Templul de la Baalbek, ridicat de zeii antici? Cum a fost posibilă construcția cu blocuri de piatră cântărind peste 800 de tone? Misterul centrului spaţial folosit de extratereştrii Anunnaki

Tehnologia folosită pentru transportul și ridicarea blocurilor de piatră de peste 800 de tone, utilizate pentru construirea complexului Templului de la Baalbek a rămas neexplicată până astăzi.

Anunt

Deși istoria lui Baalbek s-ar putea extinde până în jurul anului 8.000 î.Hr., există și posibilitatea ca acest complex să fie cu mult mai vechi.

În general, s-a acceptat ipoteza conform căreia templul antic datează din perioada canaanită și că a reprezentat, cel mai probabil, un loc pentru ritualuri realizate în scopul venerării zeului suprem al canaaniţilor, Baal, după cum sugerează și numele misteriosului sit.

Mai târziu, grecii și romanii au folosit locul pentru a-şi venera proprii zei, astfel că, după redenumirea locului în Heliopolis, grecii l-au considerat drept unul dintre principalele centre de cult.

Anunt

Dar cum a fost posibilă la acea vreme ridicarea blocurilor imense de piatră, de sute de tone?

Un mister total. Cu atât mai mult cu cât o astfel de tehnologie extrem de avansată n-ar fi putut exista atunci. (teoretic)

Drept urmare, au fost propuse numeroase explicații alternative în ceea ce privește originile Templului de la Baalbek.

Cercetătorii Zecharia Sitchin și Graham Hancock susțin cu tărie faptul că enigmaticul sit de la Baalbek este mult mai vechi decât s-a declarat. Potrivit lui Hancock, problemele inginerești de construcție a templului de la Baalbek n-ar fi putut fi rezolvate de canaaniți, romani sau greci. Prin urmare, o civilizație anterioară (dispărută), mult mai avansată din punct de vedere tehnologic, a fost cea care a ridicat templul, deși Hancock nu a putut ajunge până la identificarea propriu-zisă a acesteia.

Sitchin, pe de altă parte, folosindu-se de Epopeea lui Ghilghameș, consideră că regele din Uruk s-a dus la Baalbek în scopul îmbarcării pe o rachetă spre planeta Nibiru, casa zeilor-extratereştri Anunnaki, dorind să obțină şi el viața eternă.

Potrivit lui Sitchin, Baalbek n-a fost altceva decât un centru spațial folosit de Anunnaki. Iar acest lucru ar explica, într-adevăr, utilizarea pietrelor-gigant și, de asemenea, sursa tehnologiei avansate necesare construirii misteriosului loc.

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!