Secretul manifestării, de la știinţă la magie. Imprevizibila călătorie a gândirii pozitive
De-a lungul timpului, conceptul de gândire pozitivă s-a dovedit extrem de versatil, reușind să atragă în mrejele unor promisiuni sonore milioane de oameni care s-au lăsat convinși că viaţa înseamnă mai mult decât ce reușiseră să trăiască până atunci.
Să recompui realitatea pe coordonatele fericirii, supralicitând forţa gândului – iată un vis care a înflăcărat chiar și imaginarul locuitorilor blazaţi ai unei planete în care existenţa le este încorsetată în acoladele contradicţiilor și incertitudinilor.
Psihologia pozitivă s-a dezvoltat la sfârșitul anilor 1990, promotorii ei fiind Martin Seligman și Mihaly Csikszentmihalyi.
Noua disciplină se axează pe mecanismele realizării personale, ţintind către idealul unei vieţi trăite la potenţial maxim.
În încercarea de a aduce o perspectivă complementară unei orientări psihologice centrate aproape exclusiv pe deficienţe și patologie, Seligman și psihologul Christopher Peterson au elaborat un manual al caracteristicilor pozitive ale personalităţii, Character Strengths and Virtues: A Handbook and Classification (CSV – Calităţile și punctele forte are caracterului. Manual și Clasificare), care inventariază trăsăturile pozitive, predictorii ale unei stări de bine (în contrapondere la Manualul de diagnostic și clasificare a tulburărilor mintale – DSM, care clasifică tulburările psihiatrice).
Termenul de psihologie pozitivă se aplică unui evantai larg de tehnici care încurajează individul să se concentreze pe emoții, pe experiențe și trăsături de caracter pozitive. Studiile au arătat că există o serie de beneficii ale deprinderii de a gândi pozitiv, fără ca mecanismele prin care această gândire influenţează starea de sănătate, de exemplu, să fie clare și fără a elucida o dilemă: factorul determinant este gândirea pozitivă asumată sau o configuraţie a trăsăturilor de personalitate?
Ce beneficii aduce gândirea pozitivă
Pentru unii oameni, cheia fericirii constă în formularea unor așteptări modeste sau chiar pesimiste cu privire la viitor.
Convingerea de la care pornesc aceștia este că, dacă evenimentele se vor precipita spre un scenariu negativ, așteptările modeste îi vor proteja de o dezamăgire de anvergură, iar un deznodământ fericit le va oferi un surplus de bucurie pe care nu l-au anticipat. Poate părea un truc eficient, dar în realitate funcţionează ca un bumerang, notează Tali Sharot, care predă neuroștiinţe cognitive la University College London. Cercetătoare a legăturii dintre optimism și baza neuronală a acestuia, Sharot consideră că așteptările negative au puterea de a schimba viitorul, întrucât ele generează și anumite tipare comportamentale.
În cartea sa, The Science of Optimism: Why We’re Hard-Wired for Hope (Știinţa optimismului: De ce suntem tehnic dotaţi pentru speranţă), Tali Sharot vorbește despre avantajul adaptativ al persoanelor optimiste. Starea de bine a acestora este mai accentuată, comparativ cu cea a pesimiștilor, atât în momentul în care își construiesc așteptările, cât și în intervalul în care așteaptă ca ele să le fie confirmate. Mai mult, conform cercetărilor, optimiștii au tendinţa de a se simţi mai bine indiferent de deznodământ. În cuvintele cercetătoarei Tali Sharot, ”deși credinţa într-un viitor mai bun este adesea o iluzie, optimismul are beneficii clare în prezent”.
Studiile au arătat că există o corelaţie între atitudinea optimistă și starea sănătăţii fizice, prima fiind capabilă să amelioreze simptomele unor boli grave sau să reducă șansele de pierdere a unei sarcini. De asemenea, optimismul e un predictor al longevităţii. Cercetătorii Maruta, Colligan, Malinchoc și Offord (2000) au studiat un eșantion de 839 de pacienţi, pe o perioadă de 30 de ani, clasificându-i în pesimiști, optimiști sau cu atitudine mixtă, pe baza scorurilor obţinute la scala optimism-pesimism din Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota (MMPI – Minnesota Multiphasic Personality Inventory). Concluzia cercetării a fost că un stil de viaţă pesimist este un factor de risc pentru moartea timpurie. Fiecare creștere de 10 puncte a scorului personal pe scala optimismului a redus riscul de moarte precoce cu 19%, relevând astfel efectul protector semnificativ al unei atitudini predominant optimiste.
Studiul Zutphen a fost unul dintre studiile ce au încercat să găsească veriga dintre optimism și o sănătate mai robustă, iar concluzia a fost aceea că persoanele optimiste au tendinţa de a adopta un stil de viaţă mai sănătos.
Când conceptele dezertează din paradigmele psihologilor
Dacă iniţial gândirea pozitivă a constituit doar unul dintre multiplele instrumente de lucru ale psihologiei pozitive, jucând rolul de antidot al gândirii negativiste, ulterior conceptul a devenit de sine stătător, fiind preluat de psihologia simţului comun și livrat publicului larg. Astfel a ajuns să semnifice o metodă de disciplinare a minţii umane, capabilă să schimbe realitatea, folosind ca instrumente ”aserţiuni mintale pozitive”. Învestită cu virtuţi magice, gândirea pozitivă s-a insinuat în curente filosofice sau religioase, dar și în pseudodirecţii terapeutice, depășind fantasmagoric graniţele psihologiei care i-a dat naștere.
De altfel, rev. dr. Charlene M. Proctor, fondatoarea reţelei Zeiţa, o resursă educaţională online pe teme privind dezvoltarea spirituală sau gândirea pozitivă, creionează traseul conceptului de gândire pozitivă, evidenţiindu-i anumite rădăcini religioase. Ea îl amintește pe Emmet Fox, un lider al Mișcării Gândirii Noi, care aprecia că gândirea pozitivă e un veritabil motor al schimbărilor ce pot fi realizate în mediul extern. Fox, care susţinea că acest tipar de gândire derivă din învăţătura Bibliei și a misticilor, era un adept al doctrinei echivalentului mintal: condiţiile noastre de viaţă ar fi o oglindire fidelă a conceptelor noastre mintale. Mișcarea Gândirii Noi a susţinut ideea că omul are o natură divină și a promovat tehnica vizualizării dorinţelor ca pe un Graal al bunăstării, pretinzând că stările noastre mintale se manifestă în lumea fizică și devin experienţe reale în viaţa de zi cu zi.
Întâmpinând nevoia omului modern de sens și de mai mult control asupra vieţii lui, gândirea pozitivă a intrat adesea în straiele religiei, bulversând raporturile om-divinitate și afirmând că totul este în puterea noastră. Că deţinem controlul asupra a tot ce se întâmplă în jurul nostru și în același timp suntem responsabili de evenimentele ce se derulează în jurul nostru.
Dr. Martin Seligman recunoștea în cartea sa, Optimismul se învaţă, că sunt lucruri care depășesc aria noastră de control, fie că este vorba de culoarea ochilor sau de seceta dintr-o anumită regiune a lumii. El delimita, în opoziţie cu acestea, ”teritoriile nedesţelenite” în care ne putem exersa libertatea de a opera schimbări. De altfel, Seligman dezavua ideea că optimismul ar însemna ”să înveţi să spui lucruri pozitive despre propria persoană”, insistând asupra faptului că optimismul nu este un panaceu, în ciuda beneficiilor sale. Un adevăr ignorat astăzi, când exacerbarea rolului gândirii pozitive a dus la un fenomen pe care psihologul Lisa Aspinwall l-a numit ”terorismul zaharină”. Aspinwall vorbește despre caracterul primejdios al cărţilor ce promovează o versiune incorectă, iraţională, a gândirii pozitive, numind între ele Secretul (The Secret), bestsellerul Rhondei Byrne, sau Forţa gândirii pozitive (The Power of Positive Thinking), scrisă în 1952 de Norman Vincent Peale și care încă are un impact puternic în lumea creștină.
Măști păgâne ale unei cărţi cu pretenţii creștine
Recunoscând originile filosofice comune ale psihologiei pozitive și ale gândirii pozitive, Martin Seligman scria despre natura lor diferită.
Psihologul a ţinut să-și delimiteze psihologia de versiunea simplistă și neștiinţifică a gândirii pozitive pe care a promovat-o Norman Vincent Peale. În timp ce gândirea pozitivă este ”o activitate de fotoliu”, psihologia pozitivă dispune de un fundament știinţific și urmărește echilibrul dintre gândirea pozitivă și gândirea negativă, Seligman atribuindu-i ultimei chiar efecte benefice.
De altfel, cartea Forţa gândirii pozitive a întâmpinat un val de critici din partea comunităţii specialiștilor în psihologie, temeliile lui Peale fiind destul de șubrede. Mărturiile prezentate nu pot fi verificate, iar experţii citaţi sunt cel mai frecvent așezaţi sub umbrela anonimatului. Termenii religioși folosiţi (credinţa, rugăciunea) sunt carcase fără conţinut, mascând tehnicile de autosugestie, mai ușor de metabolizat în ambalajul limbajului religios, motiv pentru care cartea a fost numită ”Biblia autohipnotismului american”.
Legătura dintre tehnicile promovate de Peale și cele hipnotice ale lui Émile Coué a fost subliniată și de psihologul Albert Ellis, fondatorul terapiei comportamentale raţional-emotive. Psihiatrul R. C. Murphy critica, în 1955, filosofia lui Peale, apreciind că suferinţa umană, în toate formele ei, pur și simplu nu există pentru liderul religios, care are la îndemână un întreg arsenal pentru a o evacua din planul gândirii.
Și în plan teologic, Forţa gândirii pozitive a fost supusă, încă de la apariţie, unui tir de critici. Teologul John M. Krumm a fost unul dintre numeroșii contestatari ai teoriei expuse de Peale, etichetând-o drept eretică și subliniind caracterul depersonalizat al religiei pe care o predică pastorul ajuns celebru.
Rentabilitatea unui vechi secret
Cartea Rhondei Byrne, Secretul, a înregistrat vânzări de 300 de milioane de dolari, fiind tradusă în mai multe limbi și ajungând la fel de celebră ca filmul, care a precedat-o (în ciuda valului de critici și de parodieri de care a fost acompaniat), în virtutea mesajului pe care îl livrează publicului: există o lege naturală, legea atracţiei, conform căreia noi atragem evenimente și circumstanţe asortate stării noastre de spirit. Oricare ar fi lucrul dorit, el poate fi obţinut printr-o reţetă simplă: să crezi în rezultatul dorit, să-l menţii activ într-un orizont de așteptare, să-l vizualizezi (tehnică prin care s-ar transmite mesaje clare către Univers) și să conservi pe tot parcursul procesului o stare emoţională pozitivă. Acesta ar constitui un mesaj sibilinic, deţinut în Antichitate doar de elite, dar decriptat și împărtășit acum publicului larg, care poate cuceri reduta prosperităţii, după ce întâi a pus umărul la clădirea bunăstării celor care i-au așezat în mâini secretul belșugului.
Filmul Secretul, produs de compania Prime Time Production, este un colaj de interviuri oferite de specialiști din cele mai diverse domenii (psihologie, fizică cuantică, metafizică, filosofie, dezvoltare personală, teologie). Declaraţiile lor vin să întărească funcţionalitatea secretului, oferind numeroase exemple, de la modul în care i se schimbă viaţa unui homosexual hărţuit de colegi după ce învaţă să gândească pozitiv, până la istoria succesului lui Jack Canfield, care a atras sute de mii și milioane de dolari doar prin forţa dorinţei de a-i obţine. Exemplele reușitei sunt tivite cu declaraţii cu alonjă extravagantă: modalităţile prin care vom intra în posesia obiectului dorit sunt în responsabilitatea universului, care știe scurtătura dintre persoană și visul ei (Mike Dooley, scriitor); trebuie să ne însușim arta de a folosi Universul ca pe un ”catalog de produse”, datorită infinităţii resurselor lui (Joe Vitale, metafizician); avem potenţialul lui Dumnezeu de a ne crea propria lume (James Arthur Ray, filosof) – afirmaţii aderente la o realitate promisă cu îndrăzneală în perimetrul edenic și care ar fi căpătat deja corporalitate, după cum declamă scriitoarea motivaţională Ester Hicks la finalul documentarului: ”Tu ești ceea ce numești Dumnezeu.”
Rădăcini obscure ale unui secret autodeclarat compatibil crezurilor religioase
Istoricul și eticianul John G. Stackhouse situează secretul gândirii pozitive în tradiţia noii gândiri americane, în perimetrul filosofiei ”mintea contra materiei”, refuzându-i așadar pretenţiile de noutate. Stackhouse inventariază în articolul său câteva motive pentru care această teorie nu e compatibilă cu învăţătura creștină. Deși se pretinde esenţa spirituală a tuturor marilor religii ale lumii, premisele ei nu se regăsesc aproape în niciuna dintre ele. În realitate, nu e decât o altă opţiune religioasă, care așază voinţa omului în centrul Universului, în contradicţie cu ideea biblică a suveranităţii lui Dumnezeu.
Acest tip de învăţătură, notează Stackhouse, comută responsabilitatea absolută în plan uman și blamează victimele, care nu au absolut nicio putere de a schimba circumstanţele în care se găsesc – de exemplu refugiaţii din zonele de război, care ar fi atras asupra lor, conform teoriei, situaţia tragică în care se găsesc.
Christopher Chabris și Daniel Simons, ambii profesori de psihologie, afirmă că legea atracţiei, prezentată în cărţile lui Byrne (Secretul și Puterea), nu e o găselniţă a scriitoarei, această lege fiind invocată și de alţi scriitori, între care Wallace Wattles (scriitor al Gândirii Noi, autor al celebrei cărţi Știinţa de a deveni bogat) și Napoleon Hill, autor celebru de cărţi motivaţionale.
Hill, promotor al ideii conform căreia ”tot ceea ce mintea unui om poate concepe și crede, poate realiza”, avea să recunoască faptul că secretele succesului financiar i-au fost deslușite de mentorii săi, spirite trimise să-i comunice mesaje destinate doar celor aleși. Izvorul spiritist al scrierilor sale nu i-a diminuat popularitatea în mediile creștine, unde cărţile sale se vând foarte bine, ilustrând forţa de seducţie pe care o exercită orice filosofie care promite scurtături spre o viaţă prosperă.
De altfel, nu e nimic nou sub soare în filosofia autodezvoltării personale – Manly Hall, scriitor mistic canadian, susţine în cartea-enciclopedie a ezoterismului, The Secret Teachings of All Ages (Învăţăturile secrete ale tuturor timpurilor), că demonismul Evului Mediu nu a sucombat în era modernă, ci doar și-a schimbat măștile, una dintre ele fiind psihologia prosperităţii. Iar Douglas Cowan, profesor-asistent de religie la Universitatea din Canada afirmă că secretul ambalat seducător în promisiuni de prosperitate, fericire și sănătate nu e decât revenirea vechii cavalerii a mișcării New Age.
Ceva este putred în sistemul gândirii pozitive
Gândirea pozitivă s-a insinuat atât de mult în nervurile societăţii noastre, încât nu e ușor să o identifici în multiplele ei versiuni, după cum observă jurnalista Michelle Goldberg într-un articol scris pentru Religion Dispatches. Ea se prezintă ca o lege a atracţiei în teoriile New Age, se deghizează în exerciţii motivaţionale pe jumătate mistice în lidershipul vizionar, glisează pe o patină spirituală în anumite mișcări religioase.
Astfel, gruparea religioasă The Word of Faith (Cuvântul credinţei) intrepretează credința într-o cheie metafizică, susţinând pe baza textului din Romani 10:8 («Cuvântul este aproape de tine; în gura ta și în inima ta.» Și cuvântul acesta este cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi.”) că orice cuvânt rostit prin credinţă devine inspirat, în credinţă sălășluind o putere magică, în stare să ne îndeplinească toate dorinţele atunci când este descătușată.
Un articol din New York Times așeza sub lumina reflectorului critic (în 2012) inflaţia de femei devenite consultanţi motivaţionali pentru viaţă ce se disting prin charismă și, în egală măsură, prin absenţa competenţelor – servindu-se de ingredientele gândirii pozitive și de o atmosferă new age pentru a-și rotunji semnificativ veniturile. Cariera de guru e ușor de construit în condiţiile în care există un public feminin ţintă care simte nevoia de îndrumare, fiindcă are senzaţia că viaţa îi scapă printre degete. Iar această nevoie profundă este aparent ușor de satisfăcut: fosta actriţă Kris Carr își învaţă clientele să mănânce bine, să facă exerciţiu fizic și să înveţe să se asculte singure. Iar un sfat de calibru greu – de genul ”Când plonjaţi în necunoscut, orice este posibil în viaţa voastră” – poate fi obţinut cu 100 de dolari, atunci când este oferit într-o ședinţă privată.
Iluziile pozitive pot conduce la destinaţii indezirabile
Gândirea pozitivă nu e doar o piaţă în care se vând iluzii la un preţ piperat; ea poate provoca necroze ale diferitelor ţesuturi ale societăţii, atunci când actorii sociali o folosesc ca pe un talisman, în detrimentul gândirii realiste.
Barbara Ehrenreich, autoarea cărţii Smile or Die: How Positive Thinking Fooled America and the World (Zâmbești sau mori. Cum gândirea pozitivă a păcălit America și lumea) consideră că roadele insinuării gândirii pozitive în lumea corporatistă – și în sectorul financiar, în general – au fost culese în criza economică pe care a traversat-o America începând cu 2007. Departe de a fi unicul factor declanșator al crizei, acest tip de gândire și-a produs totuși efectele prin presiunea filosofiei sale delirante, incongruente cu analiza riscurilor oricărei decizii financiare:
”Dacă nimeni nu gândește negativ, nimic rău nu se va întâmpla.”
(Și nu e singura autoare care gândește astfel – jurnalistul Oliver Burkeman, care pledează în cartea sa, Antidotul, pentru o abordare realistă și raţională, identifică în cultura optimismului forţat una dintre cauzele crizei financiare.) Războiul din Irak, ale cărui costuri au depășit beneficiile, este identificat de autoarea americană drept alt exemplu de gândire pozitivă care ajunge într-o fundătură, prin ignorarea elementelor reale ale problemei.
Barbara Ehrenreich afirmă că momentul în care a făcut cunoștinţă cu această forţă ideologică din cultura americană a fost cel al diagnosticării ei cu cancer, iar întâlnirea cu un model de gândire care neagă realitatea a constituit o traumă suplimentară. Gândirea pozitivă poate reprezenta o fabrică de cruzime atunci când unei persoane care traversează meridianele tragediei i se induce ideea că e responsabilă de situaţia ei și că soluţia constă în sugrumarea obstacolelor, care trebuie căutate în mintea individului și nicăieri altundeva. Deși se opune pozitivismului, Ehrenreich nu promovează negativismul sau pesimismul, ci propune realismul ca unic instrument de orientare într-o lume înţesată de pericole.
Gândirea pozitivă creează iluzia puterii nelimitate asupra universului, după cum subliniază sociologul român Vasile Dâncu într-o prezentaredespre manipularea prin gândirea pozitivă. O iluzie pe care s-a construit osatura unei industrii, a unui bloc terapeutic și a unei biblioteci urieșești de literatură motivaţională. Și care a contaminat și imaginarul românesc, după cum o dovedesc răspunsurile obţinute la întrebările unui sondaj IRES: 53% dintre respondenţi cred că gândirea pozitivă îi poate proteja de ameninţarea șomajului, 44% au convingerea că pot slăbi mai ușor gândind pozitiv, iar 59% sunt încredinţaţi de valoarea de adevăr a afirmaţiei: ”Problemele sunt doar în mintea noastră, dacă gândim pozitiv, ele dispar.”
Daniel David, directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, plasează subiectul gândirii pozitive în agenda simţului comun, susţinând că esenţial este stilul nostru de gândire, care poate fi raţional sau iraţional. Pozitivismul sau negativismul formează conţinutul gândirii. Ceea ce face diferenţa nu e pozitivismul sau negativismul gândirii, ci gradul de raţionalitate al gândirii noastre. Un model raţional de gândire permite manifestarea emoţiilor (fie pozitive, fie negative) sănătoase.
Exorcizarea de emoţiile negative este ea însăși generatoare de negativism
În timp ce promotorii gândirii pozitive prezintă vizualizarea ca metodă de a aduce rezultatul dorit mai aproape de realitate, există studii care au arătat că imaginarea succesului tinde să relaxeze mintea și să o priveze de energia necesară efortului concret. Cu mult mai eficientă este tehnica mintală contrastantă, testată de autorii studiului, care presupune identificarea obstacolelor pentru a stabili cât de viabil este un proiect, înainte de derularea lui. A lua în calcul eșecul înseamnă a fi motivat pentru a te pregăti mai bine să-l întâmpini.
De fapt, emoţiile negative pot avea un rol benefic, conform studiului întreprins de Karin Coifma în 2016, care a descoperit că emoţiile negative cu privire la boli cronice sau relaţii disfuncţionale, recunoscute și gestionate corect, intervin în ajustarea comportamentului și în generarea unui răspuns adecvat.
Alte studii au demonstrat că, în situaţiile în care oamenii percep o presiune din partea anturajului pentru a nu-și manifesta emoţiile negative, starea lor emoţională se înrăutăţește. Putem vorbi, în acest caz, de ceea ce Barbara Held numește ”tirania atitudinii pozitive”, sintagmă ce descrie toleranţa redusă a societăţii faţă de cei care nu înfruntă vicisitudinile vieţii într-o armură pozitivistă.
Viaţa e, fără îndoială, un creuzet în care se decantează experienţe pozitive și negative, ultimele contribuind la maturizarea și cizelarea noastră, dincolo de trena de suferinţă adiacentă. Pretenţia că răul nu există sau că îl putem volatiliza printr-un act iluzionist, executat de mușchii voinţei noastre, ne plasează în compania grădinarilor naivi din universul fantastic zugrăvit de Lewis Caroll: corecţia erorilor plantatorilor se face prin vopsirea în roșu a trandafirilor albi de pe terenul de cricket al reginei.
Poate că n-ar trebui să ne simţim atât de dezarmaţi în faţa nuanţelor cenușii ale vieţii, pentru că – vorba ducesei, un personaj memorabil din Ţara Minunilor – totul are o morală. Trebuie doar să fii capabil să o găsești.
Carmen Lăiu