbit sau scris niciodată despre călătoria sa la Ierusalim. Parker a murit, burlac, în anul 1962.
