Un scenariu de la Hollywood a prezis că extratereștrii vor sosi pe Pământ în 2022

Una dintre capacitățile interesante ale psihologiei umane este aceea de a da repede uitării tot felul de avertismente profetice care ne sunt oferite cu privire la viitor. Un bun exemplu în acest sens este povestea uitată a extratereștrilor de pe Pluto, care, în 2019, au prezis începutul celui de-al Treilea Război Mondial în 2022. Și se pare că această profeție se împlinește, sau mai bine zis, deja s-a împlinit. Cu toate acestea, există o altă abordare interesantă a anului 2022, aparținând unui scenarist de la Hollywood, a extratereștrilor și a Armaghedonului care ar avea loc în această vară.

Cine e Gary Parker?

Anunt

Gary Parker s-a născut și a crescut în Wilmington, Delaware, SUA și a urmat cursurile Universității din Delaware. S-a mutat în Los Angeles, California, la sfârșitul anilor 1970, a lucrat în domeniul imobiliar și a devenit dezvoltator. A locuit timp de 25 de ani în Sherman Oaks, California, acolo unde a decis să scrie scenarii de filme.

Parker a creat compania de producție de film Rose Productions, împreună cu partenerul său de afaceri, scriitoarea Marjorie Rose. Au participat la mai multe producții de la Hollywood, inclusiv filmul “Thank Heaven (2001)”, cu Jenny McCarthy în rolul principal.

Gary este membru al Writers Guild of America de 22 de ani. După un vis captivant, Parker a decis să se îmbarce în călătoria vieții sale, restabilind Marea Piramidă și Sfinxul. Cel mai surprinzător lucru este acela că, după ce a văzut câteva imagini NASA, a descoperit un mesaj extraterestru conectat la Marea Piramidă. Legăturile sale cu mogulii tehnologiei – Richard Branson, Elon Musk și Gwenn Shotwell – au jucat un rol important în acest mister.

Anunt

O vizită extraterestră care ar avea loc pe 26 iulie 2016 a schimbat totul. Parker susține că o fiinţă dintr-o altă dimensiune i-a vorbit telepatic. Iar toate răspunsurile pe care le căuta stăteau ascunse într-o fotografie NASA.

În căutarea profeţiei

Parker a dat curs cererii “vocii” misterioase și a început să examineze cu atenție zona evidențiată de pe hartă, acolo unde a văzut simboluri mari, destul de clare, asemănătoare cu data de 26 iulie 2022. Inscripția era în limba ebraică. Potrivit lui, “înregistrările au fost lăsate de Creatorul tuturor lucrurilor” și că, de asemenea, “oamenii ar trebui să se aștepte la o mare venire.”

Adresându-se presei cu acest mesaj, Parker a mai afirmat că teoria construcției piramidelor de către o rasă extraterestră a fost aproape complet dovedită, în principal datorită inscripțiilor antice. În anul 2017, acesta a postat câteva poze pe site-ul său, însă, ulterior, imaginile nu au mai fost disponibile. În timp ce Parker a început să fie tot mai nedumerit de această dată enigmatică, a auzit din nou acea voce stranie care îi spunea că în ziua de 26 iulie 2022, extratereștrii care au creat oamenii se vor întoarce pe Pământ și vor ateriza la Ierusalim, pe Muntele Templului.

Parker nu a ezitat să împărtășească această informație publicului, mergând chiar la un post de radio american, acolo unde și-a explicat profeția. Nu vom ști însă până pe 26 iulie dacă această predicție este adevărată, însă, conform altor profeții, o armată de 200 de milioane (din est) – întrucât experții în domeniu cred că este vorba despre China – va ajunge la Ierusalim.

Dar se pare că vor fi opriți de extratereștrii care vor apărea. Va fi atunci când “ochii războinicilor vor izbucni și oasele se vor transforma în praf de var.”

Întrebarea pe care ne-o punem este: va fi China cea care va invada Ierusalimul sau va mai exista un Război Sfânt? Adevărul este că, având în vedere evenimentele care se desfășoară, orice este posibil. Astfel că nici Armaghedonul din 26 iulie nu pare improbabil. În plus, din ce în ce mai mulți oameni susțin că ne aflăm foarte aproape de primul contact direct cu extratereștrii.

Așadar, va avea loc o invazie extraterestră pe 26 iulie 2022?

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!